Spania și Argentina se invită la dansul final, dar cine pune muzica? Campionatul Mondial trage cortina cu Greu de Ucis 6 – Scaloni și De La Fuente nu știu să piardă

Invincibilii

Argentina lui Lionel Scaloni a ajuns la 20 de meciuri consecutive fără înfrângere la turneele finale, din 2022. Dacă extindem raportarea exclusiv la fazele eliminatorii, recordul merge până la 7 ani de la ultimul duel pierdut. Atunci, Argentina era eliminată în semifinalele Copa America de Brazilia, la Belo Horizonte. De partea cealaltă, Spania lui De La Fuente a egalat seria Italiei de invincibilitate. N-a mai cunoscut gustul înfrângerii de peste 2 ani, pe parcursul a 37 de partide.

Doi antrenori care nu știu să piardă. Doi tehnicieni revoluționari, care sunt în slujba echipelor lor naționale de foarte mulți ani. Au trecut 9 ani în care Scaloni a absorbit fibra naționalei „Pumelor” și a cunoscut din scoarță în scoarță toate talentele pe care le-a dat această țară.

Scaloni și De La Fuente, de o viață la Argentina și la Spania

A început ca asistent în 2017, a trecut pe la Naționala U20 și din 2018 câștigă trofee pe bandă rulantă la echipa mare. După un bronz la Copa America, au urmat două titluri consecutive continentale, Campionatul Mondial din 2022 și acum o nouă finală. Înainte de toate acestea, pentru câteva luni a fost chiar și elevul lui De La Fuente, cu care are o foarte bună relație.

Antrenorul basc și-a făcut timp să îi predea lui Scaloni și altor foști jucători din La Liga în timp ce era angajatul Federației Spaniole. Se fac deja 13 ani de atunci, iar pe acea vreme Lamine Yamal abia începea școala. De la Fuente a început cu naționala U19, a continuat cu U21, a urmat echipa olimpică și într-un final „Furia Roja”.

Tehnicianul Spaniei a crescut basci, catalani, andaluzi, galicieni, spanioli încă de mici. I-a pus pe toți laolaltă și a format în ani de zile o nouă generație unitară care să îi facă uitați pe Xavi, Iniesta, Villa sau Sergio Ramos. De La Fuente a ajuns la naționala u19 la un an după ce Spania reușea tripla istorică EURO-Mondial-EURO. 11 ani mai târziu este cel care i-a readus pe iberici în elita fotbalului, odată cu succesul de la EURO 2024.

Spania joacă un Tiki Taka modern

De La Fuente a preluat sistemul tiki-taka, care părea că și-a atins limitele. Era perimat, nu mai funcționa nici la Spania și nici la Barcelona, sau cel puțin nu mai producea rezultate. L-a implementat într-o formă mult mai modernă, care pune o presiune fantastică pe orice adversar, indiferent cât de mare este. Iar asta s-a văzut cel mai bine cu Franța.

Spania nu doar că te ucide cu o morișcă de pase interminabile. Doar Rodri a reușit peste 600 la acest turneu final, cele mai multe ale unui jucător din istoria numărătorii. Dar, în rarele momente când pierd mingea, fotbaliștii iberici fac un contra pressing sufocant. Tot timpul cu cel puțin 2 jucători, în special din trioul de la mijlocul terenului, eventual cu sprijinul extremelor. Asta epuizează fizic echipa adversă. Care, după ce că aleargă mult timp după minge, nici când ajunge în posesie nu are un moment de respiro.

Cel mai probabil asta va încerca să facă Spania și în finala cu Argentina. Dar istoria ne arată că nu va avea o misiune ușoară. Procesul de colonizare al Argentinei nu a fost deloc facil, iar populațiile indigene au plătit cu propriul sânge rezistența. Și nici după ce într-un final s-a întâmplat, spaniolii nu au avut liniște.

Argentina, ucigașul din ultimul sfert de oră

Argentina a preluat limba, religia, modelul instituțional iberic, cultura hispanică și după mai puțin de 300 de ani a zis pas. A ieșit de sub imperiu pentru a-și construi singură drumul și a-și crea propria identitate. Un lucru similar a reușit Argentina să ne arate și în fotbalul prestat la Campionatul Mondial.

