Divorțul în România. Ce trebuie să știe părinții despre custodie, pensie alimentară și partaj

Divorțul este unul dintre cele mai dificile momente prin care poate trece o familie. În spatele deciziei de separare se află, de cele mai multe ori, ani de tensiuni, conflicte și compromisuri. Dincolo de emoții, divorțul devine însă și un proces juridic complex, care implică decizii legate de copii, bunuri, datorii și responsabilități financiare. Datele arată că fenomenul nu este deloc rar. Potrivit Institutului Național de Statistică, în România se înregistrează anual aproximativ 25.000 – 30.000 de divorțuri. Aproape jumătate dintre acestea implică și copii minori, ceea ce face ca procesele să fie mult mai sensibile și mai complicate.

În aceste situații, instanța trebuie să stabilească nu doar separarea juridică a soților, ci și modul în care va funcționa familia după divorț. Avocata Oana Crețu Turiga explică principalele greșeli pe care le fac soții înainte și în timpul divorțului, cum se stabilește custodia copiilor, cum se calculează pensia alimentară și ce se întâmplă cu bunurile și datoriile acumulate în timpul căsătoriei.

Greșelile care pot afecta un proces de divorț

Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care oamenii o fac atunci când apelează la un avocat este să prezinte doar varianta lor de adevăr cu privire la conflict. Mulți cred că dacă omit anumite detalii sau greșeli personale, apărarea lor va fi mai puternică. În realitate, situația este exact invers. Avocatul are nevoie de imaginea completă a situației pentru a construi o strategie juridică solidă. Dacă anumite aspecte apar ulterior în proces, ele pot surprinde apărarea și pot afecta credibilitatea clientului în fața instanței. De aceea, specialiștii în dreptul familiei insistă asupra unei reguli simple: relația cu avocatul trebuie să fie bazată pe sinceritate totală. 

„Mulți oameni cred că dacă îi prezintă avocatului doar varianta lor, le va fi mai bine în proces și că apărarea va fi mai fermă. În realitate, e exact invers: avocatul are nevoie de toate detaliile și de situația reală pentru a construi o apărare eficientă, concretă și adaptată dosarului, nu pentru a descoperi lucruri esențiale pe parcurs. Există o vorbă care rămâne valabilă și aici: cel mai sincer trebuie să fii cu preotul și cu avocatul”, a explicat Oana Crețu Turiga. 

Perioada de dinaintea depunerii cererii de divorț

Perioada de dinaintea depunerii cererii de divorț este adesea tratată ca o etapă fără consecințe juridice. În realitate, exact în acest interval se produc multe dintre erorile care vor influența ulterior procesul.

„Cea mai frecventă greșeală înainte de a  demara procedurile privind divorțul este să trateze perioada de dinainte ca pe o zonă fără consecințe juridice și să ia decizii bazate strict pe emoțiile de moment, precum plecatul din casă cu tot cu minori, fără să îl anunțe pe celălalt unde duce copilul, îngrădirea accesului la minori, mutarea tuturor banilor din fondul comun,  discuții purtate la nervi prin mesaje, fără să înțeleagă că tocmai acele acțiuni devin apoi probe și pot influența custodia, programul de legături personale, pensia de întreținere, folosința locuinței după divorț și partajul”, adaugă avocatul. 

Ce înseamnă în realitate „interesul superior al copilului”

În procesele de divorț care implică minori, conceptul central este interesul superior al copilului. Acesta este un principiu juridic prevăzut de legislația românească și europeană. În practică, instanța analizează mai multe elemente pentru a determina care este soluția cea mai stabilă pentru copil. Printre criteriile analizate se numără: nevoile reale ale copilului, precum stabilitatea, rutina, școala și sănătatea, opinia copilului, dacă acesta are suficientă maturitate, istoricul familiei și eventuale riscuri precum abuzul sau neglijarea, capacitatea fiecărui părinte de a răspunde concret nevoilor copilului, menținerea relațiilor minorului cu persoanele apropiate. În România, copilul care a împlinit 10 ani trebuie ascultat obligatoriu de instanță. Declarația lui nu decide automat rezultatul procesului, dar este un element important în evaluare.

„În procesele de dreptul familiei, instanța stăruie în căutarea celei mai stabile și sigure configurații de viață pentru copil (rutina, echilibrul emoțional, continuitatea). Îndeamnă părinții să reducă conflictul, să sprijine relația copilului cu celălalt părinte, respectiv sancționează comportamentele care pun copilul în mijlocul conflictului dintre părinți (inclusiv înstrăinarea părintească, atunci când este dovedită)”, explică specialista. 

