Accesul la o locuință prin programul „Noua Casă” ar putea deveni mai ușor pentru persoanele care nu au împlinit 35 de ani. Un proiect de lege aflat în Parlament propune reducerea avansului minim de la 15% la 5% pentru creditele cu valori cuprinse între 70.001 și 140.000 de euro. Inițiativa a primit deja avize favorabile și urmează să parcurgă etapele procedurii legislative.
Programul „Noua Casă” este destinat persoanelor care doresc să își cumpere o locuință printr-un credit garantat de stat. În prezent, beneficiarii achită un avans minim de 5% pentru finanțările de până la 70.000 de euro. Pentru creditele cu valori între 70.001 și 140.000 de euro, avansul minim este de 15%.
Conform propunerii legislative, persoanele care nu au împlinit 35 de ani la data semnării promisiunii bilaterale de vânzare ar putea beneficia de un avans de numai 5% și pentru creditele din categoria superioară. Măsura ar reduce considerabil suma pe care tinerii trebuie să o economisească înainte de achiziția unei locuințe.
Inițiatorii spun că piața imobiliară s-a schimbat semnificativ
Autorii proiectului susțin că modificarea este justificată de evoluția pieței rezidențiale din ultimii ani. Oferta de locuințe s-a redus cu aproximativ 18%, în timp ce prețurile au crescut cu peste 15%. În același timp, majorarea TVA și a altor taxe a făcut și mai dificil accesul la cumpărarea unei locuințe, potrivit Mediafax.
În multe orașe mari, valoarea medie a creditelor ipotecare depășește deja pragul de 70.000 de euro. Din acest motiv, obligația de a achita un avans de 15% nu mai reprezintă o excepție.
Datele incluse în expunerea de motive indică o valoare medie a creditelor ipotecare de 462.179 de lei în Cluj-Napoca. Bucureștiul înregistrează o medie de 432.395 de lei, în timp ce Iașiul ajunge la 435.405 lei. La Constanța, valoarea medie este de 422.621 de lei, la Timișoara de 383.245 de lei, iar la Brașov de 378.125 lei.
Avansul este considerat cea mai mare dificultate
Inițiatorii afirmă că principala piedică pentru tinerii care vor să cumpere o locuință nu este rata lunară, ci suma necesară pentru plata avansului.
În cazul unei locuințe evaluate la 140.000 de euro, un avans de 15% înseamnă aproximativ 21.000 de euro. Dacă propunerea va fi adoptată, aceeași locuință ar putea fi cumpărată cu un avans de aproximativ 7.000 de euro. Diferența de aproape 14.000 de euro este descrisă în proiect drept elementul care poate face posibilă sau imposibilă achiziția unei locuințe.
Potrivit inițiatorilor, datele statistice arată că salariile au continuat să crească. În București, majorarea este estimată la aproximativ 10%, iar la nivel național la 11%, în decembrie 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Aceste evoluții indică o capacitate mai bună de rambursare a creditelor. Totuși, mulți tineri nu reușesc să strângă suficient de repede economiile necesare pentru plata avansului.
Proiectul a primit deja primele avize
Între timp, inițiativa legislativă a primit avize favorabile din partea Consiliului Economic și Social și a Consiliului Legislativ. În perioada următoare sunt așteptate punctul de vedere al Guvernului. De asemenea, trebuiesc luate avize de la Bănca Naționala a României, Consiliul Concurenței și Consiliul Fiscal.
Ulterior, proiectul va intra în dezbaterea Senatului, prima Cameră sesizată. Propunerea este susținută de parlamentari din PSD, PNL, USR, UDMR și AUR. De asemenea, documentul este semnat și de reprezentanți ai minorităților naționale, ceea ce îi oferă sprijin din aproape întreg spectrul politic parlamentar.