Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicate sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), răcirea va fi însoțită de intensificări temporare ale vântului și de cantități importante de precipitații.
Duminică dimineață, cer senin și temperaturi de până la 14 grade
În prima parte a zilei de duminică, până la ora 9:00, cerul va fi în mare parte senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperaturile minime se vor situa între 12 și 14 grade Celsius.
Pe parcursul zilei, vremea va rămâne frumoasă, cu cer predominant senin și valori termice mult peste cele obișnuite pentru această perioadă a anului. Maximele vor ajunge la 28-29 de grade Celsius.
Ploile își fac apariția duminică seara
Schimbarea vremii va începe în cursul serii, când cerul se va înnora treptat și vor apărea precipitațiile.
Meteorologii estimează cantități de apă cuprinse între 3 și 6 litri pe metrul pătrat. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile minime vor coborî ușor, până la valori de 13-14 grade Celsius.
De luni, temperaturile scad puternic, iar ploile persistă
Începând de luni dimineață și până marți, la ora 10:00, vremea se va răci semnificativ în București. Cerul va fi noros, iar ploile vor fi prezente aproape continuu. Probabilitatea acumulării unor cantități de apă de 20-30 de litri pe metrul pătrat va fi ridicată, potrivit ANM.
Vântul va sufla slab și moderat, însă pe parcursul zilei de luni sunt așteptate intensificări temporare. Rafalele ar putea atinge viteze de până la 45 km/h. În aceste condiții, temperatura maximă va ajunge doar la 15-16 grade Celsius, în timp ce minima va coborî la 9-10 grade.
Bucureștiul, sub informare meteorologică de ploi și vânt
În intervalul 11 octombrie, ora 3:00 – 13 octombrie, ora 10:00, municipiul București se va afla sub incidența unei informări meteorologice privind ploile moderate cantitativ și intensificările vântului.
Astfel, după o duminică neobișnuit de caldă, Capitala va trece la o vreme mult mai rece și ploioasă, cu temperaturi maxime cu aproximativ 13 grade mai mici decât cele prognozate pentru ziua precedentă.