Mitul custodiei acordate automat mamei

În trecut, exista percepția că după divorț copiii rămân aproape automat în grija mamei. După intrarea în vigoare a noului Cod Civil, în 2011, această abordare s-a schimbat. În prezent, regula generală este exercitarea autorității părintești în comun. Asta înseamnă că ambii părinți iau decizii importante privind creșterea copilului. Custodia exclusivă reprezintă o excepție și este dispusă doar atunci când există motive serioase. 

Printre situațiile care pot conduce la această decizie se numără: violența în familie, dependența de alcool sau droguri, tulburări psihice care afectează capacitatea de decizie, condamnări pentru infracțiuni grave, sabotarea constantă a deciziilor privind copilul sau înstrăinarea părintească. Înstrăinarea părintească este considerată o formă de violență psihologică. Ea apare atunci când un părinte influențează copilul să respingă sau să evite relația cu celălalt părinte fără un motiv real.

„În toate cazurile, instanța decide potrivit interesului superior al copilului, după ascultarea părinților și, acolo unde legea prevede, după ascultarea copilului, precum și după administrarea probelor (interogatoriul părților, înscrisuri, martori, expertize psihologice etc.). Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte este, de regulă, rezervată dosarelor cu risc (violență, adicții, tulburări psihice relevante, condamnări) sau situațiilor de înstrăinare părintească dovedită, care fac imposibilă exercitarea reală în comun.

Chiar dacă autoritatea părintească este exercitată de un singur părinte, celălalt părinte nu este exclus complet din viața copilului. Acesta este obligat în continuare la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale minorului. Dar, are și dreptul de a veghea asupra creșterii și educării, dreptul de a consimți la adopție, precum și dreptul de a solicita și primi informații despre copil de la unitățile școlare, unitățile sanitare și orice alte instituții care intră în contact cu acesta”, spune Oana Crețu Turiga. 

Cum se calculează pensia alimentară

Pensia de întreținere a copilului se stabilește în funcție de două elemente principale: nevoile acestuia și veniturile părintelui obligat la plată. Legea stabilește limite clare: până la 25% din venitul net pentru un copil, până la 33% pentru doi copii, până la 50% pentru trei sau mai mulți copii. Instanța poate decide fie un procent din venituri, fie o sumă fixă, în funcție de situația concretă.

Există și situații în care veniturile părintelui nu sunt declarate oficial. În astfel de cazuri, instanța analizează alte indicii: bunuri deținute, activitatea profesională sau participarea în firme. Pe baza acestor elemente poate estima capacitatea reală de plată.

„Când veniturile nu sunt declarate oficial sau există suspiciuni că sunt ascunse, instanța verifică situația reală. Analizează veniturile obținute la locul de muncă, calitatea de asociat/administrator în societăți, precum și bunurile mobile și imobile deținute. Pe baza întregului probator, instanța poate aprecia capacitatea reală de plată. Stabilește pensia în consecință, chiar dacă veniturile nu apar integral în acte. 

Totuși, în absența unor elemente concrete, instanța nu poate fixa un cuantum ridicat al pensiei doar pe baza unor simple suspiciuni, ci exclusiv în raport cu ceea ce se dovedește în cauză. În cele mai multe situații, pensia este stabilită procentual. Iar în faza executării silite cuantumul efectiv datorat lunar se calculează în funcție de veniturile realizate”, afirmă avocatul. 

Tot ce trebuie să știi despre partaj

După divorț urmează adesea partajul bunurilor. În principiu, se împart bunurile dobândite în timpul căsătoriei, precum și datoriile comune. În lipsa unor dovezi contrare, contribuția soților este considerată egală. Astfel, legea pornește de la prezumția unei împărțiri 50%-50%. În practică, însă, partajul poate deveni un proces lung și costisitor. Evaluările bunurilor, expertizele și taxele judiciare pot transforma procedura într-un litigiu de durată.

„În partaj se împart, în esență, bunurile dobândite în timpul căsătoriei și, după caz, datoriile comune. În practică însă, când soții ajung la partaj pe cale judiciară, de multe ori nu mai împart doar bunuri, ci și orgolii. Cel puțin unul dintre ei preferă conflictul în locul unei soluții negociate direct între părți. Diferența majoră este că partajul notarial le permite părților să își aleagă singuri soluția, rapid și predictibil. În instanță, intervine factorul necunoscut. O terță persoană care decide în conformitate cu dispozițiile legale, bazat pe probele ce se administrează în cauză. În plus, apar costuri semnificative – taxe de timbru, onorarii, expertize – și, mai ales, timp. Un partaj poate dura ani. Iar la final soții ajung uneori să rămână cu mai puțin decât dacă ar fi ales varianta notarială”, spune Oana Crețu Turiga. 

