Jurnalul unui profesor de dans (I). Frica de expunere

În minte i se derulau amintirile recente. Prima oară când o văzuse fusese acum doi ani, la petrecerea colegilor săi, când se adunase întreaga corporație. El stătea într-un colț. Era puțin timid; era prima lui lună în acea corporație. Și atunci a văzut-o. A văzut-o și și-a dorit foarte mult să fie lângă ea. Însă o lume întreagă se afla între ei.

Orchestra cânta ceva ritmat și își aducea aminte perfect acel moment. Fusese chiar surprins văzând cum aproape toți se ridicau de la mese și dansau cu o dezinvoltură care îi provoca invidie. Ar fi vrut și el să se ridice, să danseze; chiar îi plăcea melodia aceea. Însă parcă avea plumb în picioare, iar ea… ea era regina ringului de dans.

Pe punctul de a face pasul decisiv

Ăsta era unul dintre motivele pentru care nu-i plăceau petrecerile. Peste tot era muzică, toți erau înconjurați de ritm și voie bună. El era unul dintre puținii care rămânea la masă, înțepenit în scaun, privindu-i pe cei care își împărțeau fericirea, privirile și atingerile, care se sorbeau din ochi. Iar el era doar el și masa, cu un pahar de vin în față.

Acum se afla aici. Gata. Era pe punctul de a face pasul decisiv. Își aduse din nou aminte momentul în care se hotărâse să facă acest pas. Fusese tot o petrecere. Naiba să le ia de petreceri! Parcă nu se mai terminau în corporația asta. Ea era, ca de obicei, în mijlocul ringului, dansând cu o dezinvoltură care îl fascina. La un moment dat, a fost trasă de mână de unul dintre colegii lui, pe care oricum nu-l putea înghiți.

Nu pentru că ar fi fost mai bun decât el ca specialist – dimpotrivă, îl considera mediocru –, ci pentru ușurința cu care părea să cucerească oamenii. Acela a tras-o de mână și s-au topit împreună într-un dans nebun, care la final i-a făcut pe toți să aplaude și să-i aclame cu admirație. Acela a fost momentul în care inginerul Dima s-a hotărât: până aici. Nu se mai poate. Lucrurile nu puteau continua așa.

Emma

Pe Emma o cunoștea toată lumea. Era, poate, cea mai comentată angajată a corporației. Era una dintre secretarele directorului: prima care venea la birou și ultima care pleca. Toți o știau ca pe o tânără cochetă, frumoasă, zveltă, într-o continuă mișcare. Părea că are mereu de ajuns undeva; nu stătea locului nicio clipă. Așa se comporta și la petreceri. Atunci, toți descopereau o cu totul altă Emma. Părea efectiv topită în muzică, de parcă undele și notele ei se transformau în mișcări, iar mișcările deveneau o limbă pe care doar ea o vorbea cu adevărat. Asta era Emma.

Era petrecerea de Anul Nou a corporației. De data aceasta avea loc într-o locație superbă, iar pe scenă cânta live o orchestră foarte cunoscută. Foarte, foarte cunoscută.

— Emma, Emma, fată, vino-ncoace! o strigă o colegă. Hai, repede, repede! Sigur îți place melodia asta! Lasă țigara și intră înăuntru! Hai! Hai! Hai, repede!

A fost o petrecere pe cinste. S-a dansat în draci până dimineața. Atunci a fost momentul când Dima s-a hotărât.

Cu mâna tremurândă apăsă hotărât clanța. Ușa, cu un scârțâit subțire, aproape imperceptibil, se deschise. În fața lui se afla…

Bun venit!

Bună, dragii mei!

Ieșind puțin din atmosfera gen Rodica Ojog-Brașoveanu pe care am încercat să o creez la începutul acestei povestiri, dați-mi voie să mă prezint. Eu sunt Cornel Tătaru, Lușu, așa cum mă cunosc prietenii, și o să vă fiu de acum înainte gazdă în mica noastră călătorie prin lumea dansului, folosindu-ne de întâmplări mai mult sau mai puțin hazlii.

Voi încerca, pe parcursul acestor articole, să vă stârnesc pasiunea pentru dans, să vă răspund la întrebările, poate nespuse, și să clarific, dacă pot, anumite dubii pe care oamenii le au în privința dansului.

A venit momentul ca dansul să iasă la suprafață. Este momentul ca dansul, așa cum îl consider eu – un organism viu –, să respire, să trăiască și să îl cunoaștem cu toții așa cum este el: simplu, natural și frumos.

Inginerul Dima este aproape în fiecare dintre noi. Vorbesc, desigur, despre noi, bărbații. Iar Emma trăiește aproape în fiecare dintre voi, femeile.

Haideți ca, în acest prim episod, să încercăm să înțelegem mai bine legătura care există, prin intermediul dansului, între inginerul Dima și Emma.

Dansul unește. Dansul înseamnă comunicare. Dansul sparge bariere. Dansul nu este neapărat o oglindă, dar este un ochi al sufletului. Așa cum dansăm, așa și suntem. Iar nimic din ceea ce este în dansul nostru nu poate deranja pe cei din jur.

Frica de dans

Cu toții, într-un moment sau altul, într-o anumită ocazie, am experimentat ceea ce mulți numesc frica de dans. Când, de fapt, este vorba despre frica de noi înșine: frica de expunere, frica de a nu fi înțeleși, frica de a părea ridicoli atunci când ne mișcăm pe muzică.

Ce vreau eu să exprim prin aceste articole este că, așa cum spuneam mai devreme, dansul nostru, dansul fiecăruia dintre noi, nu poate fi deranjant pentru cei din jur. De ce? Pentru că este natural. Pentru că ne aparține fiecăruia. Un dans natural nu poate fi decât frumos.

