Imobilul impresionează prin eleganța sa. Fațada este refăcută, foarte multe detalii arhitecturale au fost recuperate. Iar vitraliile și picturile păstrează acea atmosferă de sfârșit de secol al XIX-lea. Orașul modern a ascuns toate aceste detalii o perioadă bună de timp. Casa de pe Strada Plantelor nr. 4 a fost aproape invizibilă.
„Se vorbea despre această casă ca fiind casă de vrăjitoare”, spune Anita Sterea, istoric, președinta Asociației Coolturale „Nouă de pasă” și ghid turistic cu experiență de peste 18 ani în Capitală. Înainte ca procesul de recondiționare să aibă loc, casa a fost o clădire abandonată, acoperită de vegetație, care părea să nu mai aibă nicio șansă. „A dispărut o perioadă bună de pe radar, de pe harta Bucureștiului. Dar în spatele pereților degradați se ascundea însă o istorie de peste 130 de ani”, povestește istoricul.
În prezent, casa este cunoscută sub numele de PLAN 4. Este vorba despre un proiect cultural dezvoltat de Asociația pentru Protejarea Patrimoniului Istoric și Cultural (APPIC). Echipa a transformat fostul imobil al familiei Pandele într-un spațiu dedicat artei, educației și întâlnirilor culturale. Însă schimbarea nu s-a petrecut peste noapte. Restaurarea a durat șapte ani, dintre care cinci ani au fost dedicați lucrărilor propriu-zise, iar alți doi ani proceselor administrative și obținerii avizelor necesare. Banii au provenit din fonduri europene.

Casa căpitanului Dimitrie Pandele
Povestea casei începe la finalul secolului al XIX-lea. Bucureștiul își schimba rapid identitatea în acea perioadă. Se obține Independența României în 1877, iar orașul intra într-o etapă de modernizare accelerată. Apar noi instituții, noi cartiere și noi forme de locuire. În tot acest vuiet, elita voia să iasă în evidență. Mulți bucurești mai înstăriți încep să-și construiască reședințe care să le reflecte statutul, dar și aspirațiile unei societăți aflate în transformare.
Casa de pe strada Plantelor a aparținut căpitanului Dimitrie Pandele. El a fost un personaj ce a avut un rol important în Războiul de Independență. Și, potrivit cercetărilor legate de istoria imobilului, există ipoteza că după participarea sa la conflict ar fi primit o recompensă. Dar nu este sigur dacă vorbim despre una financiară sau despre un teren.
Despre prima formă pe care a avut-o casa se scrie prin anul 1891. „Șase ani mai târziu, în 1897, imobilul este extins. Atunci este momentul în care a căpătat forma pe care o putem vedea astăzi”, explică Anita Sterea.
O poveste întreruptă
Familia Pandele nu a stat foarte mult în locuință. Au vândut repede casa, la câțiva ani distanță după ce a fost gata. În deceniile ce au venit, imobilul a trecut prin mai multe schimbări, până când a ajuns să fie proprietatea statului sub regimul comunist. Nimic nou sub soare.
„Și, cu timpul, imobilul a fost adaptat unor alte nevoi, compartimentat și modificat. Treptat, și-a pierdut din imaginea inițială. Iar când echipa care avea să se ocupe de restaurare a descoperit casa, aceasta se afla într-o stare avansată de degradare. Însă, casa astăzi arată absolut minunat. Este, după mine, un exemplu de bune practici în ceea ce înseamnă restaurarea de arhitectură”, spune Anita Sterea.

Casa de pe strada Plantelor a aparținut căpitanului Dimitrie Pandele, un personaj ce a avut un rol important în Războiul de Independență. (sursă foto: arhiva News Edge)
Memoria de la numărul 4
Restaurarea clădirii de la numărul 4, de pe Strada Plantelor, s-a concentrat pe recuperarea vechii memorii. În cazul unei case relativ noi, pereții pot fi schimbați, finisajele pot fi înlocuite, iar spațiul poate fi adaptat fără prea multe bătăi de cap. În cazul unui monument istoric, lucrurile se complică. Căci, înainte de fiecare intervenție, e nevoie să aflii ce a fost în locul respectiv și cum poate fi recuperat fără a distruge ceea ce a rămas.
Casa de pe strada Plantelor nr. 4 a avut parte de un astfel de tratament. „Ce înseamnă o restaurare? Înseamnă că cureți atent strat cu strat până când ajungi la cel original”, explică Anita Sterea.
Procesul a presupus o muncă amplă de cercetare. Straturile de vopsea aplicate de-a lungul timpului au fost numeroase. Iar sub ele se ascundeau urmele decorului inițial. „În momentul în care au găsit o mostră și două palme de desen original, au știut cum arată și de acolo se pornește procesul de restaurare. Într-o restaurare corectă, scopul nu este să creezi ceva care pare vechi, ci să refaci ceea ce a existat cu adevărat. În cazul PLAN 4, ceea ce este pe pereți este pictura nouă, dar pe baza mostrei originale. Tavanul este doar curățat, dar este cel original. Iar în dormitor avem parte de o pictură superbă”, a mai spus istoricul.