12 din cele 19 goluri marcate au fost după minutul 75. Jucătorii argentinieni sunt băieții care te scot la un asado, grătarul specific lor cu carne de vită, în timpul acesta beți și câteva beri și după zici că te bagi la somn. Ei bine, nu, nu e așa. Tocmai atunci ei te duc pe gazon și îți scot fotbalul din cap.

Argentina are resursele necesare pentru a se lupta cu brio cu Spania la mijlocul terenului. Și când spun luptă, mă refer inclusiv la lupta fizică pe care „Pumele” au arătat-o și în meciul cu Anglia. Cu precădere în prima repriză. De Paul, Enzo și Paredes sunt la fel de agresivi în pressing cum sunt și ibericii atunci când pierd mingea. Au însă avantajul de a fi mai duri fizic.

Messi nu poate fi oprit nici la 39 de ani

Dar sudamericanii au și capacitățile tehnice necesare pentru a contracara mijlocașii Spaniei. Scaloni este un Borges al fotbalului și să nu ne mirăm dacă „Furia Roja” va fi prinsă într-un labirit infinit specific maestrului ficțiunii. Unde mai pui că aproape de mijloc va fi și Messi. Decarul Argentinei are anvergura unui Julio Cortazar.

Messi a petrecut 64% din timp mergând pe parcursul celor 7 jocuri de la Campionatul Mondial. În ce a mai rămas, Messi a marcat de 8 ori și a dat 4 pase decisive. Este jucătorul care a creat cele mai multe faze ofensive pentru o echipă la acest turneu, 33% din totalul „Pumelor”.

Aproape că nimic nu mișcă în atacul Argentinei fără a trece pe la Messi. Asta pentru că Messi este cel mai bun din lume. Chiar și la 39 de ani. Spaniolii se bucură că a jucat 60 de minute în plus pe parcursul turneului. Dar tot în aceste 7 meciuri, am descoperit cu toții că nu e fotbalist în lume să-și dozeze efortul ca starul lui Miami. Parcă ar avea cada cu gheață pe gazon. Face 3 sprinturi, intră un minut în gheață, se criogenizează. Și când De Paul dă pasa aia peste apărare, Messi este singur cu portarul advers.

Totuși, Argentina înseamnă mai mult decât Messi

Și asta este o problemă pentru De la Fuente. Cum îl blochezi pe Messi? Pui un om să aibă grijă de el pe tot terenul? A încercat și Anglia și nu i-a reușit mai mult de o repriză. Dar, va renunța De La Fuente la angrenajul său extrem de dinamic și de mobil pentru a-i procura un gardian lui Messi? Și în plus cine poate garanta că îl ține pe Messi? Decarul Argentinei nu o mai are lângă el pe mama lui Yamal, ca acum 20 de ani. Deci nu va avea nicio jenă să lovească letal echipa puștiului.

Și chiar dacă ar fi anihilat Mesia fotbalului, ar aduce asta un deznodământ? Știu. Toți zic că Argentina e dependentă de Messi, dar uită că Borgesul de pe banca tehnică are la îndemână scenarii peste scenarii. Scaloni are Alvarez, Lautaro Martinez, Nico Gonzalez, Simeone, unde mai pui Nico Paz. Oricare dintre aceștia pot să facă niște pași perfecți de tango, atunci când muzica sună cum trebuie.

Spania are avantaj pe benzi

Dar, ca orice om, Scaloni are și probleme. Și nu degeaba este îngrijorat încă de când autocarul Spaniei pleacă de la hotel, așa cum frumos a spus-o cu zâmbetul pe buze. Și are toate motivele să o facă. Pentru că nici Lamine Yamal nu mai este bebelușul din brațele lui Messi. Chiar și simpaticul său frate a ajuns la o vârstă mai mare ca Lamine din 2007.

Argentina are vulnerabilitățile ei. Cea mai mare este chiar pe banda pe care acționează Lamine Yamal. De acolo au venit golurile cu Anglia, Egipt și parțial și Capul Verde. Iar Tagliafico, martor ocular la dezastrul din ultimul meci direct dintre cele două, 1-6 în martie 2018, are o sarcină infinit mai grea. Sigur că acolo poate să apară Medina, așa cum s-a întâmplat în primele meciuri de la Campionatul Mondial. Dar e suficient un singur jucător?