Datoriile și creditele din timpul căsătoriei

Datoriile și creditele contractate în timpul căsătoriei sunt analizate împreună cu bunurile. Instanța stabilește mai întâi dacă datoria este comună sau personală. Dacă a fost făcută pentru nevoile familiei, ea este considerată, de regulă, comună. Dacă unul dintre soți a plătit mai mult dintr-un credit comun, diferența poate fi compensată la partaj. 

„În cadrul lichidării comunității legale de bunuri, fiecare soț își preia bunurile proprii. Apoi, se trece la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor. Pentru asta, se stabilește mai întâi cota-parte a fiecăruia, în funcție de contribuția la dobândirea bunurilor comune și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, contribuția se prezumă egală (50%-50%). În privința creditelor, chiar dacă prin partaj se poate stabili între soți cine preia imobilul și cine suportă plata ratelor, față de bancă rămân valabile obligațiile din contractul de credit până când banca acceptă modificarea lui. Dacă unul dintre soți dorește preluarea creditului și celălalt este de acord, este esențială verificarea prealabilă cu banca. Preluarea efectivă depinde de acceptul băncii și de îndeplinirea condițiilor de eligibilitate de către soțul care preia creditul”, explică avocatul. 

Când funcționează medierea?

În multe cazuri, divorțul poate fi rezolvat prin negociere sau mediere. Această soluție este recomandată atunci când există disponibilitate pentru dialog și compromis. Avantajele sunt evidente: costuri mai mici, durată mai scurtă și un impact emoțional redus asupra familiei. 

„Recomand, de regulă, o soluționare amiabilă – fie prin negociere asistată de avocați, cu participarea ambilor soți, fie prin mediere – atunci când există un minim de deschidere la dialog și se pot discuta civilizat aspecte precum divorțul, copiii și partajul. Le spun întotdeauna clienților mei să încerce mai întâi să se înțeleagă acolo unde există șanse reale și nu vorbim despre situații grave (violență, adicții, abuz). O tranzacție le permite să își păstreze controlul asupra rezultatului: ce concesii fac, ce obțin în urma tranzacției, într-un termen mai scurt, cu costuri mai reduse și cu un consum emoțional incomparabil mai mic decât un proces”, adaugă ea. 

Există însă și situații în care medierea devine imposibilă. Atunci când unul dintre soți refuză orice compromis sau există comportamente precum violența și amenințările, procesul în instanță rămâne singura opțiune reală. „Este o iluzie să ne bazăm pe soluționare amiabilă atunci când una dintre părți refuză constant orice compromis, urmărește doar să obțină varianta sa, cu orice preț sau există un dezechilibru major de putere între soți, alimentat de fapte precum violența, amenințările ori alte comportamente care fac imposibil un dialog real”, spune Oana Crețu Turiga. 

Divorțul „pentru binele copiilor”

Mulți părinți aleg să rămână într-o căsnicie nefericită crezând că astfel îi protejează pe copii. Specialistul în dreptul familiei spune însă că tensiunile constante pot avea efecte negative asupra dezvoltării celor mici.

„Copiii simt tensiunile dintre părinți și cresc într-un mediu în care nefericirea și conflictul devin . Asta le poate distorsiona imaginea despre ce înseamnă o familie. De multe ori, cu sprijinul potrivit, copiii trec peste divorț mai bine decât adulții. La început este greu, dar se adaptează mai repede la o nouă rutină stabilă. Sfatul meu este să nu vă amăgiți invocând „binele copilului” ca motiv pentru a rămâne într-o relație defectuoasă sau profund nefericită. Un copil are cele mai mari șanse să fie bine lângă părinți care sunt calmi, echilibrați, capabili să îi ofere un mediu stabil și fericit. Iar asta începe, de cele mai multe ori, cu un părinte care este el însuși bine”, explică avocatul. 

Divorțul nu este doar finalul unei relații, ci începutul unei noi etape pentru toți membrii familiei. Înțelegerea regulilor legale și evitarea greșelilor emoționale pot face diferența între un proces lung și dureros și o tranziție mai echilibrată pentru părinți și copii.