Ruperea de China. Sunt contestate cifrele exagerate ale costului real

Desprinderea de dependența economică față de China a devenit, în ultimii ani, un subiect dezbătut aprins în cercurile economice și de politică externă occidentale. Un studiu recent al EY pare să încline balanța spre concluzia că separarea economică ar fi prea scumpă pentru a fi realistă. Apare însă o întrebare diferită. Nu dacă ne putem permite să rupem legăturile cu economia chineză, ci dacă ne permitem să nu o facem. Asta mai ales atunci când Beijingul demonstrează, repetat, disponibilitatea de a folosi lanțurile de aprovizionare drept armă geopolitică. Aceasta e premisa unui eseu care merită parcurs.

Valoarea de 24.000 de miliarde e un context, nu doar un șoc

Studiul EY, publicat la începutul lunii iulie, estimează costul „replicării lanțurilor de aprovizionare legate de China” pentru Statele Unite și Europa la aproape 24.000 de miliarde de dolari până în 2050. Comunicatul companiei avertizează că „până și o decuplare parțială riscă să fixeze prețuri structural mai mari, lăsând consumatorii și contribuabilii să absoarbă compromisurile”. Această formulare sugerează, la prima vedere, că separarea economică nu are sens financiar.

Harrell, autorul eseului, susține, însă, că orice discuție serioasă despre costurile decuplării trebuie pusă în context și comparată cu costurile menținerii status quo-ului actual. Folosind ipoteze simple de creștere economică, 2% pentru SUA și 1,5% pentru Europa și Regatul Unit, până în 2050, autorul calculează că producția economică totală occidentală ar depăși 1.700.000 de miliarde de dolari în cifre nominale. Raportat la această sumă uriașă, cei 23.600 de miliarde de dolari calculați de EY reprezintă mai puțin de 1,5% din PIB-ul total occidental pe întreaga perioadă.

Autorul mai compară această cifră cu cheltuielile de apărare. Statele Unite vor aloca, anul acesta, aproximativ 3% din PIB pentru apărare. Uniunea Europeană a programat peste 2%, cu tendință de creștere. Cu China rămasă principalul competitor strategic al Americii, cheltuirea a aproximativ jumătate din bugetul de apărare pentru decuplarea de Partidul Comunist Chinez nu pare, în opinia lui Harrell, o propunere nerezonabilă.

Ce ascunde, de fapt, factura decuplării

Harrell atrage atenția asupra unui aspect esențial, adesea trecut cu vederea. Cea mai mare parte a costurilor calculate de EY nu reprezintă bani „pierduți”, ci investiții reale în capacități de producție. Aceastea ar fi minele, facilitățile de procesare, echipamentele pentru rețeaua electrică. Aceste investiții nu doar că ar construi rezistență în fața presiunii Chinei. Ele ar crea și milioane de locuri de muncă, în construcții și producție, direct pe teritoriul occidental.

Comparativ cu aceste costuri de investiție, autorul pune în balanță costurile reale ale menținerii dependențelor strategice actuale. Occidentul a avut deja o mostră a acestor costuri anul trecut. Atunci, China a impus restricții la exportul de pământuri rare către SUA și aliații săi. Era ca răspuns la războiul comercial declanșat de președintele Trump în aprilie 2025. În câteva săptămâni, producători auto americani și alte industrii au avertizat asupra riscului de încetiniri și închideri de fabrici. Ei au pus presiune pe administrația americană pentru un acord care să reducă tensiunile comerciale.

Prețul anual al dependenței e 6.500 de miliarde de dolari

Un studiu publicat vara aceasta de Agenția Internațională pentru Energie (AIE) estimează costul implementării integrale din partea Chinei a restricțiilor privind pământurile rare. Pentru Occident ar ajunge la 6.500 de miliarde de dolari pe an, doar pentru producția din afara Chinei. Sectoarele afectate ar fi auto, tehnologie avansată, apărare și energie. Spre deosebire de estimarea EY, care calculează un cost cumulat pe 25 de ani, cifra AIE reprezintă un cost anual. Acesta e valabil până la crearea unor surse alternative de aprovizionare.

Practic, un singur an de întrerupere de tipul celei descrise de AIE ar consuma mai mult de un sfert din întreaga factură de 25 de ani estimată pentru decuplarea de China. O altă estimare, realizată de Bloomberg Economics, analizează dependența globală de Taiwan pentru semiconductori. Războiul între China și Taiwan ar întrerupe aprovizionarea globală. Mai grav, ar putea provoca daune economice de 10.600 de miliarde de dolari doar în primul an.

China și-a demonstrat, în mod repetat, disponibilitatea de a folosi această pârghie economică drept armă de negociere, nu doar împotriva Statelor Unite. Chiar săptămâna trecută, Beijingul a blocat accesul a 14 state europene la o serie de materiale prime chinezești. Inclusiv minerale critice au fost restricționate, ca răspuns la sancțiunile impuse de Europa asupra a 14 companii chineze și din Hong Kong. Acestea au fost acuzate de sprijin acordat Rusiei în războiul împotriva Ucrainei.

Politici solide și timp. Rețeta propusă pentru decuplare

Harrell subliniază că simpla amenințare cu întreruperea aprovizionării oferă Chinei o pârghie substanțială la masa negocierilor. Aceasta ar fi capabilă să forțeze SUA, Europa și alți aliați să facă și concesii comerciale sau de securitate națională, doar pentru a evita pierderea accesului la resurse esențiale. Deși pierderea de autonomie națională e greu de cuantificat exact în bani, autorul consideră costurile ei reale și substanțiale.

Potrivit eseului, decuplarea nu va fi ușoară, dar poate fi realizată prin politici solide, aplicate consecvent pe parcursul mai multor ani. Primul element esențial ține de instrumentele de politică industrială. El enumeră granturile, împrumuturile, angajamentele de achiziție, tarifele vamale, politica fiscală și politicile de inovare. Acestea sunt menite să încurajeze atât o piață pentru produsele non-chinezești, cât și dezvoltarea capacității de a le produce. Al doilea element esențial este timpul. Chiar dacă administrația Trump a lansat, în ultimul an, o campanie amplă pentru surse alternative de pământuri rare, SUA și aliații vor rămâne probabil dependenți de sursele chinezești încă mai mulți ani.

Autorul concluzionează că întrebarea corectă nu este dacă ne putem decupla imediat, ci dacă investițiile făcute acum ne vor lăsa mai puțin expuși până în anii 2030. Concluzia sa finală rămâne tranșantă. Rămânerea la status quo riscă pierderi de mii de miliarde de dolari într-un singur an. Între timp, decuplarea, distribuită pe un sfert de secol, rămâne, în opinia sa, o strategie mult mai suportabilă financiar. E motivul pentru care recomandă o dezbatere serioasă la Washington, nesusceptibilă la estimări de cost exagerate sau la tactici de intimidare menite să sufoce discuția, nu să o informeze.