Cockroach Janta Party a transformat o remarcă disprețuitoare într-un simbol de mândrie, iar acum acel simbol s-a mutat direct în centrul Delhi-ului. De o săptămână, fondatorul mișcării, un absolvent al Universității Boston, doarme la propriu în mijlocul protestatarilor. El refuză să plece până când ministrul educației nu își dă demisia. Ce a început ca o glumă online despre „gândacii” tineretului indian s-a transformat, în doar o lună, într-o mișcare stradală care ține sub presiune unul dintre cele mai puternice guverne din lume.
Cockroach Janta Party, în asediu pașnic la Jantar Mantar
Fondatorul mișcării, Abhijeet Dipke, s-a instalat în inima capitalei indiene și conduce o mulțime de protestatari care refuză să plece până nu demisionează ministrul educației, în contextul unui sistem național de examinare cuprins de scandal.
Cockroach Janta Party e un joc de cuvinte cu numele partidului de guvernare al premierului Narendra Modi. Mișcarea s-a lansat luna trecută, iar mascota sa, un gândac, vine direct dintr-o remarcă a președintelui Curții Supreme, interpretată ca o etichetare a tinerilor șomeri din India drept „gândaci”.
Săptâna trecută, Dipke a vizitat mai multe orașe indiene, alăturându-se miilor de protestatari furioși care cereau înlăturarea ministrului. Protestele au culminat sâmbătă cu un miting la celebrul monument Jantar Mantar din Delhi, loc pe care Dipke nu l-a mai abandonat de atunci.
Delhi, sub lupa presei internaționale. De la sute la mii de protestatari
Un șir constant de voluntari ține tabăra în funcțiune, aducând zilnic mâncare, apă potabilă și alte produse esențiale protestatarilor din Delhi. Vizitele CNN la fața locului au arătat o mulțime ce fluctuează între 200 și 300 de persoane ziua. Circa 500 sunt acolo spre seară, în timp ce aproximativ 50 de demonstranți rămân peste noapte la fața locului.
Întrebat despre afirmațiile ministrului educației, Dharmendra Pradhan, care a numit mișcarea „echipa B a grupărilor teroriste” într-un interviu pentru NDTV, Dipke a calificat declarațiile drept „ridicole”. El a insistat că grupul său caută dreptate pentru studenți, în special pentru cei care s-au sinucis din cauza presiunii sistemului de examinare.
Ministrul educației, sub presiune, în fața unei mișcări „abia la început”
Întrebat despre viitorul mișcării, Dipke a recunoscut că Cockroach Janta Party se află „încă într-o fază foarte timpurie”. A trecut doar o lună de la lansare și mai puțin de două săptămâni de când s-a întors în India. El a vorbit despre planurile sale de a construi „un corp structural formal” în mai multe state.
Obiectivul final, spune el, este reformarea completă a sistemului de examinare din India. „Mergem pas cu pas”, a declarat Dipke, adăugând: „Vom face o declarație care va conta.”
De la o vorbă a judecătorului-șef la fenomenul Gen Z
Potrivit unor relatări CNN și Al Jazeera anterioare, totul a început cu o remarcă a președintelui Curții Supreme a Indiei, Surya Kant, care a comparat tinerii șomeri cu „gândacii” într-o ședință de judecată. Dipke, atunci student la Boston, a întrebat ironic pe rețelele sociale: „Ce-ar fi dacă toți gândacii s-ar uni?”. E un mesaj care a devenit viral în câteva zile.
Scânteia inițială a fost legată de anularea, pe 3 mai, a examenului național de admitere la medicină NEET-UG 2026, după dovezi de scurgere a subiectelor.
O propunere pentru tine, cititorule
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni.
📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.
📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!