România, la răscruce economică. Eugen Rădulescu avertizează asupra unei crize majore

România, la răscruce economică. Eugen Rădulescu avertizează asupra unei crize majore
Imagine Rădulescu avertizează asupra riscului unei crize economice, Sursa: Agerpres
Economistul Eugen Rădulescu a transmis că România se află într-un moment critic din punct de vedere economic. Autoritățile mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a evita pierderea unor fonduri importante din Planul Național de Redresare și Reziliență, PNRR.

Într-o analiză publicată pe Facebook, Rădulescu susținut că România a ajuns să se bazeze de prea mult timp pe împrumuturi pentru a-și susține nivelul de consum. În același timp, datoria publică a crescut într-un ritm îngrijorător. Situația economică este mai gravă decât o simplă încetinire a consumului. El consideră că România se apropie de o posibilă criză majoră, chiar dacă economia dă în prezent semne de stabilizare.

Economistul atrage atenția că România se confruntă simultan cu mai multe probleme externe. Printre acestea se numără seceta severă din Europa, efectele conflictelor din Orientul Mijlociu și incertitudinile politice din marile economii, inclusiv din Statele Unite.

Seceta a avut deja efecte asupra sistemului energetic românesc, inclusiv prin oprirea reactoarelor de la Cernavodă, în contextul scăderii accentuate a debitului Dunării.

„Acestea fiind zise, viitorul economiei românești rămâne extrem de incert. Mai avem doar câteva zile pentru a salva ce se mai poate salva din PNRR. Dacă nu sunt adoptate legi care trenează deja de 5 ani, vom pierde miliarde de euro – bani europeni gratuiți, pe care s-a construit bugetul din acest an. În absența lor, situația se va înrăutăți foarte mult și foarte repede”, a transmis economistul.

Disputele politice, mai presus decât economia României

El a criticat, de asemenea, faptul că disputele politice continuă să domine agenda publică, în timp ce, în opinia sa, România se îndreaptă rapid spre o situație economică dificilă.

„Legea salarizării poate nu este ireproșabilă, dar care sunt alternativele? Batem cu pumnul în masă și rezolvăm problema? Dacă Parlamentul va ceda presiunilor sindicale, viteza cu care ne îndreptăm spre zid va crește. Repet, acesta nu este un comentariu politic. Este unul strict economic. Singurul punct pozitiv din ultimul an a fost reducerea deficitului bugetar. Scăderea de la 9,3% din PIB în 2024 la 2% din PIB în prima jumătate a acestui an reprezintă o performanță semnificativă. Acesta a fost, de altfel, argumentul forte al autorităților care a permis menținerea ratingului recomandat pentru investiții”, a adăugat Eugen Rădulescu.

Rădulescu consideră că reducerea deficitului bugetar are atât o componentă pozitivă, cât și una problematică. Potrivit economistului, cea mai mare parte a ajustării de până acum s-a făcut prin majorarea taxelor și impozitelor. În același timp, reducerea cheltuielilor statului și îmbunătățirea colectării au avut un rol mult mai mic. În opinia sa, această abordare a alimentat nemulțumirea publică. De asemenea, a oferit argumente pentru criticarea Guvernului.

Perioada dificilă încă nu s-a încheiat

Rădulescu susține că măsurile adoptate până acum nu sunt suficiente pentru atingerea țintei de reducere a deficitului. Până la sfârșitul anului, România ar urma să realizeze doar aproximativ jumătate din ajustarea necesară. Totuși, acest scenariu depinde inclusiv de finalizarea cu succes a etapelor din PNRR. Economistul avertizează că, indiferent de forma viitorului Executiv, următorul guvern va fi nevoit să ia noi măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.

El respinge ideea majorării taxelor pentru a acoperi eventualele creșteri salariale din sectorul public. Este de părere că o astfel de soluție ar pune o presiune suplimentară asupra economiei și ar agrava problemele existente. În schimb, susține că există alternative, printre care reducerea cheltuielilor ineficiente și limitarea folosirii banilor publici în interesul unor grupuri.

De ce are nevoie România pentru a se salva?

În opinia sa, România are nevoie de un guvern cu mandat deplin și de un program clar de reforme, care să permită luarea unor decizii dificile înainte ca problemele economice să se agraveze.

„PNRR se va încheia fără ca România să beneficieze de ultimele tranșe. Demența politicienilor a ajuns la paroxism: după ce PSD a îngropat finanțele publice prin politica sa dincolo de iresponsabilă din 2024 și s-a opus cu o îndârjire sinucigașă oricărei reforme cât timp a făcut parte din guvern, acum acționează pentru a fi sigur că S&P ne va coborî în categoria țărilor ‘nerecomandate investițiilor’. Întâi a făcut praf Legea ANI, iar acum este ferm împotriva legii privind salariile din sectorul public, unde luptă cot la cot cu sindicatele – care vor fi părtașe la îngroparea economiei și a oricărei șanse de mai bine pentru mai bine de un deceniu de acum încolo. Eu sunt siderat de inconștiența sindicatelor.

Va să zică, menținerea nemodificată a veniturilor nominale pentru o parte a salariaților din sectorul public este absolut inacceptabilă, da? Când țara a depășit 60% din PIB datorie publică, iar deficitul se înțepenește undeva pe la 6% din PIB într-un an, cine și cum anume visează aceste sindicate că le va îmbunătăți veniturile în anii care urmează?”, se arată în postarea lui Rădulescu.

Acesta a spus că vor urma reduceri de veniturile nominale, șomaj. De asemenea, inflația va avea două cifre.

Rădulescu avertizează că o eventuală pierdere a încrederii investitorilor ar putea duce la ieșiri de capital și la deprecierea puternică a leului. În acest scenariu, datoria în valută, care reprezintă aproximativ jumătate din datoria publică și circa 30% din PIB, ar crește semnificativ ca valoare. Economistul atrage atenția că efectele asupra economiei și nivelului de trai ar fi severe.

0 comentarii Comentarii