Cât costă o ședință la camera hiperbară. Prețurile încep de la 120 de lei

Elena începuse să-și numere zilele nu după ce avea de făcut, ci după cât de bine se simțea. Într-o dimineață, după o perioadă în care oboseala nu-i mai dădea pace, a ajuns la o clinică unde urma să încerce o procedură despre care auzise doar de câteva ori.

În fața ei se afla un aparat mare, cu pereți transparenți și o ușă care semăna mai degrabă cu intrarea într-o cabină de avion decât cu ceva întâlnit într-o clinică. Elena s-a uitat lung și a zâmbit. Nu-și imaginase că o vizită la medic avea să arate așa.

Asistenta i-a explicat ce urma să se întâmple și i-a spus că, în timpul ședinței, presiunea din interior va crește treptat. Elena s-a întins în interior, și-a aranjat perna și a încercat să se relaxeze.

Primele minute au fost cele mai ciudate. Pe măsură ce presiunea se modifica, Elena a simțit cum i se înfundă urechile și a trebuit să înghită de câteva ori. Apoi senzația a trecut, iar ea a rămas întinsă în liniște, privind prin peretele transparent al camerei.

Când ședința s-a terminat, ușa s-a deschis, iar Elena a ieșit din aparat la fel de simplu cum intrase. Pentru ea, experiența fusese neobișnuită, dar acum știa cum arată o ședință într-o cameră hiperbară.

Ce este camera hiperbară și ce efecte poate produce

Imaginează-ți că intri într-un loc în care aerul nu mai este chiar „aerul de afară”. Ușa se închide, presiunea începe să crească, iar corpul trebuie să se adapteze la o atmosferă diferită de cea cu care este obișnuit.

Camera hiperbară este un spațiu închis în care presiunea este mai mare decât cea atmosferică. În timpul terapiei hiperbare, pacientul respiră oxigen medical la această presiune crescută. Practic, sunt schimbate două lucruri: cantitatea de oxigen respirată și presiunea la care acesta ajunge în organism.

Aici apare partea interesantă. La o presiune mai mare, plămânii pot prelua mai mult oxigen. O cantitate suplimentară poate ajunge dizolvată direct în plasmă. Astfel, oxigenul poate fi transportat către anumite țesuturi chiar și atunci când circulația locală este afectată.

Efectele urmărite țin în special de oxigenarea țesuturilor și de susținerea proceselor de vindecare. Terapia poate favoriza formarea unor vase de sânge noi în anumite țesuturi. De asemenea, poate influența răspunsul organismului la inflamație și infecție.

Totuși, camera hiperbară nu este un fel de „service rapid” pentru organism. Efectele depind de problema tratată, de presiunea folosită și de durata ședinței. Terapia este utilizată pentru anumite indicații medicale, nu pentru orice disconfort sau afecțiune.

Iar corpul simte imediat că ceva s-a schimbat. Pe măsură ce presiunea crește, urechile se pot înfunda, la fel ca într-un avion aflat în urcare. Senzația dispare de obicei după egalizarea presiunii. Spre final, aceasta este redusă treptat până la nivelul normal.

Cum a apărut terapia hiperbară

Ideea de a trata oamenii folosind presiunea nu este deloc nouă. Primele încercări datează din 1662, când medicul britanic Nathaniel Henshaw a construit o cameră etanșă numită „domicilium”. Presiunea din interior putea fi modificată cu ajutorul unor burdufuri. Henshaw credea că schimbarea presiunii poate ajuta în tratarea unor boli.

Partea ciudată este că, la acel moment, oxigenul nici măcar nu fusese încă descoperit. Primele camere hiperbare foloseau pur și simplu aer comprimat. Abia în secolele următoare cercetătorii au început să înțeleagă ce se întâmplă cu organismul atunci când presiunea și concentrația de oxigen cresc.

În secolul al XIX-lea au apărut camere din ce în ce mai sofisticate. În 1879, chirurgul francez Fontaine a construit chiar o sală de operație mobilă care putea fi presurizată. Între timp, cercetările au arătat și că oxigenul la presiuni mari poate deveni toxic. Această descoperire a schimbat modul în care terapia a fost studiată și utilizată.

Medicina hiperbară modernă a început să prindă contur în anii 1950. Medicul olandez Ite Boerema a cercetat folosirea oxigenului sub presiune în chirurgie. În 1956, el a publicat rezultate privind utilizarea acestuia în timpul operațiilor cardiace. Cercetările sale au contribuit decisiv la dezvoltarea terapiei hiperbare moderne.

