Cum îți crești veniturile în România. Pași pentru o situație financiară mai bună

Cum îți crești veniturile în România. Pași pentru o situație financiară mai bună
Imagine Cum îți crești veniturile în România (Foto: Wikimedia)
Creșterea veniturilor nu înseamnă întotdeauna mai multe ore de muncă. Uneori este suficient să iei deciziile potrivite în carieră, să îți valorifici mai bine competențele sau să identifici noi surse de câștig.

După ce își încheie programul de lucru în compania IT unde este angajat, Pavel Băcilă acesta schimbă biroul cu pârtia de schi. Își pune clăparii, își ia schiurile și începe o a doua zi de muncă, de această dată ca instructor în Poiana Brașov. Pasiunea pentru sporturile de iarnă s-a transformat într-o sursă suplimentară de venit. Astăzi îmbină două profesii complet diferite, una în fața calculatorului, iar cealaltă pe zăpadă, alături de cei pe care îi învață să schieze.

Și Viorica și-a dorit să câștige mai mult, însă a ales o altă direcție. După ani în care a lucrat în turism, pandemia i-a schimbat complet planurile profesionale. În loc să caute un al doilea loc de muncă, a investit într-un curs de pregătire și a făcut pasul către industria IT. Aproximativ două luni mai târziu, a fost angajată ca software tester. Decizia de a învăța o meserie nouă i-a oferit șansa unei cariere diferite și a unui venit mai mare.

Poveștile celor doi arată că nu există o singură cale pentru a-ți crește veniturile. Unii aleg să își completeze câștigurile printr-un al doilea loc de muncă. Alții investesc în dezvoltarea profesională și își schimbă domeniul de activitate.

Cum îți poți crește veniturile cu un al doilea loc de muncă

Pentru multe persoane, un al doilea loc de muncă este cea mai rapidă modalitate de a câștiga bani în plus. Activitatea poate fi desfășurată după terminarea programului, în weekend sau în perioadele în care ai mai mult timp liber. Tot mai mulți români aleg să lucreze în transport alternativ, livrări, meditații, consultanță sau în alte domenii cu program flexibil.

De exemplu, o persoană care câștigă 5.500 de lei pe lună din salariu și obține încă 1.500 de lei dintr-un al doilea loc de muncă își poate majora veniturile cu aproximativ 27%. Într-un an, acest lucru înseamnă 18.000 de lei în plus. Suma poate fi folosită pentru economii, rambursarea unui credit sau atingerea unor obiective financiare.

Totuși, un al doilea job înseamnă și mai puțin timp liber. Înainte de a lua această decizie, analizează dacă programul este compatibil cu viața personală. De asemenea, gândește-te dacă veniturile suplimentare justifică timpul și efortul investite.

Schimbarea locului de muncă poate aduce un salariu mai mare

Două companii caută același tip de specialist. Cerințele sunt aproape identice, însă salariul și beneficiile oferite diferă. În astfel de situații, schimbarea locului de muncă poate fi una dintre cele mai rapide modalități prin care îți poți crește veniturile.

Înainte de a accepta o nouă ofertă, compară mai mult decât salariul. Programul de lucru, posibilitatea de a lucra de acasă, bonusurile, tichetele de masă, asigurarea medicală privată și zilele suplimentare de concediu pot influența valoarea totală a pachetului oferit de angajator.

La fel de importante sunt și oportunitățile de dezvoltare. Un loc de muncă care îți oferă șansa de a învăța lucruri noi sau de a avansa în carieră poate aduce venituri mai mari în viitor. Uneori, diferența nu este dată doar de salariul de la angajare, ci și de posibilitățile de promovare.

Înainte de a lua o decizie, analizează toate avantajele și dezavantajele noii oferte. Un salariu mai mare este important, însă nu ar trebui să fie singurul criteriu. Stabilitatea locului de muncă, mediul de lucru și perspectivele de evoluție profesională pot conta la fel de mult.

Cum îți poți crește veniturile la actualul loc de muncă

Schimbarea angajatorului nu este singura modalitate prin care îți poți crește veniturile. În multe situații, salariul poate fi majorat și la actualul loc de muncă. Acest lucru se poate întâmpla în urma unei negocieri cu angajatorul sau prin promovarea într-o funcție cu mai multe responsabilități.

