Cei 47 de kilometri vor uni nodul rutier de la Adjud Nord cu municipiul Bacău. Practic vor fi inaugurate două tronsoane. Unul de 25,5 km de la Adjud la Răcăciuni și alți 21,5 kilometri care fac parte din lotul 3, Răcăciuni – Bacău. Noul tronson se va lega de Centura Bacăului, deschisă încă din 2020. Șoferii vor putea parcurge cei peste 280 de kilometri dintre București și Bacău doar pe autostradă.
Se va putea circula pe 242 km din autostrada A7
Odată cu această inaugurare va fi deschisă a doua cea mai mare porțiune de autostradă de pe A7. „Cu deschiderea tronsonului Adjud – Bacău, ajungem la aproximativ 242 de kilometri de autrostradă deschiși circulației din cei 319 kilometri ai A7”. Este declarația făcută de premierul interimar, Ilie Bolojan.
„Mai sunt încă 77 de km în lucru, între Bacău și Pașcani. Lucrările realizate până acum au fost finanțate prin PNRR. După 31 august, finanțarea pentru acest ultim sector va continua, în lunile următoare, de la bugetul de stat. A7 continuă spre nord. În 2026, contractele de lucrări au fost extinse cu sectorul Pașcani-Suceava și mai departe spre Siret și granița cu Ucraina”. Este ceea ce a mai subliniat Ilie Bolojan.
A7 ar putea fi gata în primele 3 luni din 2027
Din septembrie, constructorul UMB se va muta la nord de Bacău. Reprezentanții Ministerului Transporturilor speră ca cei 49 de kilometri de la Bacău la Săbăoani să fie deschisă până la finalul anului. „Punctul critic se va muta pe podul peste râul Moldova. Sectorul va permite să ocolim Romanul, un alt punct nevralgic de pe E85”, a declarat secretarul de stat, Horațiu Coma.
Cele mai mari probleme sunt pe ultimii 19 kilometri din A7, planificați să se construiască cu bani din PNRR. Este vorba de tronsonul dintre Săbăoani și Pașcani. „Într-un scenariu realist cred că ne vom duce cu 2-3 luni în 2027 cu acel lot până să fie gata, depindem și de vreme. Nici nu vrem să facem rabat de la calitate doar pentru a câștiga câteva săptămâni”, a mai spus Horațiu Cosma.
Se caută bani pentru tronsoanele ieșite din PNRR
În ceea ce privește finanțarea, autoritățile spun că tot ce se face până pe 31 august se va plăti din banii pe care România îi va încasa din PNRR. Pentru restul, urmează să fie făcut un calcul și să se găsească o sursă de finanțare din bugetul statului. „La final de contract, calculăm și vedem dacă au fost întârzieri nejustificate”, a punctat și purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.
Experții însă își fac griji de o eventuală lipsă a finanțării ținând cont de situația economică complicată. „Întrebarea mea este, din ce se vor finanța? Evident că nu o să reziliem contractele, dar trebuie să găsim o formă de finanțare. Care va fi? De la buget? Am mai zis că doar teoretic este posibilă, introducerea acestor lucrări rămase pe A7 pe programul Transport, pe fonduri structurale. Teoretic și nu practic pentru că acolo s-a cam închis prăvălia”, a spus Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro Infrastructura.
