Conducerea de la Casa Albă ar fi programat o întâlnire oficială cu Xi Jinping la jumătatea lunii mai. Speranța este ca războiul să se încheie până atunci. Donald Trump nu are la dizpoziție o variantă accesibilă prin care să încheie conflictul. În acest moment tratativele de pace sunt încă în stadiu incipient.
Războiul i-a dat bătăi de cap președintelui
Liderul american s-a abătut de câteva ori de la activitatea sa în politica externă în cadrul discuțiilor cu aliații din celelalte țări, transmite o sursă. A dat prioritate viitoarelor alegeri, care vor avea loc la jumătatea mandatului. Dincolo de acestea, a trimis mai mulți agenți de control în aeroporturile din SUA. Un alt obiectiv l-a reprezentat promovarea continuă a proiectelor de lege ale Congresului care ar aspri regulile de vot. Donald Trump a declarat că războiul din Orientul Mijlociu îi distrage atenția de la aceste acțiuni importante.
Carolyn Levitt, secretarul de presă al Washingtonului, a transmis că: „Președintele Trump este foarte priceput la multitasking”. Referitor la obiectivele acestuia a adăugat: „este pe deplin concentrat pe atingerea obiectivelor militare împotriva regimului terorist iranian”. Mai multe persoane apropriate de președintele american au transmis că nu știu ce decizii va lua acesta referitor la război.
Tot ei au remarcat că liderul de la Casa Albă a fost ambivalent în abordare. Uneori vorbea despre negocieri și pace iar în alte dăți accelera atacurile asupra Iranului. A fost sfătuit să acționeze mai ferm în speranța că schimbarea regimului în Iran ar reprezenta o importantă realizare a sa ca președinte.
Negocierile cu Iran
În acord cu relatările publicației, Donald Trump a prezentat adesea războiul dintre Iran și Israel ca un conflict de scurtă durată. A pus accent pe faptul că războiul s-a încheiat deja iar știrile false din media ar încerca să-l prelungească.
În urmă cu puțin timp, armata iraniană transmitea că Donald Trump „negocia cu el însuși”. Această declarație vine în contextul în care SUA menționa în repetate rânduri că se află în discuții cu oficialii de la Teheran. Ebrahim Zolfaqari, purtătorul de cuvânt al Forțelor Armate Iraniene, a fost foarte critic la adresa conducerii de la Washington. Zolfaqari a spus că „timpul promisiunilor lor a trecut”.
În aceeași perioadă, Trump și-a exprimat încrederea în ceea ce privește atingerea unui numitor comun cu Iranul. A adăugat că vicepreședintele JD Vance și Marco Rubio, secretarul de stat se află în discuții. Conducerea de la Teheran a infirmat acest lucru, menționând că a fost contactată prin persoane intermediare.
Temerile conducerii de la Teheran din perspectiva lui Trump
Președintele american a comunicat că regimul de la Teheran își dorește foarte tare să ajungă la un acord în ceea ce privește încheierea războiului. Din perspectiva acestuia liderii iranieni „se tem să vorbească despre asta pentru că cred că vor fi uciși de propriii cetățeni”. În cadrul unei strângeri de fonduri la Washinton, președintele a transmis că Iranul este „în discuții” cu SUA, informează Sky News.
Afirmațiile lui Donald Trump au venit în urma refuzului primit din partea Iranului în ceea ce privește planul de pace alcătuit din 15 puncte. Motivul din spate l-au reprezentat cerințele, care au fost catalogate drept „excesive”.
În urma acestei reacții, Donald Trump a anunțat că se va „dezlănțui iadul” în măsura în care Iranul nu va accepta înfrângerea. A adăugat că țara va „fi lovită mai tare ca niciodată”. Acest aspect a fost evidențiat și de Carolyn Levitt spunând că „Trump nu blufează”.