Știu că frazele mele poate nu sunt întotdeauna convingătoare sau că pot părea un clișeu. Însă credeți-mă: la sfârșitul acestei serii de articole poate mă veți cunoaște mai bine și vă veți da seama că tot ceea ce spun pleacă dintr-o convingere onestă și sinceră despre relația dintre om și dans.

Și, dacă îmi permiteți o glumă, de data aceasta putem fi siguri de un lucru: nu știm încă ce a fost mai întâi, oul sau găina, dar putem fi aproape siguri că, în clipa în care a apărut omul, dansul era deja lângă el.

Deci, frica de dans. Cum putem scăpa de ea?

De evitat nu o putem evita. Așa cum am spus, la un moment dat o simțim cu toții. Frica de dans poate fi însă învinsă sau, cel puțin, depășită. Simplu: printr-un curs de dans, prin participarea la workshopuri, prin înscrierea la mici sesiuni explicative pe care studiourile de dans din zona voastră le organizează periodic. Acolo, fiecare dintre cei aflați la început de drum – începătorii, cum le spunem noi – își poate găsi acea armă cu care să lupte împotriva fricii de dans.

Foarte repede și fără costuri mari veți descoperi că dansul nu este, de fapt, un dușman al omului. Este chiar unul dintre cei mai buni prieteni ai lui. Poate după câine, nu?

Dintr-un motiv de teamă și de evitare, dansul ajunge, după foarte puțin timp și după participarea la cursuri, să devină o unealtă, o nouă metodă de comunicare, un punct de reper pentru fiecare personalitate și un sprijin în relațiile dintre noi.

La foarte scurt timp după ce intrați în lumea dansului, adică într-un spațiu sigur, un spațiu de încredere, creat de obicei de studiourile și profesorii de dans potriviți, veți descoperi că dansul, pe lângă faptul că înseamnă mișcare, va deveni și răspunsul la foarte multe întrebări pe care vi le puneați până atunci.

 Comunitatea

Un studio de dans, în viața fiecăruia dintre noi, nu înseamnă doar mișcare. În foarte scurt timp și cu o eficiență surprinzătoare, el poate ajunge să funcționeze mai bine decât o rețea socială.

De fapt, rețelele sociale digitale s-au dezvoltat și pe fondul dificultății oamenilor de a comunica direct, al temerii de a se privi în ochi, al reținerii de a se atinge și al multor altor frici.

Dansul este, pentru mine, cea mai bună rețea socială. De ce? Pentru că presupune atingere, sinceritate, onestitate și respect față de omul din fața ta și față de cei din jurul tău. Mai ales, presupune acea privire ochi în ochi, acea îmbrățișare purtată pe undele muzicii, care sparge toate barierele, indiferent cât de puternice sau de înalte ar fi.

Acele ziduri sunt, de cele mai multe ori, zidurile pe care ni le construim singuri în jurul nostru, din teamă, din nesiguranță sau dintr-o luptă pe care credem că trebuie să o purtăm atunci când ne aflăm în mijlocul unei comunități.

Omul este, prin esență, o ființă socială. Este foarte greu să trăiești de unul singur, iar apropierea de cei din jur ne provoacă, de foarte multe ori, emoții puternice. Dansul contribuie la această apropiere și rolul lui nu este deloc de neglijat.

Studiourile profesioniste de dans, studiourile premium și profesorii de dans adecvați – voi reveni într-un alt articol asupra acestei sintagme, «profesorii de dans adecvați» – sunt cei care creează exact atmosfera de care un cursant are nevoie pentru a transforma dansul, dintr-un dușman, într-un aliat și într-o unealtă deosebit de eficientă în interacțiunile sociale cu care fiecare dintre noi se întâlnește zi de zi.

Primul pas

De fapt, primul pas spre dans, fără să vă dați seama, l-ați făcut deja: citiți acest articol. Dansul este încă foarte puțin prezent în tot ceea ce se scrie în media din zilele noastre.

Așadar, considerați că primul pas a fost făcut și vă mulțumesc că îmi sunteți alături în această călătorie. Pentru că dansul, atunci când veți păși într-un studio, veți descoperi că este, de fapt, o călătorie extraordinar de plăcută. O călătorie pentru care nu aveți nevoie de pașaport, nu aveți nevoie de viză și în care puteți ajunge, cu viteza gândului, oricând, oriunde și oricum, într-un mod fabulos.

Așadar, vă urez bun venit în lumea dansului, privită prin ochii mei.

Atunci când trăim o mare bucurie, o satisfacție profundă, emoția care ne invadează este parcă mai săracă dacă nu avem pe cineva drag aproape, pe cineva pe care să-l luăm în brațe și alături de care să împărtășim acel moment.

Îmbrățișarea aproapelui reprezintă, de fapt, și esența dansului în pereche. Ne reamintim aici de îmbrățișarea din tango, cea care dă naștere unei povești pe care o vom continua în episodul al doilea.

Despre autor

Într-o perioadă în care dezvoltarea personală se caută în cărți, podcasturi și cursuri costisitoare, Cornel Tătaru vorbește despre un instrument pe care oamenii l-au avut dintotdeauna, dar pe care l-au uitat: dansul. După aproape 35 de ani dedicați acestei arte și aproape 28.000 de oameni care i-au trecut prin mâini, fondatorul Dance Loft spune că dansul nu schimbă doar felul în care te miști. Îți schimbă felul în care gândești, iubești, comunici și conduci. Povestea lui completă o puteți citi aici.

„Dansul nu este neapărat o oglindă, dar este un ochi al sufletului.” – Cornel Tătaru(Lușu)