Oamenii au fost avertizați cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și sfătuiți să se adăpostească.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că sistemele de monitorizare și supraveghere ale Armatei Române au detectat ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina. Alertele vin în urma atacurilor lansate de Rusia asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre.
Mesajele de alertă au fost transmise în special pentru zonele aflate în proximitatea graniței. Autoritățile au constatat riscul ca fragmente de drone sau alte obiecte să ajungă pe teritoriul României.
Informațiile MApN
Potrivit Ministerului Apărării, mai multe aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Autoritățile au precizat că sistemele radar au urmărit evoluția unor ținte în apropierea spațiului aerian românesc. În paralel, populația din zonele vizate a fost avertizată prin sistemul RO-Alert.
,,Radarele de la sol au detectat pătrunderea dronei, pentru scurt timp, în spațiul aerian național, în zona Chilia.”, transmite MApN într-o informare de presă.
Locuitorii au primit recomandări să își păstreze calmul. Dar și să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă, dacă situația o impune.
Ministerul Apărării a transmis că nu au existat informații privind impactul direct al unor obiecte pe teritoriul României în urma incidentelor de astăzi.
,,Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse, care contravin normelor de drept internațional și generează riscuri la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre. Totodată, instituția noastră informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de aceste atacuri și menține permanent legătura cu acestea.”, a mai transmis MApN.
Amenințări pentru securitatea României
În ultimele luni, mai multe atacuri lansate de Rusia asupra infrastructurii portuare ucrainene de pe Dunăre au generat alerte în județele aflate la granița cu Ucraina.
Locuitorii din Tulcea și Galați au primit în repetate rânduri mesaje RO-Alert. Motivul este riscul ca drone sau fragmente provenite din atacuri să ajungă pe teritoriul României.
Autoritățile române au intensificat monitorizarea zonei. Și au desfășurat misiuni suplimentare de supraveghere aeriană după seria incidentelor produse în apropierea graniței.
Incident grav în Galați
Un incident grav a avut loc acum câteva săptămâni în Galați. Atunci, fragmente de dronă au căzut chiar în reședința de județ în urma unui atac lansat de Rusia.
Autoritățile au anunțat că o anexă a unei gospodării și un stâlp de electricitate au fost avariate după impactul unor fragmente provenite dintr-o dronă.
Zona a fost izolată de echipele MApN și ale Ministerului Afacerilor Interne. Specialiștii au desfășurat verificări pentru identificarea resturilor și evaluarea pagubelor.
Specialiștii MApN au stabilit atunci că fragmentele proveneau de la o dronă care avea încărcătură explozivă la impact. Resturile au fost ridicate și detonate controlat, după ce au fost transportate și izolate.