The Washington Post: SUA pregătește o nouă ofensivă economică împotriva Iranului

SUA pregătesc o amplă ofensivă economică împotriva Iranului, potrivit unei analize publicate de The Washington Post. Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a prezentat luni strategia pe care administrația americană o descrie drept un „D-Day economic” pentru Iran.

Strategia prevede aplicarea strictă a sancțiunilor americane. În paralel, Washingtonul intenționează să poarte discuții diplomatice discrete cu Beijingul și cu alți actori implicați în comerțul ilegal cu Iranul și în transferurile de bani către această țară.

„Obiectivul nostru este să tăiem fiecare colac economic de salvare care susține acest regim tiranic”, a declarat Bessent. Autorul analizei consideră că președintele Donald Trump procedează corect prin intensificarea presiunii economice. Această strategie ar urma să fie susținută și de amenințarea implicită cu reluarea acțiunilor militare.

Regimul iranian și economia țării au fost deja puternic afectate. Problemele existente s-au agravat. În același timp, negocierile diplomatice par să avanseze cu dificultate. Autorul, care spune că a petrecut 20 de ani în diplomația americană, susține că experiența sa l-a convins că nicio strategie diplomatică nu poate limita suficient Iranul. Statele Unite ar trebui să continue presiunea până când vor obține cel mai bun rezultat pentru interesele americane, pentru regiune și pentru poporul iranian.

Acesta consideră că obiectivul final ar trebui să fie destrămarea regimului pe care îl descrie drept ilegitim de la Teheran.

Iran a rezistat presiunilor SUA de-a lungul deceniilor

Liderii iranieni au reușit să depășească strategiile mai multor administrații americane. Președinția lui Jimmy Carter a fost afectată de criza ostaticilor din Iran.

În timpul administrației Ronald Reagan, Statele Unite au distrus aproximativ jumătate din marina iraniană în cadrul operațiunii „Praying Mantis”. Totuși, mandatul lui Reagan a fost afectat ulterior de scandalul Iran-Contra.

George W. Bush a inclus Iranul în ceea ce a numit „axa răului”. Administrația sa nu a confruntat însă direct regimul iranian. Barack Obama și-a concentrat o parte importantă a politicii externe pe încercarea de a negocia cu Teheranul și de a determina regimul să adopte o atitudine mai moderată. Liderii iranieni s-au dovedit de fiecare dată adversari dificili. Aceștia au fost dispuși să suporte pierderi militare și chiar riscuri economice majore pentru a-și păstra puterea.

Experiența diplomatului american în Orientul Mijlociu

Autorul își amintește de prima sa misiune în cadrul Departamentului de Stat. În 2007, el a fost trimis în Kuweit. Atunci, Irakul se afla în plin război civil, iar generalul David H. Petraeus pregătea strategia cunoscută drept „surge”. Garda Revoluționară Islamică a Iranului, cunoscută drept IRGC, a jucat un rol important în violențele din Irak.

Organizația a contribuit la formarea unor echipe de execuție și miliții. Acestea au fost înarmate cu dispozitive explozive improvizate. Astfel de arme au ucis și rănit sute de militari americani. Ambasadorul SUA în Irak, Ryan Crocker, a purtat atunci primele discuții publice și oficiale cu reprezentanți iranieni după 1979.

Teheranul a tergiversat negocierile. În același timp, violențele au continuat. Ulterior, autorul a fost detașat în Bahrain. Misiunea sa a coincis cu începutul protestelor din cadrul Primăverii Arabe, în 2010. Demonstrațiile au fost alimentate de nemulțumiri populare. Însă Iranul ar fi exploatat situația și ar fi alimentat tensiunile sectare din regiune.

Aceste tensiuni s-au răspândit în Orientul Mijlociu. Liderii statelor din Golf au folosit temerile privind intervenția Iranului pentru a justifica intervenția condusă de Arabia Saudită. Aceasta a dus la încheierea protestelor.

Hezbollah și influența Iranului în Liban

Între 2011 și 2013, autorul a coordonat politica Departamentului de Stat privind Libanul. El descrie țara drept una slăbită de decenii de intervenție iraniană.

În același timp, Libanul ar fi devenit o piesă importantă în conflictul indirect dintre Iran și Israel. Potrivit textului, miliarde de dolari oferite de Garda Revoluționară Islamică au permis Hezbollah să devină mai bine înarmat decât armata națională libaneză. Organizația dispunea atunci de aproximativ 60.000 de rachete și proiectile destinate unor ținte din Israel.

În 2013, pe fondul războiului civil din Siria, Iranul a trimis Hezbollah și alte miliții regionale pentru a sprijini regimul lui Bashar al-Assad. Conflictul sirian a continuat să se extindă. Războiul a provocat peste 500.000 de morți.

Experiența negocierilor nucleare cu Teheranul

În următoarea sa misiune, autorul a devenit responsabil de monitorizarea Iranului în cadrul ambasadei americane de la Paris. El spune că a urmărit îndeaproape eforturile administrației Obama de a încheia un acord nuclear cu Teheranul. Negociatorii iranieni sunt descriși drept experimentați și abili. Aceștia au obținut concesii din partea SUA. Unele dintre acestea i-au îngrijorat pe oficialii francezi implicați în negocieri.

Experiențele sale din Paris și din zona Golfului l-au făcut să înțeleagă rațiunea deciziei lui Trump de a retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul. Ulterior, în timpul misiunilor sale din Qatar și de la Casa Albă, unde a lucrat în echipa vicepreședintelui Mike Pence, autorul spune că a observat efectele strategiei de „presiune maximă” asupra Iranului.

Campania a avut însă limite. Considerentele diplomatice au redus eficiența strategiei. Presiunea nu a determinat Iranul să accepte noi negocieri și nici să încheie un acord cuprinzător. Îmbogățirea uraniului și producția de rachete au continuat.

Iranul și conflictele din regiune

Iranul a continuat să provoace instabilitate în Orientul Mijlociu. Liderii iranieni este posibil să nu fi organizat direct atacurile Hamas din 7 octombrie 2023.

Atacul asupra Israelului a provocat moartea a peste 1.200 de persoane. Printre victime s-au aflat 46 de americani. Autorul consideră că atacul Hamas a reprezentat un punct de cotitură pentru Orientul Mijlociu. Acesta a pus capăt unor tentative prudente ale Arabiei Saudite, Turciei și altor state de a îmbunătăți relațiile cu Israelul.

În același timp, tensiunile existente în Levant și în zona Golfului Persic s-au transformat în cicluri de violență tot mai greu de oprit.

Autorul amintește și o discuție din 2008. Atunci, regele Abdullah al Arabiei Saudite le-a cerut oficialilor americani să „taie capul șarpelui”. Expresia se referea la ideea unui atac asupra programului nuclear iranian. Pe măsură ce a acumulat experiență în regiune, autorul spune că a ajuns să fie de acord cu această caracterizare. Regimul de la Teheran poartă o responsabilitate majoră pentru haosul și suferința din Orientul Mijlociu începând din 1979. Menținerea regimului iranian la putere reprezintă o amenințare gravă pentru stabilitatea regională.

„Regimul iranian trebuie să se prăbușească”

Actuala confruntare din Orientul Mijlociu este prezentată drept rezultatul inevitabil al politicii Iranului. Potrivit autorului, regimul de la Teheran a încercat să își extindă influența regională prin intimidare, șantaj și terorism. Liderii iranieni ar fi demonstrat în repetate rânduri că nu acceptă acorduri care le limitează ambițiile regionale. Cel mai bun rezultat pentru Orientul Mijlociu și pentru interesele fundamentale ale SUA ar fi prăbușirea regimului iranian.

În analiza sa, Republica Islamică se află într-un declin avansat. Economia Iranului este descrisă drept aflată în cădere liberă. Conducerea țării este prezentată ca fiind dezorganizată. În același timp, autorul susține că guvernul nu mai beneficiază de legitimitate în rândul populației. Strategia propusă este una de durată.

Aceasta ar combina presiunea economică și militară cu o diplomație fermă. Totul ar urma să fie susținut de partenerii regionali ai Statelor Unite.