Adori șaorma, dar te ferești de fast-food? Pregătește o șaorma acasă, cu carne adevărată, legume proaspete și sosuri sănătoase

Adori șaorma, dar te ferești de fast-food? Pregătește o șaorma acasă, cu carne adevărată, legume proaspete și sosuri sănătoase
Imagine Foto: Nutriscan App
Majoritatea șaormei pe care o cumperi din oraș e făcută din carne congelată preparată industrial. Apoi conține legume tăiate de cîteva ore, cartofi congelați prăjiți și sosuri extrem de calorice.

Soluția e să o prepari chiar tu șaorma așa cum dorești și toată rețeta va deveni o nouă realitate. Transformi un fast-food într-o mâncare sănătoasă. Poți folosi carne de pui sau vită, roșii, ardei copți, ceapă, castraveți proaspeți sau murați, varză crudă sau salată. Iar cartofii desigur sunt cartofi copți în cuptor, nu prăjiți în ulei. Ar putea chiar lipsi pentru că bogăția de legume suplinește nevoia de carbohodrați.

Ingrediente pentru șaorma făcută acasă

1 kg de pulpe de pui dezosate

Câteva roșii și castraveți proaspeți ori murați

2-3 ardei roșii

O jumătate de varză mică

1-2 cepe

Cartofi (opțional)

Lipii mari (opțional).

Ingrediente pentru sosuri

Sos de iaurt cu usturoi

200g de iaurt grecesc

2-3 căței de usturoi

O jumătate de legătură de mărar

Suc și coajă rasă de la o jumătate de lămîie

2-3 lingurițe de ulei de măsline

Sare și piper.

Maioneză de casă

1 ou crud întreg

200 ml ulei de floarea soarelui

1 linguriță muștar

Suc de lămîie 1-2 linguri

Sare și piper.

Preparare șaorma pas cu pas

Punem carnea la marinat pentru câteva ore într-un mix de ulei de măsline, suc de lămîie, condimente orientale, plus sare. Ca de exemplu amestecul rezultat din: 1 lingură de chimion, una coriandru pudră, una de usturoi pudră sau usturoi pisat, 1 linguriță de boia (dulce sau afumată), 1 linguriță de piper negru măcinat, ½ linguriță de ghimbir pudră și ¼ – ½ linguriță de scorțișoară și cuișoare (sau ienibahar).

Ștergem bine carnea, tamponând-o cu șervețele. Înfigem 3 bețe de frigăruie într-o jumătate de ceapă (cu partea tăiată în jos), apoi în bețe înfigem pulpă de pui peste pulpă până facem un turnuleț din carne. Punem turnulețul pe o tavă de cuptor și la copt la 160 de grade până cînd carnea e gătită în interior. La final creștem temperatura la 200 să se rumenească turnulețul nostru.

Între timp curățăm și tăiem cartofii, îi punem pe o tavă de cuptor, bine întinși. Stropim cu ulei și amestecăm. Apoi îi coacem împreună cu carnea.

Tot în cuptor punem și ardeii la copt. Sau pe un grătar. Îi curățăm de coajă și semințe și îi tăiem fâșii.

Preparăm sosul de iaurt. Tocăm mărarul, trecem usturoiul prin presă și amestecăm toate ingredientele.

Facem și maioneza. Cu un blender din acela veritcal se face într-un minut. Punem oul (la temperatura camerei) într-un vas înalt, adăugăm restul ingredientelor. Punem blenderul pe fundul vasului în așa fel încât oul să fie inclus în mecanismul de batere. Începem să mixăm la viteză maximă fără să mișcăm blenderul, cel puțin 20 de secunde, până vedem că începe să se formeze maioneză emulsionată. Apoi, foarte încet, ridicăm blenderul pe veritcală, iar când ajungem în zona superioară a emulsiei, facem câteva urcări și cobărâri rapide pentru a omogeniza maioneza. Și gata!

Când carnea e gata o scoatem și o lăsă 10 minute la odihnit. Presărăm sare pe cartofi.

Între timp tăiem ceapă, roșii și castraveți rondele.

Tăiem și carnea în felii subțiri.

Montare șaormă

Pentru o variantă dietetică șaorma se poate consuma la farfurie, ca o friptură cu garnitură și sos. Dar dacă vrem forma ei clasică întindem pe o lipie puțin încălzită sosuri, punem carne, cartofi, legume cât și cum dorim, încă puțin sos deasupra și rulăm introducând capetele laterale în interior.

La final, putem putene șaorma rulată 30 de sec pe fiecare parte pe grătar.

Poftă bună!

0 comentarii Comentarii