CSAT a aprobat planul de înzestrare a Armatei României până în 2036. Care este viziunea strategică pentru anul 2044

Oficialii au analizat direcțiile de dezvoltare pe termen mediu și lung. Planul de înzestrare a fost conceput pentru perioada 2027-2036, în timp ce programul de transformare vizează orizontul anului 2044.

Prima componentă reglementează achiziția de tehnică și sisteme moderne de armament, corelând necesitățile operaționale cu bugetul disponibil. A doua componentă trasează evoluția structurală a forțelor armate pe parcursul a 18 ani. Aceasta are la bază Analiza Strategică a Apărării aprobată anterior.

Analiza documentelor de programare militară

Elaborarea planurilor a beneficiat de cadrul stabilit prin Strategia Națională de Apărare a Țării. Deși specialiștii atrag atenția asupra absenței unei Carte Albe a Apărării, document considerat esențial pentru detalierea măsurilor practice.

Fostul șef al Statului Major General, generalul Ștefan Dănilă, a explicat rolul acestor instrumente de planificare în cadrul unei discuții referitoare la arhitectura de securitate națională.

„În Strategia Națională de Apărare a Țării se vorbește principial despre ce trebuie să facem, care sunt obiectivele, care sunt posibilele amenințări la adresa securității naționale și se stabilesc direcția de acțiune și ce avem de făcut. Ce facem urmează să fie stabilit în Carta Albă. Carta Albă trebuie să fie pusă de acord cu programul de guvernare și cu Strategia Națională de Apărare a Țării”, a declarat, pentru HotNews, generalul Ștefan Dănilă.

Absența unui guvern cu puteri depline a întârziat prezentarea acestui ghid de acțiune în termenul regulamentar de șase luni de la adoptarea strategiei naționale.

Provocările programului de înzestrare 2027-2036

Planul de înzestrare aprobat pentru următorii zece ani stabilește ordinea achizițiilor militare în funcție de resursele financiare alocate. Cu toate acestea, implementarea efectivă depinde de succesul programelor europene de finanțare și de finalizarea contractelor în derulare.

Generalul Virgil Bălăceanu, fost comandant al Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei, a subliniat că eficiența acestui plan este direct legată de stadiul actual al achizițiilor derulate prin instrumentul european SAFE.

„Dacă programele SAFE nu vor fi realizate, și vorbim de elemente de înzestrare până în 2030, mi-e greu să cred că putem să realizăm Planul de înzestrare al Armatei pentru următorii 10 ani și, cu atât mai mult, să avem o proiecție cât mai aproape de realitate pentru Armata 2044”, a precizat generalul Virgil Bălăceanu.

Întârzierile în semnarea unor contracte importante ridică semne de întrebare cu privire la finalizarea tuturor țintelor asumate. O parte dintre programele inițiale au fost transferate către alte ministere. Iar procedurile pentru achiziția unor echipamente complexe necesită o coordonare strictă între partenerii instituționali.

Lanțurile de aprovizionare și industria națională de apărare

Proiecția pe termen lung până în anul 2044 pune accent pe crearea unor lanțuri logistice complete. Acestea sunt capabile să susțină armata în cazul unui conflict prelungit. Obiectivul presupune dezvoltarea producției interne de muniții, asigurarea stocurilor de materii prime și diversificarea surselor de aprovizionare.

Experții militari semnalează însă limitele actuale ale economiei naționale în raport cu cerințele unui efort susținut de apărare.

 „Economia românească nu are o industrie de apărare, iar economia românească nu poate să fie mobilizată pentru război. Lucrul acesta este o realitate”, a explicat generalul Virgil Bălăceanu.

Pentru a reduce dependența externă, specialiștii susțin necesitatea stabilirii unui grad ridicat de localizare a producției. Totodată, e importantă mentenanţa în unitățile industriale din țară, valorificând totodată parteneriatele tehnologice din spațiul aliat.

Dezvoltarea capacităților industriale reprezintă un proces de durată. Acesta este estimat să atingă maturitatea abia către orizontul anului 2044, conform aprecierilor formulate de comandanții militari.

Obiectivul de 120.000 de militari activi și constrângerile economice

Programul de perspectivă prevede atingerea unui efectiv de 120.000 de militari activi până în 2044. Acest obiectiv se confruntă cu provocări demografice majore, România traversând o perioadă de scădere a populației și a numărului de tineri apți pentru serviciul militar.

