Președintele Nicușor Dan a anunțat că, în această dimineață, la ora 10:13, o dronă a fost interceptată și doborâtă de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române. Aceasta se afla în spațiul aerian de deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia.
„Îi felicit pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români. Potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare. Protestul diplomatic al României fațǎ de Federația Rusǎ va fi fundamentat pe aceste cercetări”, a adăugat Nicușor Dan pe Facebook.
Nicușor Dan a calificat drept inacceptabile acțiunile Federației Ruse de încălcare a spațiului aerian românesc. El a precizat că aceste incidente sunt monitorizate și gestionate cu toată seriozitatea, în coordonare cu aliații României din NATO și Uniunea Europeană.
Un mesaj a fost transmis și de Ministerul Apărării Naționale pe Facebook. „Piloții noștri au doborât o a treia dronă intrată în spațiul aerian românesc! În această dimineață, la 10:13, un pilot român, aflat la manșa unei aeronave de luptă F-16 a Forțelor Aeriene Române, a doborât o a treia dronă intrată în spațiul aerian al României. Drona a fost doborâtă deasupra Mării Negre”, a transmis instituția.
Anunțul lui Miruță despre acest incident
Radu Miruță, ministrul Apărării, a venit cu detalii privind acest incident. „O altă dronă intrată ilegal în spațiul aerian românesc a fost doborâtă astăzi de militarii români. Este a treia dronă neutralizată în trei zile consecutive. Eforturile din ultimele luni din cadrul MApN dau rezultate. Astăzi, la ora 10:13, o aeronavă F-16 Fighting Falcon a Forțelor Aeriene Române a doborât o dronă care pătrunsese neautorizat în spațiul aerian al României. Drona a fost detectată de radarele MApN în afara spațiului aerian românesc. A intrat în apele teritoriale ale României la ora 10:08, iar cinci minute mai târziu a fost neutralizata în condiții de siguranță, deasupra Mării Negre, în apele teritoriale ale României”, a transmis oficialul.
Ministrul Apărării a transmis că patru dintre cele cinci drone doborâte până acum pe teritoriul statelor UE membre NATO au fost neutralizate de piloți militari români. Acesta a apreciat activitatea aviatorilor și a echipelor de sprijin de la sol. A subliniat că protejarea securității naționale presupune acțiuni concrete, nu doar declarații. Potrivit ministrului, fiecare incident de acest tip arată că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei continuă să producă efecte și riscuri care depășesc granițele ucrainene. El a precizat că România va continua să își protejeze suveranitatea și spațiul aerian. Totuși, a atras atenția că astfel de provocări trebuie să înceteze.
Drone doborâte de Armata Română
În ultimele două zile, alte două drone au fost doborâte de Forțele Aeriene Române. Aceste apărate au intrat în spațiul aerian romanesc, după ce Rusia a atacat mai multe obiective din Ucraina, ce se aflau în proximitatea granițelor. Autoritățile au monitorizat situația prin sistemele radar. Acestea au intervenit cu aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române.
Primul incident a avut loc în județul Buzău. Aici, o dronă a fost interceptată și neutralizată de un avion de luptă F-16 într-o zonă fără populație. Astfel, au fost limitate riscurile asupra civililor. Ulterior, un al doilea aparat fără pilot a fost doborât în zona Deltei Dunării, în apropiere de Sfântu Gheorghe. El a fost detectat de sistemele de supraveghere ale Ministerului Apărării Naționale.
Seria acestor incidente a determinat reacții ferme din partea autorităților române. Președintele Nicușor Dan a transmis că astfel de situații sunt tratate cu maximă seriozitate, împreună cu aliații din NATO și Uniunea Europeană. România continuă să monitorizeze zona de frontieră, în condițiile în care atacurile cu drone desfășurate în apropierea teritoriului național reprezintă un risc de securitate.
Mesajul liderilor europeni
Inclusiv liderii europeni au avut mesaje de transmis după cele întâmplate în ultimele zile ale României. Ursula von cer Leyen, președinta Comisiei Europene, a felicitat Armata Română pentru răspunsul prompt și eficient.
„Spațiul aerian european a fost încă o dată încălcat de o incursiune a unei drone. Felicit armata română pentru răspunsul său rapid și eficient, care protejează securitatea noastră comună. Consolidarea apărării și a descurajării de-a lungul graniței noastre estice rămâne o prioritate absolută”, a transmis șefa Comisiei Europene.
Antonio Costa, președintele Consiliul European, și-a exprimat solidaritatea cu România, după ce i-a fost încălcat spațiul aerian.
„Suntem pe deplin solidari cu România şi cu cetăţenii săi. Securitatea României este securitatea Europei. Securitatea României este securitatea Europei. Vom continua să consolidăm securitatea, reziliența și capacitatea de descurajare a Uniunii Europene, inclusiv de-a lungul frontierei sale estice”, a declarat preşedintele Consiliului European.
