The Washington Post: Trump, Xi și Putin par de neclintit, dar epoca lor ar putea intra în declin

Într-un artico David Ignatius argumentează că ceea ce pare a fi o „epocă a autocraților” ar putea reprezenta, de fapt, începutul unei perioade de tranziție. Autorul atrage atenția asupra vârstei celor trei lideri și asupra faptului că niciunul nu a conturat în mod clar un mecanism de succesiune politică.

Ignatius amintește că Donald Trump are 80 de ani, în timp ce Xi Jinping și Vladimir Putin au câte 73 de ani. În opinia sa, vârsta devine un factor important atunci când este analizată perspectiva pe termen lung a regimurilor conduse de cei trei.

Războaiele și limitele puterii

Unul dintre argumentele centrale ale articolului este că puterea militară și economică a marilor state nu s-a tradus automat în capacitatea de a-și impune voința.

Autorul indică războaiele din Ucraina și Iran drept exemple și susține că utilizarea dronelor a demonstrat că tehnologii relativ ieftine pot crea probleme unor armate cu arsenale mult mai sofisticate.

În cazul Rusiei, Ignatius consideră că invazia Ucrainei din 2022 reprezintă una dintre principalele erori strategice ale lui Vladimir Putin. În cazul administrației Trump, autorul face o paralelă cu intervenția militară împotriva Iranului și cu dificultățile apărute ulterior.

În ceea ce îl privește pe Xi Jinping, articolul susține că liderul chinez s-a confruntat, la rândul său, cu limite în încercările de a-și consolida controlul. Ignatius amintește epurările din conducerea militară chineză și relația tensionată dintre autoritățile de la Beijing și sectorul tehnologic.

Exemplul Groenlandei

Un alt exemplu prezentat în editorial este disputa privind Groenlanda. Ignatius susține că amenințările lui Trump privind preluarea teritoriului danez au contribuit la consolidarea rezistenței europene față de Washington.

Potrivit autorului, rezultatul final a fost unul de compromis: Statele Unite ar urma să-și consolideze prezența militară în Groenlanda în cadrul unui acord actualizat, în locul unei schimbări de suveranitate.

Articolul menționează și dificultățile întâmpinate de Beijing în relația cu statele din regiune. Autorul indică Japonia și Filipinele ca exemple de țări care au continuat să-și susțină propriile poziții în pofida presiunilor exercitate de China.

„Puterea de mijloc” ar putea câștiga mai mult spațiu

În viziunea lui Ignatius, una dintre evoluțiile importante ale sistemului internațional este creșterea rolului statelor de putere medie.

Autorul îl menționează în mod special pe premierul canadian Mark Carney, despre care afirmă că a devenit una dintre figurile reprezentative ale acestei tendințe, în contextul disputelor comerciale dintre Canada și administrația Trump. Astfel de state încearcă să ocupe spațiul lăsat de limitele marilor puteri și să-și protejeze mai activ propriile interese într-un sistem internațional aflat în schimbare.

Ignatius avertizează însă că declinul influenței personale a celor trei lideri nu înseamnă automat dispariția influenței Statelor Unite, Chinei sau Rusiei. În cazul Chinei, de exemplu, autorul face explicit distincția dintre Xi Jinping și puterea statului chinez.

Liderii actuali pot rămâne dominanți încă mulți ani, iar efectele perioadei lor la putere pot continua și după plecarea lor de la conducere. Autorul consideră însă că niciunul dintre cei trei nu pare să fi pregătit o succesiune politică clară.