Nicușor Dan a participat alături de Maia Sandu la parada militară organizată cu ocazia celor 35 de ani de independență a Republicii Moldova. Au defilat și militari români și a fost pentru prima dată când nu a existat tehnică militară sovietică. Seara, președintele României a avut o întâlnire trilaterală cu Maia Sandu și Volodimir Zelenski.
Mesaj comun: „Nu ne temem de Rusia”
La finalul discuțiilor, cei trei președinți au făcut declarații de presă. Mesajul comun este că cele 3 țări rămân în unite în fața agresiunii Rusiei, iar colaborarea dintre ele devine tot mai intensă.
„România și Republica Moldova au o istorie, cultură și limbă comună. De aceea, relația noastră este atât de specială. Relația noastră este extrem, extrem de funcțională. Republica Moldova este un exemplu pentru toate țările europene în curs de aderare”, a declarat Nicușor Dan. Președintele României i-a felicitat pe cetățenii de peste Prut pentru cei 35 de ani de independență.
Nicușor Dan a avut un mesaj și pentru Ucraina. „Condamn încă o dată agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Asigur Ucraina încă o dată de sprijinul României în această luptă. România și Ucraina au semnat un parteneriat strategic, după cum știți și mă bucur că lucrurile avansează pentru noi”.
România, Ucraina și Moldova colaborează intens
Președintele României a subliniat și cooperarea dintre cele 3 țări. „Am discutat de proiecte de infrastructură și energetice comune. Prin programul SAFE România va construi autostradă până la granițele cu Republica Moldova și Ucraina”. Această colaborare a fost evidențiată și de Maia Sandu.
„România a fost alături de noi la fiecare cumpănă, a făcut-o firesc, ca un frate sau o soră. Când a intrat în UE, moldovenii au văzut că drumul acesta e realizabil. La est avem o țară care apără libertatea. Ucrainenii țin agresorul rus departe de casa noastră. De aceea luni l-am decorat pe președintele Volodimir Zelenski”, a spus Maia Sandu.
Toți pentru unul și toți împotriva Rusiei
Tema războiului nu a fost ocolită. Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova nu se teme de Rusia. Asta în ciuda provocărilor multiple. Inclusiv astăzi 5 drone rusești au tranzitat spațiul aerian al Republicii Moldova. După care cuvântul a fost luat de Zelenski.
„Când ești vecin cu Rusia, trebuie să poți colabora cu ceilalți vecini pentru a-ți asigura securitatea. Sunt foarte recunoscător Moldovei și României pentru că sprijină Ucraina și ucrainenii. V-ați convins de ce a adus Rusia în Ucraina. Doar astăzi, 11 alerte de drone și rachete Shahed. Atacurile cu rachete balistice au devenit ceva constant. Noi încercăm să ne consolidăm infrastructura și rezistența”, a spus președintele Ucrainei.
Cei trei președinți vor participa o cină festivă oferită de Maia Sandu. Seara o vor încheia la un concert festiv dedicat Zilei Independenței Republicii Moldova. Evenimentul are loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău
