Donald Trump transmite un plan în 15 puncte pentru încetarea războiului. Este posibil un armistițiu?

Donald Trump transmite un plan în 15 puncte pentru încetarea războiului. Este posibil un armistițiu? Donald Trump. Sursă foto: The White House
Nu este clar dacă planul a fost discutat de conducerea de la Teheran. De asemenea, rămâne sub semnul întrebării dacă propunerile sunt acceptabile și dacă oficialii israelieni vor fi de acord, conform diplomaților și oficialilor citați de New York Times și The Guardian.

Președintele american a trimis Iranului un plan de pace, conform unei surse citate de Reuters. Liderul de la Washington și-a exprimat în cursul zilei de marți optimismul în ceea ce privește încheierea războiului. Aceasta vine într-un moment în care Teheranul a anunțat că va permite accesul controlat petrolierelor care nu au intenții ostile pe strâmtoarea Ormuz.

Care este situația actuală

Soluțiile diplomatice au apărut în contextul unor noi atacuri. O rachetă iraniană a lovit Israelul. Cei din urmă au mărit presiunea pe mai multe fronturi și a făcut o promisiune clară. Aceștia vor prelua controlul asupra unei zone din sudul Libanului.

În prezent forțe americane armate au luat calea Orientului Mijlociu. Acest lucru poate fi interpretat că o pregătire pentru o posibilă escaladare a conflictului dintre cele două țări. Declarațiile lui Trump au variat în ultimele zile. Acesta a discutat atât despre o serie nouă de atacuri cu ținta Iran cât și despre încheierea conflictului. Desfășurarea unor negocieri în ceea ce privește finalul războiului nu a fost confirmată de Teheran.

Plan structurat pe 15 puncte

Nu este încă sigur în ce măsură propunerile avansate de SUA aduc noutate. Negocieri fără rezultat au avut loc și înainte de război. Este neclar în ce măsură oficialii de le Teheran vor lua în considerare aceste puncte ale planului sau dacă Israelul le vor susține.

Detaliile propunerii rămân sub semnul întrebării în ciuda sugestiilor făcute de Donald Trump. Din perspectiva președintelui, posibilitatea obținerii unei arme nucleare de către Iran ar trebui interzisă. Channel 12, un post israelian, a transmis că acest armistițiu există de o lună. Alte publicații locale au adus în discuție și desființarea programului nuclear al Iranului, oprirea ajutorului oferit grupurilor proxy din regiune și redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

Un plan inspirat din discuții mai vechi

The Guardian a comunicat că planul de 15 puncte are la bază o propunere avansată de negociatorii americani acum un an. Discuțiile privind programul nuclear au avut loc acum un an. Acestea au eșuat în urma atacurilor americane și israeliene asupra programului nuclear iranian.

Diplomați apropriați de cei care au condus negocierile au transmis că noul acord nu este foarte diferit de cel vechi. În măsura în care SUA ar elabora un nou plan, acesta nu a ajuns să fie încă prezentat iranienilor. Planul din mai 2025 ar fi fost greu de acceptat de către Iran.

Oficialii de la Teheran neagă negocierile

În cursul zilei de marți, președintele american a declarat că mai mulți oficiali sunt prezenți la aceste negocieri. Printre aceștia i-a menționat pe vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio. În urmă cu câteva zile a comunicat faptul că Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele său, au discutat cu israelienii la sfârșitul săptămânii trecute.

Negocierile au fost negate de conducerea de la Teheran. În contextul acestor declarații contradictorii, diferite surse media au transmis că sunt implicați mai mulți lideri regionali în obținerea încheierii războiului. Shehbaz Sharif, premierul pakistanez, a postat marți dimineață un mesaj pe platforma X. Țara acestuia este de acord să ajute în discuțiile dintre Iran și Israel. Postarea a fost ulterior republicată de Donald Trump pe contul său de Truth Social.

Efectele asupra bursei

Declarațiile optimiste ale lui Trump au influențat mai multe piețe. Acțiunile au fost în creștere iar prețul petrolului a scăzut. Deși Washingtonul a arătat deschidere, Iranul și Israelul nu dau semne de disponibilitate. Atacurile au continuat de ambele părți în timp ce președintele american vorbea de negocieri.

În dimineața zilei de miercuri , forțele iraniene au eliminat categoric posibilitatea unor negocieri cu oficialii de la Casa Albă. Aceștia au adăugat : „Nivelul conflictelor voastre interne a ajuns la un punct în care negociați chiar cu voi înșivă” conform agenției locale IRIB News. Din spusele acestora, prețurile petrolului și energiei nu o să scadă până când nu se vor opri toate amenințările asupra țării.

0 comentarii