Povestea vinului românesc din ultimii 35 de ani. Somelierul Andrei Popa: „Am trecut de la producția de masă la ambiția premium”

Dincolo de performanța punctuală, aceste cifre spun povestea unei reveniri construite lent, cu dificultăți, dar și cu ambiție. Iar ca să înțelegem această transformare trebuie să privim înapoi, spre începutul anilor ’90. Atunci, industria vinului din România a intrat într-o perioadă de instabilitate profundă. 

Începutul sfârșitului 

Pentru a avea o imagine clară asupra poveștii vinului românesc din ultimii 30 de ani am stat de vorbă cu somelierul Andrei Popa. 

„Imediat după 1990, industria vinului a intrat într-o perioadă de dezechilibru. Schimbarea sistemului economic a dus la o ruptură structurală. Proprietatea a trecut rapid din zona cooperatistă în cea privată, iar această tranziție a produs o fragmentare extremă a plantațiilor”, ne împărtășește somelierul.

În interpretarea sa, această fragmentare a avut consecințe imediate. Suprafețe mari au fost împărțite în parcele mici, greu de exploatat eficient. Lipsa unei viziuni unitare a afectat atât producția, cât și calitatea vinului. Plantațiile erau îmbătrânite, tehnologia învechită, iar practicile diferite de la o exploatație la alta făceau imposibil un control real al calității. Sectorul funcționa mai degrabă pe inerție decât pe strategie.

Andrei Popa explică faptul că schimbările structurale au fost inevitabile, dar nu toate au avut efecte pozitive imediate. „Cele mai importante schimbări au fost trei”, spune el, referindu-se la transformarea proprietății, fragmentarea excesivă și integrarea europeană. Primele două au creat dificultăți majore, însă a treia a oferit un cadru de reconstrucție. Aderarea la Uniunea Europeană a însemnat acces la fonduri, reguli clare și o direcție nouă pentru întregul sector.

Nevoia de investiții străine

Privatizarea cramelor a avut un parcurs complex. În primii ani, lipsa capitalului și a expertizei a frânat dezvoltarea. „Privatizarea a avut un efect important, dar nu uniform”, afirmă somelierul. El subliniază că abia odată cu apariția investițiilor private și a capitalului străin, calitatea vinurilor a început să crească vizibil. Noile crame au adus tehnologie modernă și o abordare orientată spre piață, iar acest lucru a schimbat treptat percepția asupra vinului românesc.

Evoluția producției reflectă aceste transformări. „Evoluția nu a fost liniară, ci foarte volatilă”, spune Andrei Popa. După declinul din anii ’90, sectorul a început să se stabilizeze după 2000, iar după 2007 a intrat într-o etapă de reconstrucție accelerată. Anul 2018 a marcat un vârf important, cu o producție de peste 5 milioane de hectolitri, dar fluctuațiile climatice au continuat să influențeze rezultatele, potrivit somelierului.

Anii recenți confirmă această dependență de natură. Scăderea din 2024, cauzată de secetă și episoade de îngheț, a fost urmată de o revenire puternică. „Explicația principală este agronomică și climatică”, explică somelierul. Ploile târzii din 2025 au susținut dezvoltarea strugurilor și au permis o recoltă mai bună. Totuși, el atrage atenția că această revenire nu poate fi separată de investițiile realizate în ultimii ani, care au crescut reziliența sectorului.

Caracteristicile vinului românesc

Diferențele regionale rămân o caracteristică importantă a vinului românesc. Unele zone domină în volum, altele încep să se afirme prin calitate. Andrei Popa subliniază că schimbările climatice vor accentua aceste diferențe, favorizând anumite regiuni și punând presiune pe altele. Nordul țării poate deveni tot mai atractiv pentru vinuri albe de calitate, în timp ce sudul se confruntă cu riscuri crescute de aridizare.

„Studiul despre evoluția plantațiilor arată că suprafețele cu Fetească Neagră, Negru de Drăgășani, Tămâioasă Românească sau Crâmpoșie Selecționată au crescut între 2007 și 2022, tocmai pentru că multe crame au înțeles valoarea lor de identitate și poziționare. Totuși, rolul lor rămâne încă sub potențial: aceeași literatură arată că soiurile autohtone reprezintă încă doar aproximativ 20,7% din suprafața cultivată, iar Feteasca Neagră are în continuare o pondere mică raportat la întregul areal. Concluzia este clară: soiurile românești sunt nucleul identității, dar nu domină încă structura de producție”, punctează somelierul

După anul 2000, iar mai ales după aderarea la Uniunea Europeană, direcția industriei s-a schimbat vizibil. „Direcția s-a mutat treptat dinspre cantitate spre calitate”, afirmă Andrei Popa. Creșterea vinurilor cu denumire de origine controlată confirmă această transformare. Producătorii au început să acorde mai multă atenție detaliilor, iar consumatorii au devenit mai exigenți.

