Există profesii care se înțeleg doar dacă le practici, și profesii care se înțeleg abia când le privești exercitate la cel mai înalt nivel. Somelierul aparține celei de-a doua categorii. Un pahar, un client, o sticlă fără etichetă și câteva secunde de analiză senzorială. Acesta este miezul celui mai exigent concurs din gastronomia franceză, Cel mai bun somelier al Franței.
În vara anului 2026, șase profesioniști ai vinului se vor confrunta la Lyon pentru titlul care deschide uși spre marile case gastronomice, spre concursuri internaționale și spre o carieră de ambasador al excelenței franceze în lume. Finala de la Teatrul Célestins nu este doar o competiție, ci un spectacol al inteligenței senzoriale.

Julia Scavo, românca de la Craiova care cucerește lumea vinului francez
Julia Scavo ( Iulia Goșea, inițial) s-a născut la Craiova, dintr-un tată cercetător și universitar în inginerie electrică și o mamă chimistă. S-a stabilit în Franța în 2002, a studiat Matematica și a obținut Certificatul de aptitudine pentru profesori în învățământul secundar (CAPES) în Matematică. Abia apoi a descoperit someleria, o pasiune care i-a schimbat complet traiectoria profesională.
Distanța de la ecuații la paharul de vin poate părea abisală, dar pentru Julia Scavo a fost logică. Același spirit analitic, aceeași rigoare, aceeași căutare a preciziei absolute. Palmaresul său vorbește de la sine: Master of Port 2017, Cel mai Bun Somelier al României în 2018, laureată a Ruinart Sommelier Challenge, prima femeie care a câștigat vreodată această competiție. A urcat de două ori pe podiumul Celui mai Bun Somelier din Europa și s-a clasat pe locul 5, respectiv 7 la Campionatele Mondiale din 2013 și 2019.
În 2023, echipa României, formată din patru degustători, printre care și Julia Scavo, plus un antrenor a ieșit învingătoare în Campionatul Mondial de Degustare de vinuri în orb.
Cel mai experimentat candidat
În 2026, Julia Scavo revine în finala concursului Meilleur Sommelier de France. Fusese deja semifinalistă la ediția din 2024 și, conform aceleiași surse, va fi „doyen-a” semifinalei de la Lyon, cea mai experimentată dintre cei șase candidați.
Cu un CV imens, titluri și diplome în serie și un spirit competitiv care nu admite alt obiectiv decât victoria, Julia Scavo s-a confruntat cu aproape toate marile competiții din sommellerie. Astăzi activează ca formatoare-consultant, transmițând altora tocmai exigența pe care și-a impus-o ei înseși timp de două decenii. Pentru România, prezența sa în finala celui mai prestigios concurs de somelerie din Franța este, în sine, un titlu de mândrie.
Un titlu cu două secole de tradiție și o miză globală
Concursul Meilleur Sommelier de France nu recompensează doar o persoană care știe pe de rost marile cuvée-uri sau apelațiile. El distinge un profil complet, capabil să recunoască un vin în orb, să explice o regiune vitivinicolă cu precizie, să consilieze un client în funcție de gusturi și buget, să servească un vin cu eleganță și să propună asocieri gastronomice pertinente. Cu alte cuvinte, este deopotrivă un concurs de cunoștințe, de serviciu, de pedagogie și de inteligență relațională. Stresul face parte din probă.
Organizat de UDSF o dată la doi ani, concursul alimentează indirect și circuitul mondial. În octombrie, la Lisabona, va avea loc Concursul ASI al Celui mai Bun Somelier din Lume. Titlul de la Lyon reprezintă cea mai directă trambulină spre arena internațională.

Șase finaliști, paritate perfectă, o premieră
Julia Scavo (formatoare-consultant), Audrey Brugière (Vol aux Vins), Marie Wodecki (Saba Annecy), Augustin Belleville (Pavyllon Paris), Pierre-Alexis Mengual (Indie Group) și Clément Sommier (Berthaudin Frères) sunt cei șase calificați pentru semifinalele și finala de la Lyon.
Selecția 2026 a fost marcată de o paritate perfectă, trei femei și trei bărbați calificați pentru fazele finale. E o premieră semnificativă într-un domeniu istoric dominat de bărbați. E și un semnal despre transformarea accelerată a profesiei de somelier în Franța.
Probele, de la Gamay la whisky, în două ore
Drumul spre finala de la concursul de somelier Franța nu a fost simplu. Competiția de selecție a inclus un chestionar de cunoștințe, corectarea listelor de vinuri, identificarea la orb a trei vinuri roșii, urmată de degustarea a trei spirtoase însoțită de un argumentar comercial.
Juriul tehnic al selecțiilor a fost compus din Bastien Debono (La Table de Yoann Conte), ultimul laureat al concursului, Romain Iltis (La Villa René Lalique), Benjamin Roffet (Le Jules Verne), Arnaud Chambost și Davy Tissot, câștigătorul Bocuse d’Or 2021. Un juriu care știe exact ce caută, pentru că fiecare dintre ei a trecut prin aceleași probe.
Finala de la Célestins, teatru și tensiune
Pe 29 iunie, cortina Teatrului Célestins din Lyon se va ridica peste finala concursului Meilleur Sommelier de France 2026. Cu o zi înainte, cei șase candidați vor trece prin semifinale,. Vor aștepta anunțul celor trei calificați cu o mixtură de speranță și anxietate.
Finala este momentul cel mai spectaculos al concursului. Candidații trebuie să gestioneze o presiune considerabilă, deoarece fiecare gest contează. Alegerea cuvintelor, postura, precizia serviciului, rapiditatea analizei, eleganța și capacitatea pedagogică. Tocmai aici se face diferența dintre un excelent tehnician al vinului și un adevărat ambasador al somelieriei franceze. Și, prin Julia Scavo, chiar și a celei românești.
Ce înseamnă să fii cel mai bun sommelier din Franța
Titlul nu este un capăt de drum, este un punct de plecare. El poate deschide uși spre marile case gastronomice, restaurantele cu stele Michelin. De asemenea, spre consultanță, formare, concursuri internaționale, conferințe și reprezentarea sommelieriei franceze în exterior. Dar titlul este și prestigios pentru că recompensează ani de muncă, mii de degustări, ore de studiu, antrenamente, introspecții și o pasiune profundă pentru vin.
