Potrivit publicației britanice Telegraph, jumătate din sumă ar urma să fie eliberată în avans. În baza unui memorandum preliminar care ar crea cadrul unor negocieri suplimentare între Washington și Teheran.
Donald Trump, acuzat că repetă modelul criticat în mandatul lui Barack Obama
The Telegraph amintește că Donald Trump l-a criticat ani la rând pe fostul președinte american Barack Obama. Și anume pentru acordul nuclear din 2015 și pentru fondurile iraniene deblocate în urma acelui compromis diplomatic.
Acum, situația pare să se întoarcă împotriva liderului republican. Potrivit analizei, Casa Albă încearcă să găsească o ieșire din conflictul început la finalul lunii februarie. Conflict care a generat tensiuni majore pe piața energetică și a alimentat temerile privind o nouă recesiune globală.
Publicația britanică susține că obiectivele inițiale anunțate de Donald Trump nu au fost atinse complet. Iranul și-a păstrat structurile de putere, iar programul strategic al regimului de la Teheran nu a fost eliminat.
Prețul petrolului și tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au crescut presiunea asupra Washingtonului
Potrivit The Telegraph, blocajele din Strâmtoarea Ormuz și amenințările la adresa transportului energetic mondial au provocat creșteri rapide ale prețurilor la petrol și gaze.
Analiza arată că administrația americană încearcă să evite prelungirea conflictului, în contextul apropierii alegerilor parțiale și al nemulțumirilor tot mai mari din rândul alegătorilor conservatori.
Mai mulți republicani influenți și-au exprimat deja rezervele față de ideea unui compromis financiar cu Iranul. Potrivit publicației britanice, criticii consideră că deblocarea fondurilor ar putea fi percepută drept o recompensă oferită regimului de la Teheran.
Memorandumul discutat între SUA și Iran nu ar reprezenta un acord final
The Telegraph afirmă că documentul negociat între cele două părți ar avea rolul unui acord-cadru și nu al unei înțelegeri definitive privind programul nuclear iranian.
Conform sursei citate, negocierile ulterioare ar urma să dureze între 30 și 60 de zile și ar include discuții privind uraniul îmbogățit, sancțiunile internaționale și mecanismele de monitorizare nucleară.
Într-o postare pe Truth Social, Donald Trump a sugerat că uraniul îmbogățit ar putea fi distrus fie în Iran, fie într-o altă locație stabilită prin acord internațional și supravegheată de experți.
Deblocarea fondurilor iraniene ar necesita acorduri internaționale complexe
Potrivit The Telegraph, doar aproximativ două miliarde de dolari din activele iraniene înghețate s-ar afla direct în Statele Unite. Restul fondurilor sunt blocate în instituții financiare din alte state, în baza sancțiunilor internaționale.
Publicația britanică susține că Washingtonul discută un mecanism financiar complex pentru a împiedica utilizarea banilor în dezvoltarea programului nuclear sau în sprijinirea grupărilor armate aliate Iranului.
Sursa citată mai notează că această posibilă înțelegere riscă să devină una dintre cele mai controversate decizii externe ale administrației Trump din actualul mandat.