Lamine Yamal pericolul numărul unu al Spaniei

Lamine Yamal are o explozie fabuloasă și a destructurat tot ce a prins în față pe banda dreaptă și nu numai. Faptul că are un singur gol înscris până acum poate fi luat în zeflemea la o bere și o sămânță de cei care se uită la fotbal în așteptarea Insulei Iubirii. Însă, cine știe fotbal, și Lionelul de pe banca „Pumelor” știe fotbal, are insomnii gândindu-se la adolescentul Barcelonei.

Un jucător ca Yamal îți destructurează instant o apărare prin două fente ale corpului și un sprint. Și de acolo tot ce ai gândit tactic zile întregi se ruinează. Nu știi de unde țâșnesc Oyarzabal, Olmo, Baena, Ruiz sau chiar un Merino, pe spațiile libere. Și rămâi doar cu speranța în Martinez și în Dumnezeu.

Și nici măcar dacă reușești să îl blochezi pe Yamal, așa cum impecabil a făcut-o Nuno Mendes, nu ai rezolvat situația. Asta pentru că înainte, cu mult înainte, de orice Borges și Cortazar a existat Miguel de Cervantes. Iar mecanismul pe care l-a construit De La Fuente în benzi e la fel de revoluționar ca Don Quijote de la Mancha.

Spania – Argentina, un meci în ritm de dans

Antrenorul basc a desenat, precum Picasso, o mișcare care până acum a dat mat tuturor adversarilor pe cele două benzi ale terenului. Lamine cu Pedro Porro și Cucurella cu Baena, permanent sprijiniți de un mijlocaș central și de Olmo au adus cubismul pe gazon. Iar asta s-a dovedit imbatabil și ofensiv și defensiv.

A găsit Scaloni, în cele fix 94 de ore de la victoria cu Anglia, o soluție pentru punctul său nevralgic? Sau De La Fuente este cel care va bate din palme, va scoate chitara și va da drumul la cante. Și în acest caz Astor Piazzola va trebui să reinventeze din nou tangoul, cât să îl joace pe ritm de Flamenco.

Indiferent cine va pune muzica, toți fanii fotbalului vor dansa. Fiecare în felul în care știe. Argentinienii, care fără îndoială vor fi mai mulți, o vor face oricum pe străzile și în tribunele din New York. Vor cânta toți pe un glas, vor țipa imnul cu senzația că la fiecare notă, inima le sare din piept. Fără versuri, spaniolii încep cu o siestă, așa cum le place. Însă noaptea e a lor și dacă e cazul petrecerea va ține până ce răsare soarele pe Barceloneta.

Prima finală între vorbitori aceleaiași limbi după 96 de ani

Indiferent de rezultat știm un lucru. Cele două popoare, atât de asemănătoare și în același timp atât de diferite, vor rămâne în aceleași relații excelente. Indiferent de diferențele culturale și politice, Argentina a fost o mare casă pentru spanioli și viceversa. Iar un meci la Campionatul Mondial, chiar și o finală, sunt convins că nu va schimba asta.

Argentinienii, așa rasiști cum sunt numiți ei în ziua de astăzi, și-au deschis porțile pentru spanioli în timpul lui Franco. I-a primit pe toți cu brațele deschise fără să le pese de orientarea lor politică. O să îmi ziceți că așa au făcut și cu naziștii și că asta în niciun caz nu e o virtute. Și parțial aveți dreptate, dar Dumnezeu să îi judece! Indiferent pe cine a primit în țară, Buenos Aires a rămas la fel de multiculturală și deschisă tuturor, inclusiv că la putere s-au perindat socialiștii sau ultraliberalii lui Milei.

Iar Spania le-a întors serviciul. Cu toate că bascii, spaniolii, catalanii se urăsc între ei, cu argentinienii n-au avut nimic. Când inflația era la proporții astronomice și un peso se micșora vizibil în timp ce îl țineai în mână, argentinienii au mers în Spania. Oameni harnici, dârzi și patrioți, au muncit acolo și au adus bani înapoi în țară. Spania le-a fost și le este a doua casă. Și chiar le-a dat și cetățenie. Cele două popoare vorbesc aceeași limbă. Una atât de dragă și nouă românilor și mai ales fanilor fotbalului.