Zboruri perturbate și posibile întârzieri majore
Potrivit MAE, greva va avea un impact direct asupra traficului aerian. Românii care călătoresc spre sau dinspre Belgia ar putea întâmpina întârzieri sau anulări de zboruri.
„Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei sunt informați că, la data de 12 mai 2026, este anunțată o grevă națională care va afecta semnificativ transportul aerian.”
Autoritățile recomandă pasagerilor să verifice constant informațiile oficiale pentru a evita surprizele neplăcute.
Recomandări pentru pasageri
MAE îi sfătuiește pe români să urmărească actualizările publicate de Brussels Airport, unde vor fi anunțate eventualele modificări ale curselor aeriene.
În astfel de situații, este recomandat ca pasagerii:
- să verifice statusul zborului înainte de plecare;
- să ia legătura cu compania aeriană;
- să își planifice alternative de transport, dacă este necesar.
- să se informeze cu privire la funcționarea transportului public pe periaoda grevei
Asistență consulară pentru români
Pentru sprijin, cetățenii români pot apela la serviciile oferite de Ambasada României la Bruxelles.
„Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și sunt preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.”
De asemenea, în cazuri de urgență, este disponibil un număr de telefon dedicat pentru situații speciale, unde românii pot solicita ajutor rapid.
Ce trebuie să știe călătorii
Grevele naționale au, de regulă, un impact extins asupra mai multor sectoare. Însă transportul aerian este printre cele mai afectate. De aceea, planificarea atentă și informarea din surse oficiale sunt esențiale pentru evitarea blocajelor.
