Controale mai rapide promise, cozi mai lungi în practică. Noul sistem EES provoacă frustrări la granițele UE

Controale mai rapide promise, cozi mai lungi în practică. Noul sistem EES provoacă frustrări la granițele UE
Imagine Noul sistem EES provoacă frustrări la granițele UE (Foto: Pxhere)
Verificările biometrice impuse la intrarea în spațiul Schengen creează dificultăți pentru unii călători, care ajung să aștepte ore întregi până la finalizarea controlului de frontieră.

În loc să reducă timpul petrecut la controlul de frontieră, noul Sistem de Intrare/Ieșire al Uniunii Europene (EES) creează dificultăți pentru unii călători. Mai mulți turiști britanici spun că terminalele biometrice nu le pot înregistra amprentele. Din acest motiv, sunt trimiși la verificări manuale și ajung să aștepte ore întregi la cozi, relatează Antena 3.

Sistemul EES a fost introdus în acest an pentru persoanele care intră în spațiul Schengen din afara Uniunii Europene, inclusiv pentru cetățenii britanici. La primul control de frontieră, călătorii trebuie să își înregistreze fotografia facială și amprentele digitale la terminalele biometrice.

Vârstnicii spun că aparatele nu le mai recunosc amprentele

Printre persoanele care au întâmpinat dificultăți se află Angela Evans, în vârstă de 80 de ani. La sosirea pe aeroportul din Palma de Mallorca, femeia a încercat de mai multe ori să își înregistreze amprentele. Nici măcar cu ajutorul unui angajat nu a reușit.

„Degetele mele sunt probabil tocite și prea netede, fără suficiente linii pentru a putea fi scanate”, a explicat aceasta. În cele din urmă, britanica a fost trimisă la verificarea manuală a documentelor. Acolo a așteptat la o coadă formată în principal din familii cu copii mici.

Probleme similare au fost raportate și în alte aeroporturi

Experiențe asemănătoare au fost descrise de alți pasageri care au tranzitat aeroporturi din Austria și Italia. Barbara a povestit că terminalele din Salzburg nu i-au putut înregistra amprentele. Dificultățile au apărut atât la intrarea, cât și la ieșirea din spațiul Schengen. Din cauza acestor probleme, coada celorlalți pasageri a avansat foarte greu.

La rândul său, Ian Gardner a relatat că el și soția sa au fost respinși de sistemul EES pe aeroportul din Napoli. Înainte de verificare, cei doi așteptaseră aproximativ 20 de minute pentru înregistrarea datelor biometrice. Ulterior, au fost direcționați către o altă coadă. Aceasta se întindea în afara terminalului și era deservită de un singur polițist de frontieră.

După aproape două ore de așteptare, un angajat i-a îndrumat către porțile electronice destinate familiilor. Controlul a fost finalizat în doar câteva minute. „Nu mai vreau să călătoresc cu avionul până când nu vor fi rezolvate toate aceste probleme”, a declarat Gardner.

De ce nu pot fi citite amprentele unor pasageri

Specialiștii spun că există mai multe explicații pentru astfel de situații. Odată cu înaintarea în vârstă, pielea își pierde elasticitatea. În același timp, liniile papilare devin mai greu de identificat. Același efect poate apărea după ani de muncă manuală sau în urma unor tratamente precum chimioterapia.

Există și o afecțiune genetică foarte rară, numită adermatoglifie. Aceasta împiedică formarea liniilor specifice de pe degete încă de la naștere. Uneori, dificultățile nu sunt provocate de pasageri. Unii călători susțin că terminalele nu mai funcționează corect după ore întregi de utilizizare. În aceste condiții, suprafața destinată scanării amprentelor devine murdară și poate afecta citirea corectă a datelor.

Ce prevede regulamentul Uniunii Europene

Solicitată să explice modul în care sunt tratate aceste situații, Comisia Europeană a făcut trimitere la regulamentul care guvernează sistemul EES. Documentul prevede că persoanele aflate în imposibilitatea fizică de a furniza amprente digitale sunt exceptate de la această obligație. Dacă problema este temporară, datele biometrice pot fi prelevate la o intrare sau la o ieșire ulterioară din spațiul Schengen.

Executivul european mai arată că statele membre trebuie să aplice proceduri care să respecte demnitatea persoanelor aflate în astfel de situații. Întrebată cum ar trebui puse în practică aceste măsuri, Comisia Europeană a precizat că nu comentează cazuri individuale.

Nu doar amprentele provoacă întârzieri

Dificultățile de scanare reprezintă doar una dintre problemele semnalate după introducerea sistemului EES. Organizația Twins Trust atrage atenția că programele de recunoaștere facială pot confunda gemenii identici. Din acest motiv, pot apărea verificări suplimentare.

Totodată, Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) avertizează că timpul de așteptare la unele puncte de frontieră ar putea ajunge în această vară până la șase ore. Printre cele mai afectate se numără aeroporturile din Spania, Portugalia, Franța și Italia.

0 comentarii Comentarii