Bătrâna care vorbește cu mândrie despre fiul său, prim-ministrul României, este imaginea pensionarului român. Și nu una cu care să se mândrească fiul doamnei

O bătrână cu baston, în curtea unei case mici și sărace de țară. Genul de bătrân de care ne aducem aminte de Paște și de Crăciun. Și mergem să-i ducem un cozonac și un coș de ouă. Dar la care nu se gândește nimeni în viața de zi cu zi.

Sunt oameni în vârstă, care de multe ori nu au în casă apă curentă, nici baie, nici gaze. Care trăiesc din pensii minime, pe care fiul doamnei Bolojan n-are cu ce să le indexeze anual. Și care trebuie să crească o găină pentru ouă, un purcel pentru carne sau roșii și salată în micuța curte rurală. Pentru că altfel n-ar avea din ce să viețuiască o lună.

Cum trăiește pensionarul român la țară și cum trăiesc alții prin Europa

Doar că pentru a hrăni găini și a cultiva de-ale gurii, omul trebuie să fie cât de cât în putere. Între cei care privesc înduioșați la bâtrânica plină de mândrie pentru fiul său, ajuns în fruntea statului, câți știu cum e să mergi în bastonul rudimentar? Câți s-au sculat la cinci dimineață să hrănească animalele? Câți au plivit niște roșii si au mers prin glodul din curte în zilele cu ploaie? Câți au făcut focul în sobă în nopțile de iarnă?

Și în Europa de vest pensionarii din zonele rurale sunt săraci. Și acolo au pensii mici. Și acolo muncesc până la sfârșitul vieții. Dar din mica lor pensie, pot lua un cadru de susținere. Sau un căruț electric cu care să se deplaseze. Acolo unde nu pot, asistența socială intervine și dă un ajutor, un sprijin. În România lui Bolojan și a colegilor săi din toate partidele, sute de mii de pensionari sunt condamnați la o calitate a vieții sub orice critică.

Iar în momentul în care cad la pat sau nu se mai țin bine pe picioare, nimeni nu mai are niciun gând despre și pentru ei. Sunt fantomele trecutului. Pe care noile generații iubitoare de AI, rețele sociale și vacanțe în Grecia le taxează cu dispreț: „Ce mai vor și aștia?”

Între bastonul mamei de prim-ministru și ghiozdanul fiului de 800 de euro

Mama premierului ne-a fost adusă pe micile ecrane de consultanții politici al lui Ilie Bolojan, îmbrăcată cu un capod, basma în cap și un baston modelul pe care avea bunicul meu îl acum 40 și ceva de ani.

Fiul său a fost filmat la investitură cu un rucsac de 800 de euro. Și din două una, ori bătrâna a fost adaptată cerințelor de marketing, ca să semene cu restul pensionarilor săraci. Ori preocuparea fiului pentru greutățile vârstei și calitatea vieții mamei sale e cam 0.

Marketingul a fost observat de orice jurnalist sau analist mai cu experiență

Jurnaliștii, nu neapărat ostili domnului Bolojan, dar sictiriți cumva de utilizarea copiilor și părinților bătrâni în politică au remarcat că exercițiul de imagine n-a fost ceva nou. Boc sau Băsescu își utilizau familiiile la greu, măicuța bătrână, nevasta modestă, pentru a părea oameni normali și „din popor”.

Pe mine, care știu câte ceva despre consultanța politică, astfel de manevre mă îngrețoșează. Decât să pară uman pentru că așa zice mama că e (care mamă nu zice?), n-ar fi mai bine chiar să fie uman? Să se dea jos din mașină și să o asigure pe băbuța din Suceava căreia inundația i-a luat casa că va avea unde dormi?

Să rupă de la două firme mari niște taxe ca de Paște și de Crăciun fiecare pensionar sărac să aibă un cozonac pe masă? Sau o sută de lei în plus la pensia lunară? Nu sunt pomeni. Sunt mici gesturi de care oamenii săraci chiar au nevoie și la care au și dreptul.

Domnule Bolojan, luați-i mamei un baston mai bun. Și asigurați-o că veți mări pensia vecinilor ei săraci. Nu că vă dă PSD-ul jos. Că n-o să vă dea probabil. Ci pentru că sunteți și om pe lângă prim-ministru. Și ar trebui să știți că e greu să fii bătrân și sărac.