Pentru a spori atractivitatea carierei, autoritățile au în vedere pachete salariale competitive, facilități medicale dedicate și sisteme de pensii adaptate riscurilor profesionale. Datele statistice indică existența a peste un milion de cetățeni cu vârste între 18 și 40 de ani care pot constitui o bază potențială de recrutare.

Susținerea unei asemenea structuri militare implică costuri bugetare ridicate pentru operarea tehnicii moderne.

 „Dacă vorbim din punct de vedere economic, ce ar însemna să susținem o armată de 120.000 de oameni care ar utiliza sisteme complexe, adică cu cheltuieli foarte mari de operare, și să susținem modernizarea neapărat necesară a acestor sisteme, eu cred că 5% pentru apărare ar fi necesare, și nu cu 5% din care dăm 1,5 puncte pentru străzi, șosele și căi ferate. Ar fi nevoie de undeva în jur de 10% din PIB”, a menționat generalul Ștefan Dănilă.

Totodată, documentele strategice sunt criticate pentru lipsa unor proiecții clare privind rezervele armatei.

„Marele semn de întrebare este faptul că noi vorbim de 120.000 de posturi în cadrul forțelor active, dar nu vorbim despre care este perspectiva rezervei. Ne uităm la polonezi: ei spun «Aceasta este cifra pentru forțele active, aceasta este cifra pentru rezervă în perspectiva 2035». E un exemplu. Germania face la fel. România nu vorbește decât de forțele active, deci este un mare minus. Noi nu știm ce înseamnă forțele de rezervă în perspectivă și, mai mult decât atât, cum le realizăm: prin serviciu în rezervă voluntar sau prin serviciu militar obligatoriu?”, a subliniat generalul Virgil Bălăceanu.

Rolul parteneriatului strategic cu Statele Unite și al Alianței Nord-Atlantice

Arhitectura de securitate a României continuă să se bazeze pe umbrela colectivă a NATO, completată de relația bilaterală strânsă cu Statele Unite ale Americii. Prezența militară americană pe teritoriul național constituie un element de descurajare și garantează accesul la capabilități de apărare de nivel înalt.

Dislocarea unor sisteme strategice, cum este cel de la Deveselu, consolidează poziția României în cadrul flancului estic. Analiștii apreciază că o eventuală ajustare a numărului de trupe aliate staționate în regiune nu afectează valoarea strategică a parteneriatului.

 „Eu nu mă aștept la o reducere substanțială a forțelor din România. Dar, pe de altă parte, o prezență mai mare a forțelor americane în România nu trebuie să o vedem ca pe o necesitate și nu trebuie să plângem că, în loc de 2.000 de oameni, au 800 sau că, în loc de 1.000, au 900. Este foarte important că există prezența americană”, a explicat generalul Ștefan Dănilă.

Cooperarea militară strânsă s-a reflectat și în sprijinul logistic acordat în situații operative complexe, consolidând încrederea reciprocă dintre statele aliate.

Implicarea societății civile și a mediului de afaceri în planificarea apărării

Specialiștii susțin că elaborarea unor documente strategice de o asemenea importanță necesită o consultare largă, care să depășească sfera strict militară a instituțiilor de apărare. O analiză realistă a resurselor presupune participarea activă a sectorului privat, a experților civili și a factorului politic.

Implicarea mediului economic este considerată vitală pentru adaptarea rapidă a capacităților de producție în caz de criză.

„Trecerea la o economie capabilă să susțină efortul de apărare implică măsuri coordonate la nivel guvernamental pentru mobilizarea și gestionarea resurselor naționale, precum și pregătirea mediului privat pentru adaptarea accelerată a capacităților de producție”, se arată în Analiza Strategică de Securitate.

Totodată, responsabilitatea liderilor politici este văzută drept un factor determinant pentru menținerea coeziunii sociale și a încrederii publice în momente dificile.

„Responsabilitatea clasei politice este esențială. Prin atitudine, discurs și acțiune, liderii politici trebuie să promoveze solidaritatea și coeziunea socială, să susțină instituțiile statului și forțele armate și să contribuie la consolidarea încrederii publice în momente de criză”, menționează documentul strategic aprobat la nivelul CSAT.