Relațiile dintre SUA și Marea Britanie se află din nou într-un punct critic. Președintele american l-a imitat pe Starmer, având o voce slabă, în cadrul unei mese de Paște la Washington. Acesta a transmis că Marea Britanie „nu este cel mai bun” aliat al SUA.
Motivele din spatele acestor atacuri
Evenimentul marchează cel mai recent atac al liderului american la adresa lui Starmer. Motivul conflictului este reprezentat de portavioanele „vechi” ale Regatului Unit. Starmer nu a permis Statelor Unite să folosească bazele militare din Marea Britanie pentru primele lovituri efectuate asupra Iranului.
După acest episod, mai mulți oficiali au transmis că liderul de la Londra a procedat corect prin faptul că nu a dat un răspuns. Totuși, au completat că relația dintre ei doi este foarte tare afectată și că va fi necesar ca acesta să construiască relații internaționale cu alte state.
Trump a afirmat că Marea Britanie „ar trebui să fie cel mai bun” aliat al Statelor Unite. Totuși, aceștia nu s-au implicat în cadrul războiului din Iran. Mai mult de atât, lui Starmer i s-a reproșat că a amânat trimiterea portavioanelor, relatează The Guardian. Despre cum îi percepe pe britanici, Trump a spus că: „am întrebat Marea Britanie, care ar trebui să fie cei mai buni. De fapt, regele vine aici peste două săptămâni, e un tip de treabă, regele Charles. Dar ar trebui să fie cei mai buni, dar nu au fost”.
Ce răspuns ar fi oferit Starmer
Referitor la răspunsul primit din partea lui Starmer, Trump a adăugat; „ooh, trebuie să-mi întreb echipa.» Am spus: «Eşti prim-ministru, nu trebuie.» «Nu, nu, trebuie să-mi întreb echipa. Echipa mea trebuie să se întâlnească, ne întâlnim săptămâna viitoare”. Surse din Downing Strett au transmis că aceste portavioane nu au fost cerute niciodată. În urmă cu două săptămâni, Trump a declarat că Starmer voia să discute cu consilierii săi în ceea ce privește trimiterea unor nave de deminare, nu a portavioanelor.
Un oficial a transmis că Starmer a acționat corect în momentul în care a ignorat criticile de la Washington. Totuși, în situația de față este necesar ca acesta să consolideze relațiile cu Australia, Europa continentală și Canada. Este foarte dificil ca relația cu SUA să fie îmbunătățită.
Susținere din partea Partidului Laburist
Membrii Partidului Laburist i-au transmis lui Starmer că beneficiază de toată susținerea lor. Anumiți membri au transmis că maniera calmă în care a gestionat a această situație i-a consolidat poziția de lider. Reproșurile lui Trump au generat reacții din partea scenei politice interne. Robert Jenrick a spus că relația lui Starmer cu Trump a fost „grav afectată – probabil iremediabil”. În legătură cu felul în care ar trebui să fie tratat liderul de la Londra a adăugat: „ nu îmi place să văd lideri străini criticând liderul Marii Britanii. Premierul trebuie să fie respectat pe scena internațională”, conform observatornews.
Kim Darroch, fost consilier în materie de probleme de securitate națională și ambasador britanic în SUA a spus că Starmer „a avut dreptate să se opună implicării directe în acest război al alegerii”. Despre impactul asupra relației cu Trump a adăugat: „dar, fără îndoială, a provocat daune semnificative relației sale personale cu Trump”.
Întrebat despre criticile venite din partea lui Trump, Starmer a transmis că se concentrează pe îndeplinirea obiectivelor care sunt în interesul țării. În legătură acest lucru a transmis că nu-și va cere scuze. Înțelege intenția din spatele acestor mesaje și afirmă că „multe dintre lucrurile spuse sau făcute sunt, fără îndoială, spuse și făcute pentru a pune presiune pe mine”.