O negociere salarială are șanse mai mari de succes atunci când este susținută de rezultate concrete. Finalizarea unor proiecte importante, atingerea obiectivelor stabilite și asumarea unor responsabilități noi sunt argumente care pot demonstra valoarea pe care o aduci companiei.

În unele cazuri, angajații pot solicita preluarea unor responsabilități suplimentare în schimbul unei majorări salariale. Dacă noile atribuții implică un volum mai mare de muncă sau un nivel mai ridicat de responsabilitate, este firesc ca acestea să fie reflectate și în remunerație.

Înainte de a solicita o mărire salarială, pregătește argumente bazate pe rezultate, nu doar pe vechimea în companie. Angajatorii analizează, de regulă, contribuția fiecărui angajat și impactul pe care îl are asupra activității. O discuție susținută de exemple concrete are, de obicei, șanse mai mari de succes.

Venituri din activități independente

Pe lângă salariu, unele persoane aleg să obțină venituri și din activități independente. Acestea pot fi desfășurate în timpul liber și pot valorifica experiența profesională, studiile sau chiar un hobby.

De exemplu, unii aleg să conducă pentru Uber sau Bolt după terminarea programului de lucru. Un profesor poate oferi meditații, un fotograf poate realiza ședințe foto în weekend, iar un programator poate accepta proiecte de freelancing. La fel, un contabil, un traducător sau un designer poate colabora cu mai mulți clienți, fără a renunța la locul de muncă principal.

Veniturile obținute din astfel de activități diferă în funcție de timpul investit, experiență și cererea pentru serviciile oferite. Pentru unele persoane, acestea reprezintă doar o sursă suplimentară de câștig. Pentru altele, se pot transforma, în timp, în principala activitate profesională.

Înainte de a începe o activitate independentă, informează-te cu privire la obligațiile fiscale și legale pe care le presupune aceasta. De asemenea, analizează dacă timpul pe care îl poți aloca și veniturile estimate justifică efortul depus.

Dezvoltarea profesională

Dezvoltarea profesională nu înseamnă doar participarea la cursuri sau obținerea unor diplome. Ea presupune acumularea de cunoștințe și competențe noi. Acestea te pot ajuta să lucrezi mai eficient și să te adaptezi mai ușor schimbărilor din domeniul în care activezi.

Pe lângă avantajele profesionale, dezvoltarea continuă îți poate crește și încrederea în propriile abilități. Pe măsură ce acumulezi experiență și îți perfecționezi competențele, îți va fi mai ușor să îți asumi responsabilități noi. În același timp, vei avea argumente mai solide pentru a negocia un salariu mai mare sau pentru a aplica la un loc de muncă mai bine plătit.

Participarea la cursuri, conferințe sau alte programe de pregătire îți oferă și ocazia de a cunoaște persoane din același domeniu de activitate. În timp, aceste contacte profesionale se pot transforma în colaborări, recomandări sau chiar oportunități de angajare.

Înainte de a investi timp și bani într-un program de pregătire, verifică dacă acesta este recunoscut în domeniul tău și dacă îți poate fi cu adevărat util în carieră. O alegere făcută în funcție de obiectivele profesionale poate avea un impact mai mare decât acumularea unor diplome fără aplicabilitate practică.

Nu există o singură cale către venituri mai mari

Joci sau ai de gând să joci la 6/49? Îți cumperi din când în când un loz? Dacă răspunsul este nu, înseamnă că Loteria Română nu se poate baza pe tine. La fel, nici tu nu te poți baza pe ea atunci când vrei să îți crești veniturile.

În schimb, metodele prezentate în acest articol depind, în mare măsură, de deciziile pe care le iei. Un al doilea loc de muncă, schimbarea angajatorului, negocierea salariului, desfășurarea unei activități independente sau investiția în dezvoltarea profesională pot contribui, în timp, la creșterea veniturilor și la atingerea obiectivelor financiare.

Nu toate soluțiile sunt potrivite pentru fiecare persoană. Alege varianta care se potrivește cel mai bine experienței, timpului disponibil și planurilor tale de viitor. Rezultatele nu apar întotdeauna peste noapte. Totuși, deciziile pe care le iei astăzi îți pot aduce beneficii pe termen lung.

0 comentarii Comentarii