El a spus că, în prezent, nu este vorba de un blocaj. Situația este rezultatul complexității legii. Ea necesită discuții și negocieri detaliate.
„La ultima discuție, de ieri, cu partidele politice (…), concluzia unanimă a fost că mai sunt necesare discuții tehnice și între partide și la nivelul Ministerului Muncii cu anumite familii ocupaționale și că este un proiect mult prea important ca partidele să se grăbească. Astfel că decizia a fost că pentru încă una sau două săptămâni vor continua discuțiile la nivel tehnic între partide”, a transmis Burnete. Mesajul a venit după participarea la evenimentul „Romania India Business Forum”.
Va fi legea aplicată în termenul prevăzut de PNRR?
Consilierul a fost întrebat dacă există garanții că legea va fi adoptată în termenul prevăzut de Planul Național de Redresare și Reziliență. Radu Burnete a precizat că nu poate confirma acest lucru. El a explicat că negocierile sunt dificile, având în vedere că proiectul vizează peste un milion de angajați din sectorul public și presupune decizii importante pentru întregul sistem de salarizare.
„Nu am luat-o de la zero. Procesul a fost în felul următor: în 21 mai, dacă îmi mai aduc bine aminte, cele patru partide s-au întâlnit la Cotroceni și au agreat un acord politic, care spunea că trebuie să ne încadrăm în 8 miliarde și ei își asumă să nu depună individual proiecte, ci doar unul comun, cu rugămintea către Ministerul Muncii să acționeze ca un fel de secretariat tehnic și să poarte aceste discuții cu familiile ocupaționale, pentru că partidelor le este foarte greu să discute ele cu profesorii, cu medicii și așa mai departe, urmând ca, la finalul acestor discuții, să ne reîntâlnim în acest grup, ca partidele să se reîntâlnească în acest grup și să vedem unde s-a ajuns. Ministerul a purtat aceste discuții, a venit cu niște concluzii ale sale, dar până la urmă este decizia partidelor ce proiect își asumă, pentru că ele vor trebui să depună un proiect în Parlament. Și concluzia după o lună și jumătate este că mai este necesară încă o rundă de discuții”, a transmis Burnete.
Sindicatele, la dialog cu Ministerul Muncii
Consilierul prezidențial face apel la sindicate să participe la dialogul de la Ministerul Muncii.
„Ceea ce se întâmplă la Cotroceni este că oferim un spațiu celor patru partide în care să negocieze această lege și eu le-am transmis și sindicatelor că ăștia sunt pașii normali. Dacă cele patru partide agreează între ele o lege care în continuare este inacceptabilă, vedem atunci ce facem în discuția cu sindicatele, dar deocamdată nu pot spune că s-a ajuns la un compromis între partide”, a spus acesta.
Potrivit consilierului prezidențial, în această perioadă sunt analizate soluții pentru problemele semnalate de diferitele categorii de angajați din sectorul public. La finalul negocierilor, există două variante. Prima se referă la un compromis asumat între cele patru partide. Ele ar urma să stabilească dacă mai sunt necesare discuții cu sindicatele. A doua variantă se referă la faptul că nu va ajunge șa un acord. Atunci, legea salarizării nu va putea fi adoptată.
Ce spune Bolojan despre legea salarizării?
Ilie Bolojan, premierul interimar, a spus că proiectul de lege privind salarizarea nu este încă finalizat. Acesta ar urma sa fie dezbătut într-o sesiune extraordinară la începutul lunii viitoare. Acesta va fi separat de celelalte proiecte de lege aferente jaloanelor din PNRR. Proiectele vizate vor fi discutate în Parlament săptămâna viitoare.
El a precizat că proiectul pregătit de Ministerul Muncii nu va reduce veniturile niciunui angajat din sectorul public. Totodată, a avertizat că neadoptarea legii ar putea duce la pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR. În același timp, nu ar genera economii la cheltuielile cu salariile.