„Investițiile au avut un rol decisiv”, spune somelierul despre fondurile europene și capitalul străin. Reconversia plantațiilor, modernizarea echipamentelor și profesionalizarea managementului au contribuit la creșterea calității și a competitivității vinului românesc pe piața europeană.

În ceea ce privește poziționarea, România nu a finalizat încă tranziția către vinuri premium, dar pașii sunt evidenți. „România a intrat într-o tranziție de la vin de masă la vin premium. După 2015, tot mai multe crame au început să construiască portofolii orientate către segmentul superior, iar rezultatele nu au întârziat să apară” explică Andrei Popa.

Vinul românesc, premiat internațional

Cele 105 medalii obținute la Mundus Vini reprezintă o confirmare a acestui progres. „Semnificația este mare, dar trebuie interpretată corect. România nu mai este doar prezentă în competiții, ci începe să conteze cu adevărat. Această validare tehnică contribuie la consolidarea reputației internaționale”, spune somelierul.

Percepția asupra vinului românesc s-a schimbat semnificativ în ultimele decenii. „Percepția s-a mutat de la „origine exotică, puțin cunoscută” la „origine care poate livra vinuri competitive”. În ultimii ani, diferența nu o mai fac doar medaliile, ci și calitatea acestora: mai multe Gold și Grand Gold, plus distincții Best of Show. La Mundus Vini 2026, sursa subliniază că soiurile românești nu mai sunt tratate ca o curiozitate, ci sunt premiate în blind tasting pentru competitivitate reală. Asta sugerează o maturizare a percepției internaționale: România nu mai este privită doar ca producător mare, ci începe să fie văzută și ca origine de calitate”, afirmă Andrei Popa.

Profilul consumatorului român de vin

„Consumatorul român a evoluat la rândul său. Nu mai alege vinul doar din obișnuință, ci devine tot mai atent la origine, la soi și la poveste”, ne recunoaște Anrei Popa. Această schimbare a contribuit la ridicarea standardelor din industrie și la diversificarea ofertei.

„În 2020, România consuma circa 3,8 milioane hl, adică aproximativ 23,5 litri/capita/an, iar în 2024 OIV estimează consumul la 3,0 milioane hl, în scădere cu 11,4% față de 2023. Dincolo de cifre, direcția este cea importantă: mai puțin vin băut automat, mai mult interes pentru origine, soi, poveste, etichetă și raport calitate-preț. Creșterea importurilor după aderarea la UE și competiția din retail și HoReCa au ridicat și standardul de așteptare al consumatorului român”, mai spune acesta.

Vinul românesc peste 10 ani

Privind spre viitor, provocările sunt evidente. „Provocările majore sunt climatice, demografice și comerciale”, avertizează somelierul. Schimbările climatice, scăderea consumului global și concurența internațională pun presiune pe producători.

„Cu toate acestea, oportunitățile sunt reale. România are una dintre cele mai mari suprafețe viticole din Europa, anumite regiuni pot câștiga din schimbările climatice, iar soiurile autohtone oferă un avantaj de diferențiere pe care multe țări nu îl mai au. În plus, exporturile par să urce valoric, iar această creștere relativ stabilă a valorii sugerează o ieșire lentă din zona strict low-cost. ”, completează acesta.

Una dintre slăbiciunile majore rămâne lipsa unui brand coerent. „Cea mai mare greșeală a fost lipsa unei construcții coerente de brand. România nu a reușit încă să transmită o poveste unitară pe piața internațională, iar acest lucru limitează impactul rezultatelor obținute”, spune Andrei Popa.

Direcția viitorului pare însă clară. „Nu prin volum ieftin, ci prin diferențiere clară. Vinul românesc are șansa de a se afirma prin autenticitate, prin valorificarea soiurilor autohtone și prin construirea unei identități solide”, concluzionează el.

După mai bine de trei decenii de transformări, vinul românesc nu mai este ceea ce era în anii ’90. A trecut printr-o perioadă dificilă, dar a reușit să se adapteze și să evolueze. Astăzi, România începe să fie recunoscută nu doar ca un producător important, ci ca o origine care are ceva de spus în lumea vinului. Iar dacă această direcție va fi menținută, următorii ani ar putea confirma definitiv această schimbare de statut.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!