Germania și Italia au venit cu o propunere importantă la nivelul Uniunii Europene. Oficialii din aceste state vor acum reguli mai clare și mai dure pentru anumite tipuri de criptomonede, numite stablecoins. Scopul unui astfel de proiect este să facă piața financiară mai sigură și să protejeze economia UE.
Discuția nu mai este doar una tehnică, ci a devenit una politică, cu miză mare pentru întreaga Uniune.
Stablecoins sunt criptomonede care încearcă să aibă o valoare stabilă. De exemplu, un stablecoin poate valora mereu aproximativ 1 dolar sau 1 euro. Pentru a se ajunge în acest punct, criptomonedele respective sunt susținute de bani reali prin rezerve. Banii sunt ținuți în conturi bancare. Iar oricine deține un astfel de activ își poate recupera banii oricând.
Ce vor să schimbe Germania și Italia
Cele două țări vor ca Uniunea Europeană să poată bloca accesul unor astfel de criptomonede dacă provin din țări care nu au reguli la fel de stricte ca cele europene. De exemplu, dacă o companie din afara spațiului UE emite stablecoins, firma în cauză ar putea avea avea permisiunea să opereze în Europa numai dacă regulile din țara de origine sunt considerate „la fel de bune” de către Comisia Europeană.
Dacă nu există aprobarea, criptomoneda nu ar mai putea fi folosită pe piața europeană. Și, deși nu sunt menționate direct nume, propunerea vizează în special marile stablecoins legate de dolar, care sunt emise, în general, de companii din Statele Unite.
Problema este că SUA nu au încă un sistem de reglementare identic cu cel european. Unele dintre cele mai populare stablecoins ar putea fi interzise în UE, dacă regulile nu se aliniază.
Care este riscul pe care îl văd autoritățile
Unul dintre cele mai mari riscuri este legat de modul în care sunt ținute rezervele de bani. Dacă o criptomonedă este emisă atât pe teritoriul UE, cât și în spațiul SUA, banii care se află în spatele monedei virtuale pot fi împărțiți între cele două zone.
Problema cea mai mare apare în momentul în care foarte mulți utilizatori europeni vor să-și retragă sumele de bani din rezerve în același timp. Într-un astfel de scenariu, s-ar putea ca în Europa să nu fie suficienți bani disponibili imediat. Chiar dacă restul sumei există în SUA.
„Butonul de oprire”
Propunerea venită din partea Italiei și Germaniei prevede și o măsură mai dură. Anume, dacă apar probleme, autoritățile europene pot opri complet un stablecoin. Decizia ar putea fi luată de către oficialii de la Autoritatea Bancară Europeană, dar în mai multe contexte.
Prima dată s-ar putea opri un stablecoin dacă banii din rezerve nu pot fi transferați în mod corect. Apoi, s-ar putea întâmpla același lucru și dacă firma încalcă regulile din țara de origine. De asemenea, criptomoneda ar putea fi oprită și dacă utilizatorii din UE sunt puși în pericol.
Ce soluție există pe masă
Cele două țări vor ca transferul banilor din rezerve să fie garantat legal. Nu vor să existe blocaje, chiar și în situații de criză. Dacă nu există siguranță, stablecoin-ul respectiv ar putea fi interzis complet în Uniunea Europeană. De altfel, inițiativa vine acum după mai multe avertismente din partea European Systemic Risk Board. Este vorba despre instituția care monitorizează riscurile financiare în UE.
Oficialii au atras atenția că astfel de criptomonede pot deveni periculoase dacă apar probleme. Monedele virtuale pot provoca un efect similar unei „panici bancare”, cunoscută în domeniu ca „bank run”. Problema apare atunci mulți oameni încearcă să-și retragă banii în același timp. De aceea, autoritățile europene vor măsuri de protecție până în 2026–2027, scrie Euronews.