De atunci, terapia a fost studiată pentru tot mai multe situații medicale. În 1967 a fost fondată și Undersea Medical Society, organizație care s-a concentrat ulterior atât pe medicina subacvatică, cât și pe medicina hiperbară. În 1986, aceasta a primit numele pe care îl poartă și astăzi: Undersea and Hyperbaric Medical Society.

Așa s-a ajuns de la o cameră cu burdufuri din secolul al XVII-lea la instalațiile hiperbare moderne. Principiul de bază a rămas însă surprinzător de asemănător: modificarea presiunii pentru a schimba felul în care organismul primește și folosește oxigenul.

Cât costă o ședință la camera hiperbară

Tariful unei ședințe diferă în funcție de centrul ales, durata procedurii și tipul de serviciu oferit. În unele locuri există și variante pentru mai multe ședințe, cu tarife stabilite separat.

La Hiperbar Sibiu, o ședință de 60 de minute costă 120 de lei. Pentru o durată de 90 de minute, prețul este de 160 de lei, iar o ședință de 120 de minute ajunge la 190 de lei.

La OxyVital din Bacău, o ședință de oxigenare hiperbară cu durata de 90 de minute costă 150 de lei.

În cazul Wellcori din Deva, tariful pentru o ședință de 90 de minute este de 200 de lei. Centrul are și pachete de 10 ședințe pentru 1.800 de lei, 15 ședințe pentru 2.600 de lei și 20 de ședințe pentru 3.400 de lei.

La Hiperbară România din București, o ședință individuală de 60 de minute costă 500 de lei, iar una de 90 de minute ajunge la 650 de lei. Pentru ședințele în grup, tariful este de 350 de lei pentru 60 de minute și 450 de lei pentru 90 de minute.

La Hyperbarium din Oradea, o ședință costă 500 de lei. Centrul afișează și un pachet de 20 de ședințe la 8.000 de lei. Consultația pentru terapia hiperbară este tarifată separat, la 250 de lei.

La HBO Medical din Hărman, județul Brașov, tariful pentru primele 10 ședințe este echivalentul a 635,35 lei pentru o ședință. Pentru ședințele 11–20, prețul este de 572,34 lei, pentru 21–30 ajunge la 540,33 lei, iar pentru 31–40 este de 509,33 lei.

Prețul final al unei ședințe poate depinde, așadar, și de durata acesteia sau de numărul de ședințe cumpărate. Înainte de programare, este important să verifici exact ce include tariful afișat de centrul ales.

În ce afecțiuni este recomandată terapia hiperbară

Terapia cu oxigen hiperbaric nu este destinată oricărei probleme de sănătate. Pentru indicațiile medicale putem porni de la recomandările Undersea and Hyperbaric Medical Society (UHMS). Organizația a fost fondată în 1967. Este una dintre principalele surse științifice internaționale în domeniul medicinei hiperbare și subacvatice.

Una dintre cele mai cunoscute indicații este intoxicația cu monoxid de carbon. Terapia este folosită și pentru boala de decompresie, care poate apărea după scufundări. O altă indicație este embolia gazoasă, atunci când bule de gaz ajung în sistemul circulator.

O categorie importantă este reprezentată de rănile care se vindecă greu. Aici intră anumite ulcerații ale piciorului diabetic. Oxigenul hiperbaric poate fi folosit împreună cu tratamentul obișnuit al plăgii. Terapia poate fi recomandată și pentru grefe sau lambouri de piele compromise, atunci când țesutul are probleme de oxigenare. Există și situații în care țesuturile sunt grav afectate. Printre indicații se numără gangrena gazoasă și anumite infecții necrozante ale țesuturilor moi. Pe listă se află și osteomielita refractară. Este vorba despre o infecție osoasă care persistă în ciuda tratamentului.

Terapia hiperbară poate fi folosită și pentru leziuni provocate de radioterapie. Acestea pot afecta țesuturile moi sau oasele. Alte indicații includ arsurile termice severe și anumite leziuni traumatice în care țesuturile nu primesc suficient oxigen. Lista UHMS cuprinde și abcesul intracranian și anumite cazuri de anemie severă. Printre indicații se află și pierderea bruscă și fără cauză cunoscută a auzului. O altă situație este osteonecroza aseptică, în care țesutul osos moare din cauza reducerii aportului de sânge.

Faptul că o afecțiune se află pe această listă nu înseamnă că orice pacient va primi automat terapie hiperbară. Medicul stabilește dacă procedura este potrivită pentru cazul respectiv. Contează diagnosticul, gravitatea problemei și starea pacientului. În unele situații, terapia hiperbară poate fi tratamentul principal. În altele, ea este adăugată tratamentului medical sau chirurgical deja necesar. UHMS publică și ghiduri de practică pentru anumite indicații.

