Cum pot fi protejați investitorii care au fracții de acțiuni. Președintele AAF, Horia Gustă: „Rolul prescripției este de a înlătura incertitudinea”

Cum pot fi protejați investitorii care au fracții de acțiuni. Președintele AAF, Horia Gustă: „Rolul prescripției este de a înlătura incertitudinea” Horia Gusta, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF) din România. Sursa foto AAF
Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF) din România, apreciază că modificările aduse Legii emitenților în decembrie sunt utile micilor acționari. Acestea au fost însă anulate de Senat, la nici trei luni de la aprobarea lor în Parlament.

În decembrie 2025, Camera Deputaților a votat Legea nr. 238/2025, care aducea o serie de modificări Legii emitenților nr. 24/2017. Horia Gustă, președintele AAF, le consideră utile atât pentru micii acționari, cât și pentru societățile emitente ale acțiunilor respective.

Modificările vizau românii care dețin acțiuni în urma Programului de privatizare în masă, „Marea Cuponiadă” din anii ’90. Amendamentul introdus reglementa cazurile în care acționarii ar fi ajuns să dețină doar fracții de acțiuni după ce respectivele societăți ar fi efectuat operațiuni de consolidare a valorii nominale a acțiunilor. Soluția propusă și adoptată de Parlament a fost ca respectivii acționari să beneficieze de sume de bani. Care ar fi devenit un drept de creanță. Modificările introduceau termenul de prescripție de trei ani în cazul deținerii de fracții de acțiuni, rezultate după operațiunile de consolidare.

În februarie însă, Senatul a decis anularea modificărilor, respectiv ca fracțiile de acțiuni să își recapete „dreptul de proprietate”. Votul final va aparține Camerei Deputaților.

Specialiștii în drept validează propunerea

„Această modificare ce se dorește a se realiza nu are la bază niciun argument juridic. Ci doar protecția pasivității”, explică Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF) din România.

Potrivit acestuia, punctul de vedere al AAF este susținut de specialiști reputați în Drept, precum profesorii universitari Valeriu Stoica, Marian Nicolae și Flavius Baias. „Aceștia au emis opinii prin care au arătat că sumele de bani care rezultă din mecanismul de consolidare a valorii nominale a acțiunilor reprezintă un drept de creanță. Iar dacă acestea nu sunt solicitate/revendicate de către titular de la banca plătitoare în termenul general de prescripție, intervine prescripția”, precizează Horia Gustă, citat de financialintelligence.

Președintele AAF argumentează că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) statuează că prescripția nu constituie o atingere a dreptului la respectul bunurilor. Și nici la dreptul la acces liber la justiție. „Rolul prescripției, în acest caz, este acela de a înlătura incertitudinea din raporturile dintre deținătorii de acțiuni întregi și deținătorii de fracții de acțiuni”, subliniază Horia Gustă.

Cum funcționează soluția propusă

Președintele AAF a detaliat și modul în care ar fi trebuit să funcționeze amendamentul aprobat, dar anulat în februarie.

„În decurs de două săptămâni de la data hotărârii Adunării Generale a Acționarilor de consolidare a valorii nominale, va fi necesar ca emitenții care au în structura acționariatului acționari care au beneficiat de Programul de Privatizare în Masă desfășurat în anii ’90 să mediatizeze situația corporativă prin mesaje audio, video și materiale grafice prin intermediul serviciilor publice de televiziune și radiodifuziune. Companiile listate au implementate politici clare și eficiente de comunicare și transparentizare. Astfel că o asemenea campanie de informare, derulată alături de ASF, BVB și Depozitarul Central, ar putea fi utilă. Cu toate acestea, noi credem că soluția unui eveniment corporativ care ar transfera sumele de bani cuvenite și rezultate din fracțiile de acțiuni la dispoziția acționarilor este singura cale legală de rezolvare a acestei situații. Care protejează drepturile acționarilor rezultați în urma Programului de Privatizare în Masă”, conchide Horia Gustă.

Președintele AAF mai precizează că există soluții și pentru acționarii care nu au interesul să ridice suma cuvenită pentru fracțiile de acțiuni. Astfel, dacă că suma ar fi prea mică, au posibilitatea să își vândă acțiunile înainte de efectuarea efectivă a consolidării. Dacă nu doresc acest lurcu, pot să cumpere acțiuni suplimentare. Pentru ca totalul deținerii care ar rezulta după consolidare să fie un număr întreg de acțiuni.

0 comentarii