Autoritățile din Cipru iau în calcul măsuri suplimentare de securitate. Decizia vine după informațiile recente referitoare la un posibil incident cu drone pe teritoriul insulei. Ancheta vizează doi suspecți arestați și investigațiile indică posibile conexiuni cu structuri asociate Iranului.
Potrivit informațiilor citate de Reuters, trimiterea unor aeronave de către Turcia reprezintă una dintre opțiunile discutate într-un plan etapizat aflat în analiză. Strategia urmărește consolidarea securității în nordul insulei. Adică acolo unde se află entitatea separatistă cunoscută drept Republica Turcă a Ciprului de Nord.
Între timp, presa cipriotă susține că serviciile de securitate anticipau posibilitatea unui incident. Publicația Phileleftheros scrie că autoritățile din Cipru aveau informații cu câteva zile înainte de atacul cu drone asupra bazelor britanice din 2 martie.
Când au apărut suspiciunile în Cipru
Serviciile de informații cipriote, în colaborare cu agenții străine, plasaseră deja sub monitorizare mai multe persoane. Suspiciunile au apărut încă de la mijlocul săptămânii precedente. Atunci când au fost identificate activități considerate suspecte, care ar putea avea legătură cu Iran și, posibil, cu Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice.
Informațiile obținute de Poliția din Cipru, împreună cu o agenție de informații străină, sugerau că ar putea fi pregătit un incident ce ar implica drone. Dar detaliile publice nu indicau exact modul în care urma să se desfășoare atacul. Chiar și așa, autoritățile au concluzionat că există un risc real de incidente aeriene pe teritoriul cipriot.
Ca măsură preventivă, autoritățile au introdus rapid dispozitive suplimentare de securitate în zonele asociate cu interese israeliene de pe insulă. În același timp, ridicarea dronelor private a fost interzisă pe întreg teritoriul Ciprului.
Două persoane au fost reținute
În cadrul anchetei au fost reținute două persoane. Este vorba despre un bărbat de 28 de ani, cetățean azer, și o femeie de 27 de ani din Estonia. Ancheta indică faptul că tânărul ar fi călătorit de mai multe ori în Iran. Iar autoritățile suspectează că ar fi fost recrutat de IRGC.
Înainte de arestare, cei doi au fost supravegheați de poliție. În urma monitorizării, anchetatorii au stabilit că suspecții fotografiaseră mai multe locații frecventate de persoane de origine israeliană. Investigarea continuă pentru a determina dacă imaginile au fost transmise către un contact extern.
Cei doi au fost reținuți în orașul Larnaca, chiar înainte de a părăsi țara, vinerea trecută. În prezent, aceștia se află în arest preventiv.
De asemenea, poliția susține că același recrutor ar fi atras și un alt cetățean azer, în vârstă de 44 de ani. Despre acesta din urmă se spune că este deținător al unui pașaport britanic. El a fost arestat în Cipru la 21 iunie 2025 și este acuzat de terorism și spionaj, scrie Digi24.