Cum se desfășoară o ședință la camera hiperbară

Înainte de procedură, pacientul este pregătit pentru intrarea în camera hiperbară. Personalul verifică dacă există probleme care ar putea împiedica terapia. Sunt îndepărtate și obiectele inflamabile sau cele care nu sunt permise în cameră. Pe listă pot apărea telefoanele, dispozitivele electronice, brichetele și chibriturile. Nu sunt permise nici produsele cosmetice pe bază de ulei sau anumite materiale sintetice.

După pregătire, pacientul intră în cameră. Acolo se așază sau se întinde, în funcție de tipul instalației. Unele camere sunt suficient de spațioase pentru mai multe persoane. Altele sunt construite pentru un singur pacient.

Odată începută ședința, presiunea din interior crește treptat. În această etapă pot apărea senzații de presiune sau de înfundare a urechilor. Pacientul poate înghiți sau căsca pentru a ajuta la egalizarea presiunii.

Când este atins nivelul stabilit, începe tratamentul propriu-zis. Pacientul respiră oxigen medical la presiunea prescrisă. În timpul ședinței poate sta întins și se poate odihni. În funcție de dotările camerei, poate avea și alte modalități de a-și petrece timpul.

Pe tot parcursul procedurii, personalul urmărește starea pacientului. Comunicarea cu exteriorul rămâne posibilă prin sistemele instalației. Orice senzație neobișnuită sau disconfort poate fi anunțat imediat.

La final, presiunea este redusă treptat până la nivelul normal. Ușa camerei este deschisă după revenirea la presiunea atmosferică. Pacientul poate ieși apoi și își poate relua activitățile, dacă medicul nu i-a recomandat altceva.

Durata unei ședințe poate varia. În general, procedura durează aproximativ o oră până la două ore. Timpul este stabilit în funcție de afecțiune și de protocolul recomandat pentru fiecare pacient.

Ce riscuri are terapia hiperbară și când nu este recomandată

Deși terapia hiperbară este considerată sigură atunci când este efectuată corect, pot apărea și reacții neplăcute. Cele mai frecvente sunt legate de schimbarea presiunii. Pacientul poate simți durere sau presiune în urechi și sinusuri. În unele cazuri pot apărea și probleme la nivelul timpanului.

Un alt efect posibil este modificarea temporară a vederii. Aceasta poate apărea după mai multe ședințe și este, de regulă, reversibilă. Expunerea la oxigen la presiune ridicată poate provoca, în cazuri rare, toxicitate la nivelul sistemului nervos central. Manifestările pot include amețeală, greață, tulburări de vedere sau chiar convulsii.

Pneumotoraxul netratat este considerat o contraindicație absolută pentru terapia cu oxigen hiperbaric. Alte probleme medicale pot necesita o evaluare atentă înainte de procedură. Printre acestea se numără anumite afecțiuni pulmonare, probleme ale urechii sau intervenții chirurgicale recente.

Unele medicamente pot necesita, de asemenea, o atenție specială. De aceea, pacientul trebuie să îi spună medicului ce tratamente urmează. Este important să menționeze și problemele medicale pe care le are. Medicul stabilește dacă terapia este potrivită pentru situația respectivă.

Trebuie reținut că terapia hiperbară nu înlocuiește serviciile medicale de urgență. În cazul unor simptome grave sau al unei situații care pune viața în pericol, trebuie apelat serviciul de urgență. Tratamentul recomandat de personalul medical trebuie urmat fără întârziere.

Camera hiperbară se folosește atunci când există o indicație medicală. Procedura trebuie efectuată în condițiile stabilite de specialiști.

O oră într-un loc neobișnuit

La sfârșitul unei ședințe, ușa camerei se deschide încet, presiunea revine la normal, iar pacientul pășește din nou în încăpere. Afară este aceeași lume în care intrase cu o oră mai devreme. Doar că, uneori, omul care iese de acolo privește lucrurile puțin diferit. Poate pentru că medicina are și astfel de locuri.

Unele tratamente nu arată deloc așa cum ne-am imagina. Nu seamănă cu o pastilă, cu o injecție sau cu o perfuzie. Uneori, un aparat care pare desprins din viitor poate deveni parte din drumul către o stare mai bună.

Iar pentru cineva care a ajuns să spere la o vindecare, câteva zeci de minute într-o cameră transparentă pot însemna mai mult decât pare din exterior. Uneori, speranța începe într-un loc la care nu te-ai fi gândit niciodată.