22 de posturi deblocate la Marie Curie. Soluția ministrului Alexandru Nazare pentru situația critică în care se află copiii în spitale

22 de posturi deblocate la Marie Curie. Soluția ministrului Alexandru Nazare pentru situația critică în care se află copiii în spitale
Imagine Alexandru Nazare anunță deblocarea a 22 de posturi la Spitalul „Marie Curie” (sursă foto: Facebook)
Ministerul Finanțelor a aprobat scoaterea la concurs a 22 de posturi medicale. Măsura vizează deblocarea crizei de la Spitalul „Marie Curie”, Secția ATI Neonatală din București. 

Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

„Când ne confruntăm cu o situație critică care afectează direct îngrijirea copiilor, Ministerul Finanțelor va sprijini soluțiile necesare”

„Am avizat în această dimineață memorandumul MS pentru deblocarea celor 22 de posturi necesare într-o situație care impunea intervenție urgentă. Documentul va fi discutat în ședința de Guvern de azi.

Am transmis încă de ieri că, atunci când ne confruntăm cu o situație critică care afectează direct îngrijirea copiilor aflați în stare gravă, care au nevoie de asistență medicală complexă, Ministerul Finanțelor va sprijini de urgență soluțiile necesare”, a transmis acesta.

Măsura vine ca urmare a unui efort comun depus de cele două ministere pentru a debloca impasul birocratic. Oficialul de la Finanțe a subliniat că sistemul public are datoria de a acționa fără întârziere atunci când este vorba despre cazuri medicale grave:  „Am reuşit astfel, în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății, să identificăm cadrul administrativ necesar pentru deblocarea acestei situații. În astfel de cazuri, instituțiile trebuie să prioritizeze urgențele și să găsească soluții rapide, în interesul celor afectați”.

Totodată, reprezentantul Guvernului a punctat că această decizie rămâne o excepție punctuală, motivată strict de gravitatea cazului. 

„În același timp, trebuie să facem o distincție clară între astfel de intervenții punctuale, justificate de o situație absolut critică și solicitările generale de deblocare a mii de posturi în sistemul public. Situațiile care privesc direct siguranța oamenilor și funcționarea unor servicii medicale esențiale trebuie soluționate cu prioritate, în timp ce deciziile cu impact bugetar amplu trebuie analizate riguros și fundamentate responsabil în actualul context economic al României”, a concluzionat în postarea sa.

Contextul crizei: copii afectați de numărul prea mic de paturi de la Terapie Intensivă

Reacția Ministerului Finanțelor vine pe fondul crizei din Secția ATI Neonatală. Unitatea s-a confruntat cu un deficit de personal, după ce opt asistenți medicali au demisionat din cauza extenuării. Din acest motiv, conducerea spitalului a fost nevoită să solicite suspendarea a cinci paturi din cele 27 existente.

Cazurile ajunse la Spitalul „Marie Curie” sunt de o complexitate deosebită. Aceasta este una dintre puținele unități din țară specializate în chirurgie neonatală. În lipsa angajărilor blocate prin ordonanță guvernamentală, secția nu a mai putut prelua cazurile grav bolnave din provincie. Şeful secţiei, medicul Cătălin Cârstoveanu, lansase un avertisment privind consecințele acestui blocaj.

„Avem cereri cu pacienți foarte critici. Pe unii îi luăm, pe unii nu putem să-i luăm, iar cei cu probleme grave mor pe liste”, a declarat acesta pentru Digi24.

Soluție de urgență pentru reevaluarea capacității maxime

Inițial, memorandumul elaborat de Ministerul Sănătății s-a împotmolit la Finanțe din cauza restricțiilor bugetare. Semnalele de alarmă trase de personalul medical au accelerat însă identificarea soluției necesare și aplicarea acesteia.

Aprobarea documentului în ședința de Executiv va permite demararea rapidă a procedurilor de concurs. Odată ocupate cele 22 de posturi, secția de terapie intensivă va putea funcționa din nou la capacitate maximă.

0 comentarii Comentarii