Conferința pentru securizarea Strâmtorii Ormuz. Cine va reprezenta astăzi România la evenimentul organizat Macron și Starmer

Conferința pentru securizarea Strâmtorii Ormuz. Cine va reprezenta astăzi România la evenimentul organizat Macron și Starmer
Imagine Keir Starmer și Emmanuel Macron/Sursa:wikimedia commons
Președintele Nicușor Dan va participa astăzi la o reuniune în cadrul Iniţiativei Internaţionale pentru Libertatea de Navigaţie în Strâmtoarea Ormuz. Conferința va avea loc în format video, la inițiativa liderului francez Emmanuel Macron și a premierului britanic Keir Starmer.

În agenda președintelui este consemnată la ora 15:00 „participarea în format videoconferinţă la reuniunea privind Iniţiativa Internaţională pentru Libertatea de Navigaţie în Strâmtoarea Ormuz”, conform observatornews. Aceasta are loc „invitaţia Preşedintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron  şi a Prim-ministrului Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer”.

Care este scopul acestei conferințe

Franța, în colaborare cu Marea Britanie și alte țări, organizează această videoconferință cu scopul de a da startul unei misiuni multinaționale. Obiectivul este de a restabili navigația maritimă pe ruta importantă pentru economia globală. Informația a fost transmisă luni de președintele francez Emmanuel Macron.

Președintele a adăugat: „Această misiune strict defensivă, distinctă de părţile beligerante, va fi desfăşurată de îndată ce situaţia o va permite”. Un alt scop este reprezentat de întocmirea unor reguli în ceea ce privește trecerea în siguranță pe ruta navigabilă. De asemenea, se vor lua măsuri de siguranță prin care navele militare vor escorta petrolierele, a transmis Starmer în Parlament.

Liderul britanic a declarat: „Vreau să fiu foarte clar: este vorba despre protejarea transportului maritim şi susţinerea libertăţii de navigaţie odată ce conflictul se va încheia”. Obiectivul comun este „un plan coordonat, independent şi multinaţional”, a adăugat Starmer.

Ce a declarat Nicușor Dan despre Strâmtoarea Ormuz

Președintele a transmis, în data de 7 aprilie, că a existat o discuție între miniștrii Apărărilor și de Externe. Mai mult de atât, discuțiile de ordin tehnic vor continua. Liderul statutul a evidențiat faptul că acțiunile statelor din această coaliție vor avea loc doar în două situații. Prima este reprezentată de încetarea provizorie iar cea de a doua de încheierea definitivă a conflictului.

Nicușor Dan a eliminat complet varianta implicării statelor în conflictul existent. În legătură cu implicarea României în deblocarea rutei navigabile, liderul a răspuns: „Pentru moment, s-a constituit o coaliţie, să-i spunem, care este dedicată acestei probleme. România, în mod firesc, este parte din această coaliţie”.

Liderul de la Cotroceni a adăugat: „Pentru moment, a fost o discuţie la nivelul Miniştrilor Apărării, o discuţie la nivelul Miniştrilor de Externe. Continuă discuţiile tehnice”. Acesta transmis că „acţiunile pe care această coaliţie le va face, nu le va face decât în situaţia unei încetări provizorii sau definitive a focului” sunt un aspect foarte important.

Implicarea celorlalte state

Nicușor Dan a adăugat: „Nu e vorba de a ne angrena în conflictul existent”. Momentan sunt elaborate mai multe scenarii tehnice. În cadrul acestora, fiecare țară va decide dacă participă cu echipamente sau cadre militare. Președintele e evidențiat faptul că țara noastră are deja experiență, deoarece se află în apropierea războiului din Ucraina. Conflictul s-a desfășurat parțial pe mare, de deminare.

Președintele a adăugat: „Ştiţi că avem un program comun cu Bulgaria şi cu Turcia de deminare şi asta poate să fie interesant”. Ieri s-a stabilit acordul dintre Iran și SUA în ceea ce privește armistițiul. Liderul de la Cotroceni a afirmat că este ocazia potrivită ca toate angajamentele să fie respectate. În acest fel, vor fi încurajate eforturile în plan diplomatic iar potențiale soluții durabile vor fi găsite.

0 comentarii Comentarii