Reportaj. Cum arată lupta de zi cu zi a celor care încearcă să țină Belciugatele pe harta turismului

Reportaj. Cum arată lupta de zi cu zi a celor care încearcă să țină Belciugatele pe harta turismului
Imagine Pescuit în Belciugatele (sursa foto
Până acum am descoperit oamenii care încearcă să schimbe Belciugatele prin administrație, educație sau implicare în comunitate. Însă, am vrut să aflăm și cum arată viața celor care au ales să investească aici propriile economii și aproape două decenii din viață.

Așa am ajuns la Complexul Turistic Elisa. Este o afacere de familie care, în urmă cu aproape 18 ani, părea începutul unui vis. Însă, realitatea din spatele unei piscine pline de turiști este cu totul alta.

Un vis început în 2008

Cornelia Grigore este cea care a pus bazele afacerii împreună cu familia sa. Înainte de antreprenoriat, viața ei era cu totul diferită. Lucra în sistemul public, în cadrul Ministerului Justiției, iar în 2008 a luat o decizie împreună cu tatăl său care avea să îi schimbe complet parcursul.

„Mi-am dat demisia în 2008. Atunci a fost foarte bine. Lăsasem în urmă un loc de muncă stabil pentru ceva în care credeam. Și chiar a mers. Astăzi însă, dacă mă întrebați, facem totul mai mult din necesitate. Este o investiție pe care trebuie să o întreținem și care consumă enorm.”

Povestea a început după ce familia a vândut o proprietate. Cu banii obținuți au vrut să construiască doar o piscină, care să completeze restaurantul deținut deja de fratele Corneliei. Numai că, pe măsură ce lucrările avansau, planurile au început să se schimbe.

„Am zis să facem o piscină. Apoi ne-am dat seama că oamenii aveau nevoie și de o terasă. După aceea a apărut restaurantul, iar apoi spațiile de cazare. Într-un singur an am tot mărit proiectul până am ajuns la forma pe care o vedeți astăzi.”

Complex Elisa (sursa foto facebook.com)

Investiția s-a ridicat, la vremea respectivă, la câteva sute de mii de euro. O sumă deloc ușor de imaginat pentru o afacere de familie. Dar anii de început au fost buni. „De la deschiderea din 2008 am mers numai în creștere. Eram printre puținele locații din zonă care ofereau restaurant à la carte, evenimente, piscină și cazare. Pentru noi au fost ani foarte frumoși.”

Lucrurile aveau însă să se schimbe. Pandemia, modificările legislative, creșterea taxelor și schimbarea obiceiurilor oamenilor au făcut ca afacerea să intre într-o perioadă pe care Cornelia Grigore o descrie fără să încerce să o înfrumusețeze.

De la o piscină la un complex turistic

„Dacă în urmă cu 15 ani câștigam în jur de 60%, astăzi mai rămânem cu aproximativ 10%. Toate costurile au crescut. Impozitul pe clădiri, pe construcții, pe profit, pe dividende, salariile, energia… toate. Sunt zile în care stăm și ne întrebăm de ce mai continuăm.”

Piscina Complexului Elisa (sursa foto arhiva companiei)

În prezent, familia încearcă să țină afacerea pe linia de plutire prin adaptare. Au redus numărul angajaților de la peste 25 la mai puțin de 10. În extrasezon restaurantul rămâne închis, fiind păstrate doar cazarea și evenimentele. „Ne-am adaptat în fiecare an. Am redus cheltuieli, am păstrat doar ce era sustenabil și am încercat să mergem mai departe. Nu mai vorbim despre dezvoltare, ci despre cum să supraviețuim.”

Nici prețurile nu au fost majorate în acest sezon, deși costurile au crescut considerabil. „Am preferat să câștig mai puțin și să păstrez clienții. Dacă măresc prețurile, risc să rămân cu marfa nevândută. În HoReCa nu îți permiți asta.”