O epocă ce părea dispărută
În casa de pe strada Plantelor, fiecare încăpere are o funcție și o poveste. Primul spațiu important este holul de primire, locul în care oaspeții intrau în casa familiei Pandele. „Imediat lângă se afla și biroul căpitanului, un spațiu destinat probabil activităților administrative și întâlnirilor. O să găsim monograma fostului proprietar pe colțurile tavanului”, precizează Anita Sterea.
Din hol, ajungi spre salonul principal. Este încăperea în care familia organiza evenimente și întâlniri. „Acolo se întâmplau tot felul de serate sau alte evenimente importante”, explică Anita Sterea. În vremea în care a început construcția casei, orașul începea să adopte modele occidentale de viață socială. De aceea, casele elitei din oraș deveneau mici centre culturale private.
Un tavan ce păstrează semnătura unui artist bavarez
Dormitorul familiei Pandele este unul spectaculos. „În cameră se află una dintre cele mai valoroase descoperiri ale restaurării, pictura originală de pe tavan, realizată de un artist bavarez. Este și semnată și datată 1891”, povestește Anita Sterea.
Ea mai spune și că pictorul care a realizat lucrarea de pe Strada Plantelor a fost implicat și în decorarea Castelului Peleș. „Ceea ce este interesant este că mai apoi îl găsim pe acest artist în Ierusalim, cu o pictură similară într-un hotel care încă există”, explică istoricul.
O seră, un grajd și urmele vieții de altădată
Casa de pe strada Plantelor includea și spații secundare dedicate modului de viață al unei familii de la finalul secolului al XIX-lea. De exemplu, o seră într-o casă este un element care astăzi pare neobișnuit, dar pe atunci era un simbol al rafinamentului.
În perioada comunistă, multe case istorice au fost împărțite în apartamente sau adaptate pentru alte funcțiuni. Spații gândite inițial pentru un scop anume au fost transformate pentru a răspunde unor nevoi locative. Iar în momentul restaurării, echipa a respectat ideea inițială a spațiului.
Apoi, zona care a fost grajd prima dată a devenit ulterior garaj, iar după aceea s-a transformat într-un spațiu pentru servitori.

Accente orientale
La finalul secolului al XIX-lea, Bucureștiul se situa între lumi. Locuitorii încercau să adopte modelele occidentale, dar să și păstreze influențele venite din spațiul oriental, deja după secole de legături cu Imperiul Otoman. De aceea, la casa de la numărul 4, combinația se observă foarte bine, mai ales prin prezența unui salon oriental.
„Influența otomană era, clar, încă foarte mare. Știm că inclusiv la Peleș regele avea un salon oriental. Și se numește astfel datorită modelului de pe pereți și de pe tavan”, explică Anita Sterea. Arhitectura Capitalei de atunci putea combina elemente occidentale, motive orientale și tradiții locale într-o singură clădire.
O casă care a învățat din nou să respire
Conform proiectului, casa trebuia să rămână o mărturie a trecutului, dar în același timp trebuia să poată fi folosită în prezent. De aceea, restaurarea a inclus și adaptări necesare unui spațiu cultural contemporan. La etaj, de exemplu, există încăperi funcționale, dar acolo era inițial doar un pod.
„Iar la subsol erau bucătăria și pivnița. Și la subsol s-a păstrat foarte bine cărămida din varianta inițială a casei, de pe când era locuită de familia Pandele”, explică istoricul.

O casă abandonată ce a devenit spațiu cultural
În cazul PLAN 4, recondiționarea a însemnat transformarea casei într-un spațiu viu. Pentru a supraviețui pe mai departe, patrimoniul are nevoie să fie folosit, să intre din nou în viața comunității.
Astăzi, în clădire funcționează Asociația pentru Protejarea Patrimoniului Istoric și Cultural (APPIC), echipa care a stat în spatele recuperării monumentului și care continuă să dezvolte proiecte culturale. Casa a devenit un spațiu de întâlnire. La PLAN 4 au loc conferințe, evenimente culturale, întâlniri cu artiști, tururi ghidate și proiecte educaționale.
Patrimoniul care produce valoare
Mult timp, clădirile istorice au fost percepute ca probleme. Căci costurile de restaurare sunt foarte mari și, de asemenea, există numeroase dificultăți administrative. Dar, din experiența altor orașe europene, Bucureștiul poate învăța că patrimoniul poate deveni o resursă economică și socială.
Restaurarea înseamnă muncă pentru arhitecți, ingineri, restauratori, meșteșugari și constructori. Înseamnă atragerea de vizitatori, dezvoltarea turismului cultural și revitalizarea unor zone urbane. Un monument restaurat poate genera activitate în jurul său. Se pot deschide restaurante, mici afaceri locale, pot avea loc evenimente culturale și educaționale. PLAN 4 este un exemplu local că se poate.

În casa de pe strada Plantelor, fiecare încăpere are o funcție și o poveste. (sursă foto: arhiva News Edge)
Bucureștiul este un oraș în care multe clădiri istorice au dispărut sau continuă să fie amenințate de degradare. Fiecare restaurare reușită devine o demonstrație că recuperarea este posibilă.
Casa de pe Strada Plantelor are astfel o poveste care continuă. Ea amintește că uneori progresul nu înseamnă să construiești ceva nou, ci să salvezi ceea ce merită să rămână.
