România, în mijlocul sezonului de ambrozie. Ce le recomandă Ministerul Sănătății celor care sunt alergici

România, în mijlocul sezonului de ambrozie. Ce le recomandă Ministerul Sănătății celor care sunt alergici
Imagine România, în mijlocul sezonului de ambrozie. Sfaturi pentru alergici (sursă foto: DevianArt)
Sezonul ambroziei a început. Pentru milioane de români urmează săptămâni în care strănutul, nasul înfundat și mâncărimile ochilor pot deveni o problemă de zi cu zi. Planta începe să elibereze polen de la mijlocul sau sfârșitul lunii iulie, iar perioada cu cea mai mare expunere este, în general, la sfârșitul verii și începutul toamnei.

Strănutul repetat, nasul care curge, ochii roșii și lăcrimarea apar în aceeași perioadă, an de an, pentru persoanele alergice. Ambrozia este una dintre cele mai importante surse de alergii respiratorii din România, iar polenul său poate fi răspândit de vânt pe distanțe mari.

Când începe sezonul ambroziei

Ambrozia începe să producă polen, de regulă, din a doua jumătate a lunii iulie. Cantitatea eliberată în aer crește apoi pe măsură ce se apropie lunile august și septembrie, când persoanele alergice resimt, de obicei, cele mai puternice simptome.

Potrivit Ministerului Sănătății, perioada de producere a polenului se încheie, în mod obișnuit, spre sfârșitul lunii septembrie. În funcție de condițiile meteorologice, însă, sezonul poate fi mai lung. Temperaturile ridicate și vremea uscată favorizează răspândirea polenului, iar primele temperaturi foarte scăzute pot marca finalul perioadei de polenizare.

Pentru persoanele sensibile, perioada dificilă poate acoperi o bună parte din lunile de vară și începutul toamnei. Cele mai multe probleme apar însă în intervalul august-septembrie, când concentrația de polen din aer poate deveni foarte ridicată.

Câți români sunt afectați

Numărul exact al persoanelor alergice la ambrozie este dificil de stabilit, iar cifrele diferă în funcție de sursă și de criteriile folosite pentru diagnostic. Ministerul Sănătății arăta într-un material dedicat ambroziei că, din populația activă a României, aproximativ 482.000 de persoane erau estimate ca alergice la polenul acestei plante. În timp ce populația expusă putea ajunge la aproximativ șase milioane de persoane.

În spațiul public sunt citate și estimări mai recente, potrivit cărora numărul românilor afectați ar fi de ordinul milioanelor.

De ce este ambrozia un alergen atât de puternic

Ambrozia, cunoscută și sub denumirea populară de „iarba pârloagelor”, este o plantă invazivă care s-a răspândit pe suprafețe mari în România. Este foarte rezistentă și poate crește în numeroase locuri unde solul este deranjat sau unde terenurile nu sunt întreținute.

O întâlnim frecvent pe terenuri abandonate, la marginea drumurilor și a căilor ferate, pe lângă șantiere, în zonele periurbane, în apropierea unor terenuri neîngrijite, dar și în grădini sau parcuri unde vegetația nu este controlată. Ministerul Sănătății menționează că planta este răspândită în aproape toate zonele țării, cu excepția zonelor de deal înalt și montane.

Problema este cantitatea foarte mare de polen pe care o poate produce. În plus, polenul este transportat cu ușurință de vânt. Ceea ce înseamnă că o persoană alergică poate avea simptome chiar dacă ambrozia nu crește chiar lângă locuința sa. Ministerul Sănătății arată că și concentrații relativ mici de polen pot declanșa reacții alergice. Persoanele foarte sensibile pot reacționa chiar la concentrații de numai 1-2 grăunciori de polen pe metru cub de aer.

Ce simptome provoacă alergia la ambrozie

Cele mai frecvente simptome sunt ușor de recunoscut. Pe listă se află strănut repetat, nas care curge sau este înfundat, mâncărimi la nivelul nasului și ochilor, ochi roșii și lăcrimare. Pot apărea, de asemenea, senzație de iritație în gât, tuse sau dificultăți de respirație, în special la persoanele care dezvoltă și manifestări de astm.

Un indiciu important este perioada în care apar simptomele. Dacă acestea revin aproape în fiecare an, în special în august și septembrie, și se accentuează atunci când persoana petrece timp în aer liber, alergia la polen poate fi una dintre explicații.

Cum deosebești alergia de o răceală

Alergia și răceala pot avea simptome asemănătoare, însă există câteva diferențe. În cazul alergiei, strănutul, secrețiile nazale și mâncărimea ochilor sunt frecvente, iar simptomele pot persista atât timp cât persoana este expusă la alergen. De regulă, alergia nu provoacă febră.

În cazul unei răceli, pot apărea mai des dureri în gât, stare generală de rău, febră sau dureri musculare. Simptomele se remit, de obicei, după câteva zile.

Cum reduci expunerea la polen

În perioada de vârf a sezonului, evitarea completă a polenului este aproape imposibilă. Expunerea poate fi însă redusă prin câteva măsuri simple.

Petrece mai puțin timp în aer liber atunci când concentrația de polen este ridicată. Dacă știi că ești alergic, verifică nivelul polenului înainte de a face activități în aer liber. Închide ferestrele atunci când concentrația de polen este mare, mai ales în perioadele în care vântul este puternic. Aerul condiționat și filtrele potrivite pot contribui, de asemenea, la reducerea cantității de alergeni din interior.

Fă un duș și schimbă hainele după ce ai stat mult timp afară. Polenul se poate depune pe piele și pe haine. Poate fi adus ulterior în locuință. Este util și să schimbi mai frecvent lenjeria de pat. Acordă atenție animalelor de companie. Câinii și pisicile pot aduce particule de polen în casă pe blană după plimbările în aer liber.

Fii atent după furtuni. În anumite condiții, furtunile pot fragmenta particulele de polen și pot favoriza apariția unor simptome respiratorii mai intense la persoanele sensibile. Dacă ai o alergie cunoscută sau astm, este recomandat să fii prudent în timpul și imediat după astfel de fenomene.

Cere sfatul unui alergolog dacă simptomele sunt puternice sau persistente. Tratamentul depinde de tipul și severitatea alergiei. Ministerul Sănătății recomandă atât măsuri de reducere a expunerii, cât și tratament stabilit de medic. Pentru anumite persoane poate fi luată în calcul și imunoterapia alergen-specifică.

0 comentarii Comentarii