Cartea săptămânii: „Căderea Costantinopolelui” de Vintilă Corbul

De ce să citim

Pentru că este primul articol din această serie, nu ar fi rău să vorbim un pic despre citit și beneficiile lui. Într-o epocă în care avem la dispoziție atăta forme de divertisment și informare, este absolut necesar să mai și citim?

Absolut necesar, nu. Există oameni care traiesc o viață întreagă fără să deschidă coperțile unei cărți. Dar e o viață mult mai săracă.

Dincolo de parti pris-ul pe care cititorul și scriitorul din mine îl manifestă plenar, această activitate ajută mult: îmbogățește vocabularul, dezvoltă capacitatea de a conversa, ne scoate din paradigma emoticoanelor.

Și n-o spun eu. Sunt studii pe tema asta.

Ce citim?

Pe vremuri orice persoană care se considera educată avea la bază unul, doi autori antici („Iliada” și „Odiseea” lui Homer erau în programa școlară), un grup sănătos de clasici români și străini și câțiva contemporani considerați relevanți de culturnicii epocii.

În zilele noastre programa școlară s-a mai aerisit. Ceea ce nu e rău. Din punctul meu de vedere, cititul este o îndeletnicire care ar trebui să aducă întâi plăcere. Apoi informație. Asta înseamnă că primele cărți citite, în special când vorbim despre ficțiune, trebuie să fie dintr-un gen care te atrage: SF, fantasy, romance sau orice altceva te captivează. Abia după ce microbul lecturii te va fi pătruns suficient poți să ieși din sfera de confort și să abordezi și alte genuri.

De ce „Căderea Costantinopolelui” de Vintilă Corbul

Păi, nu trebuia să începem cu ceva? Nu, nu ăsta e răspunsul.

În primul rând pentru că întâmplarea face să aniversăm 105 ani de la nașterea autorului pe 26 mai.  Pe urmă, Vintilă Corbul, absolvent de drept și litere, a abordat un gen care este acum foarte la modă: romanul istoric. Cel puțin așa susțin booktokerii. Pentru cine nu știe, ăștia sunt tiktokeri care ni se adresează nouă, șoarecilor de bibliotecă.

Vintilă Corbul a avut un destin zbuciumat datorat faptului că provenea dintr-o familie burgheză înstărită și fusese educat în afară, ceea ce comuniștilor nu le-a plăcut absolut de loc. Cu toate astea, talentul literar care se făcuse simțit încă din adolescență reușeșete să triumfe și publică în România și apoi în străinătate numeroase cărți toate pe teme istorce.

Puțini știu însă că scriitorul a semnat și scenariile unor filme care au fost foarte bine primite de public. Unele fiind cunoscute chiar și în zilele noastre. Cum ar fi  „Un comisar acuză” 1974, „Revanșa” 1978, ” sau „Nea Mărin Miliardar” 1979.

192 000 de exemplare vândute

Titlul ales de noi este cel care i-a adus consacrarea lui Vintilă Corbul ca autor. Și rămâne cel mai vîndut din beletristica românească: 192 000 de exemplare. Cartea are două volume consistente. Deși, dacă ați citit  „Urzeala tronurilor”, nu vi se va părea mare lucru.

Așa cum sugerează titlul, romanul se concentrează asupra contextului și evenimentelor care au marcat definitiv lumea creștină prin cucerirea orașului, de către forțele Imperiului Otoman în 1453.

Au existat voci care au criticat dimensiunile cărții. Precum și multitudinea de personaje și perspective pe care Corbul le-a pus la olaltă. Necesare, în opinia sa, pentru a oglindi cât mai fidel posibil frământările marilor puteri ale vremii. O altă critică a fost legată de faptul că românii sunt idealizați din punct de vedere al prezenței istorice și a caracterului.

Pe de altă parte lejeritatea lecturii și crearea unor imagini extrem de vizuale fac ca acest roman să fie ușor de citit și captivant.

Puțini știu…

Mai există un detaliu care a marcat această carte. Spuneam mai devreme că sunt două volume. Primul, publicat în 1979, se termină așa:

„Prima coloană de trupe se puse în mișcare, trcând prin fața sultanului, în drumul ei către Constantinopole. Mehmed salută solemn drapelele care i se înclinau fâlfâind.

Zece ore dură defilarea.

Zece ore în care timp sultanul rămase neclintit pe calul său, ănfruntând violența furtunii. Ienicerii trecură cei din urmă. Sultanul, cu întreaga lui suită, se ăncadra între unitățile de gardă.

Marșul către Constantinopole începuse!”

În timpul lucrului la el de-al doilea volul, Vintilă Corbul a emigrat ilegal în Franța. Ca să poată afla continuarea, cititorii au trebuit să aștepte pănă după Revoluția din 1989, când a apărut volumul al doilea și în țara noastră.