Legea nr. 54/2012, numită și „Legea grătarului” stabilește în ce condiții oamenii pot să iasă la picnic pe domeniul public sau privat al statului. Scopul principal al acesteia este „protejarea mediului”, conform g4food. În baza acesteia, oamenii pot să aprindă grătarele doar în zonele special amenajate. În acestea se regăsesc toalete, coșuri de gunoi sau locații pentru foc.
Unde poți să faci grătar
Potrivit legislației, oamenii pot să meargă la picnic doar în zonele aprobate de autorități. Cei care vor să aprindă focul pot să o facă în spațiile organizate pentru acest lucru. „Legea grătarului” realizează o delimitare clară între zonele în care activitățile de picnic sunt permise și cele în care nu sunt.
Aceste activități se pot desfășura în „parcuri sau zone aflate la limita pădurilor din intravilan”, precizează sursa citată. Oamenii nu au voie să aprindă focul în zonele care nu sunt amenajate. O asemenea abatere aduce sancțiuni. Astfel, persoanele pot să mănânce în aer liber, însă nu pot instala grătarul unde doresc.
Grătarele în pădure, pe malul apelor sau pe câmp, în măsura în care nu sunt zone desemnate și amenajate de autorități, sunt considerat activități ilegale. „Legea grătarului” mai precizează că spațiile atribuite activităților de tip picnic trebuie păstrate în condiții optime. Astfel, este interzisă distrugerea meselor, coșurilor de gunoi sau a băncilor. Oamenii sunt obligați să facă curățenie după folosirea spațiilor.
Obligațiile oamenilor
Purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, Maior Alexandru Iacob a declarat: „Desfășurarea activităților de picnic, cu excepţia celor desfăşurate în zonele special amenajate, este interzisă”, conform g4food.
Cele mai importante obligații ale oamenilor sunt „să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă, să lase locul în care au desfăsurat activitatea de picnic curat şi nealterat, să respecte ordinea publică”.
Alte obligații sunt: „să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale din imediata apropiere, să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate”
Ce amenzi pot primi persoanele care nu respectă legea
Amenzile se acordă începând cu abateri ca aprinderea focului sau aruncarea gunoaielor în zone care nu sunt amenajate. Distrugerea acestora și perturbarea liniștii publice sunt, de asemenea, sancționate.
Alexandru Iacob a spus că amenzile pornesc de la suma de 100 de lei și pot ajunge la 5000 de lei. Acestea se acordă în funcție de gravitatea faptelor. Tot el a adăugat: „Noi vom fi in toate zonele verzi din București, pentru a ne asigura ca legea este respectată”.