„Astăzi nu mai vorbim despre dezvoltare, ci despre supraviețuire”

În spatele acestei afaceri nu sunt investitori și nici corporații. Sunt cinci membri ai aceleiași familii care muncesc zi de zi. „Suntem cinci adulți implicați. Eu, soțul meu, copiii, tata… Dacă nu am munci noi aici, cred că afacerea nu ar mai putea exista. Nu avem weekend-uri, nu avem sărbători și nici concedii. Ăsta este ritmul nostru de aproape 18 ani.”

Restaurantul complexului Elisa (sursa foto arhiva companiei)

Cel mai mult m-a surprins sinceritatea cu care vorbește despre antreprenoriat. Deși nu renunță și continuă să creadă că lucrurile se vor așeza, recunoaște că, dacă ar putea da timpul înapoi, ar face o altă alegere. „Dacă aș lua-o de la capăt, nu aș mai face același lucru. Și nici pe copiii mei nu îi sfătuiesc să meargă pe drumul acesta. A fost mult prea greu. Dar, odată ce ai construit ceva, nu mai poți abandona atât de ușor.”

Aceeași luptă, o altă poveste

Povestea Corneliei Grigore nu este singulară. La doar câteva minute distanță, pe malul Bălții Cojești, aveam să descoperim că și alți antreprenori din Belciugatele duc aceeași luptă. Alte investiții, alte calcule. Dar, aceleași griji atunci când vine vorba despre costuri, taxe și tot mai puțini turiști.

Balta Cojești este unul dintre locurile cunoscute de pescarii din zonă, iar în spatele ei se află Ștefan, omul care administrează acest loc. Acesta prin dăruirea sa încearcă, de ani buni, să păstreze locul atractiv pentru cei care aleg să petreacă câteva ore în natură.

„Tot mai puțini oameni aleg să vină la pescuit”

În trecut balta era plină aproape în fiecare weekend. Însă, în ultimii ani numărul celor care îi trec pragul a început să scadă. Fenomenul nu este unul izolat, spune administratorul. Face parte din schimbările pe care le resimt aproape toate afacerile din domeniul agrementului.

Astăzi, o partidă de pescuit costă 100 de lei pentru 12 ore, preț care a fost modificat ultima dată în urmă cu doi ani, când taxa a crescut de la 80 la 100 de lei. Cu toate acestea, majorarea nu a însemnat un câștig mai mare.

Costurile de întreținere au crescut constant, iar numărul clienților este mai mic decât în urmă cu câțiva ani. „Sunt mai puțini turiști decât erau înainte”, spune acesta, explicând că schimbările din ultimii ani s-au simțit și în domeniul pescuitului recreativ.

O baltă înseamnă mai mult decât apă și pește

Puțini dintre cei care ajung pe malul bălții se gândesc la ceea ce înseamnă, de fapt, administrarea unui astfel de loc. Dincolo de întreținerea spațiului, există costuri lunare și obligații care trebuie respectate indiferent câți pescari trec poarta.

Balta funcționează pe baza unui contract de închiriere,. Administratorul plătește lunar o chirie de aproximativ 400 de euro către Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Balta Cojești (sursa foto arhiva companiei)

La toate acestea se adaugă populările constante cu pește. În funcție de preț și de disponibilitate, peștele este cumpărat din România, Bulgaria sau Ungaria, însă prima opțiune rămâne întotdeauna producătorii români. „Încercăm să cumpărăm din România ori de câte ori este posibil. Dacă nu găsim la un preț bun, apelăm și la furnizori din Bulgaria sau Ungaria”, ne explică acesta.

Belciugatele, dincolo de investiții

După toate discuțiile pe care le-am avut în Belciugatele, mi-am dat seama că, dincolo de investițiile despre care vorbesc autoritățile sau de proiectele care se văd cu ochiul liber, există și o altă față a comunei. Cea a oamenilor care au ales să își riște economiile, timpul și liniștea pentru a construi ceva aici.

Nu le este ușor. Fiecare vorbește despre taxe mai mari, costuri tot mai greu de acoperit și tot mai puțini clienți. Și totuși, în fiecare dimineață deschid porțile afacerilor lor și merg mai departe.

Poate că despre asta este, de fapt, în spatele unei povești de succes. Despre oameni care nu caută scuze, ci încearcă, în felul lor, să țină lucrurile în mișcare.

0 comentarii Comentarii