Reforma pornește de la noua Scrisoare de așteptări pentru Consiliul de Administrație al CFR SA, document care va sta la baza mandatului pentru perioada 2027-2031.
Potrivit ministrului, documentul nu stabilește doar direcții generale. Ci introduce indicatori concreți prin care performanța conducerii companiei să poată fi evaluată.
CFR va publica lunar întârzierile și cauzele acestora
Una dintre principalele schimbări anunțate este publicarea lunară a datelor privind întârzierile trenurilor. CFR va trebui să prezinte inclusiv cauzele întârzierilor legate de infrastructură. Măsura urmărește să ofere o imagine mai clară asupra problemelor care afectează circulația trenurilor și urmărirea evoluției acestora de la o lună la alta.
În paralel, compania va trebui să implementeze un program anual pentru eliminarea restricțiilor de viteză de pe rutele importante. Printre traseele vizate se numără București-Constanța și București-Brașov, două dintre cele mai importante magistrale feroviare din România.
„Schimbăm regulile jocului la companiile de stat”
Radu Miruță a anunțat pe rețelele sociale că noul sistem urmărește să schimbe modul în care sunt conduse companiile de stat din transporturi.
„Schimbăm regulile jocului la companiile de stat din transporturi pentru a încuraja performanţa”, a transmis ministrul.
Miruță a anunțat că a semnat ordinul prin care este aprobată Scrisoarea de așteptări pentru viitorul Consiliu de Administrație al CFR SA, al cărui mandat este prevăzut pentru perioada 2027-2031.
Ministrul leagă documentul de alte două acte care stabilesc direcția strategică a sectorului feroviar.
„Şi nu vine singură: zilele acestea au fost aprobate şi publicate în Monitorul Oficial Strategia feroviară şi Contractul de activitate şi performanţă al CFR pentru 2026-2030”, a explicat Miruță.
„Cine întârzie plătește”
Printre principiile anunțate de ministru se află și cel sintetizat prin formula „cine întârzie plătește”. Ideea este ca responsabilitatea pentru întârzieri și pentru performanța companiei să fie legată mai clar de rezultatele managementului.
În același timp, CFR ar urma să folosească mai eficient sistemele moderne de semnalizare existente, astfel încât investițiile realizate în infrastructura feroviară să se reflecte și în calitatea serviciilor.
Pierderile CFR ar trebui să scadă anual
Noua conducere a companiei va avea și un obiectiv financiar explicit. Ministrul Transporturilor a cerut ca pierderile CFR SA să fie reduse cu cel puțin 5% în fiecare an.
Măsura face parte dintr-un pachet mai larg de obiective care vizează eficiența companiei, îmbunătățirea serviciilor oferite pasagerilor și creșterea nivelului de siguranță.
Prin introducerea unor ținte cuantificabile, Ministerul Transporturilor urmărește ca activitatea companiei să poată fi evaluată mai ușor, iar rezultatele conducerii să fie raportate la indicatori concreți.
O schimbare de abordare pentru companiile de stat
Mesajul transmis de Radu Miruță este că performanța companiilor de stat din transporturi ar trebui să fie măsurată prin rezultate concrete: mai puține întârzieri, eliminarea restricțiilor de viteză, reducerea pierderilor și servicii mai bune pentru călători.
Pentru CFR SA, perioada următoare va însemna astfel o serie de obiective care pot fi urmărite public și evaluate periodic. Rămâne de văzut în ce măsură aceste reguli se vor traduce în rezultate concrete pentru pasageri și pentru infrastructura feroviară din România.
