Mai importantă decât inteligența? Calitatea pe care orice părinte ar trebui să și-o dorească pentru copilul său

Deborah Cobb-Clark, economistă la Universitatea din Sydney, are un alt răspuns: „locus de control”. Acest concept a fost dezvoltat în anii 1960 de psihologul Julian Rotter, un nume remarcabil. Ideea este strâns legată de sentimentul de autonomie și de capacitatea de a acționa asupra propriei vieți.

Persoanele cu un locus de control intern cred că își pot influența și modela lumea din jur. În schimb, cele cu un locus de control extern tind să creadă că soarta lor este determinată de noroc, destin sau de alte persoane.

De ce este util să simți că îți poți controla destinul?

Se pare că un locus de control intern este extrem de util. El stimulează efortul și perseverența.

Un studiu realizat de Cobb-Clark și coautorii săi a analizat un grup de persoane care își pierduseră recent locurile de muncă în Germania. Cercetătorii au constatat că persoanele cu un locus de control mai degrabă extern căutau mai puțin intens un nou loc de muncă decât cele cu un locus de control intern.

La urma urmei, de ce să pierzi timpul căutând un loc de muncă dacă rezultatele nu au legătură cu propriile acțiuni?

Persoanele cu un locus de control extern aveau, de asemenea, salarii de rezervă mai mici. Este vorba despre nivelul minim de remunerație pe care erau dispuse să îl accepte pentru un loc de muncă.

Un locus de control intern este asociat și cu autocontrolul. Un alt studiu a concluzionat că gospodăriile care au un sentiment mai puternic al autonomiei reușesc să economisească o parte mai mare din averea lor, notează The Economist.

Acesta contribuie și la transformarea intențiilor în acțiuni concrete. Cercetările sugerează că persoanele care își doresc să devină antreprenori sunt mai înclinate să facă efectiv pasul și să își înființeze propria companie.

Un locus de control intern îi poate ajuta și pe copii

A avea un locus de control intern pare să îi ajute și pe urmașii unei persoane. Un studiu realizat de Warn Lekfuangfu, de la Universitatea Carlos III din Madrid, și coautorii săi a analizat acest aspect. Cercetătorii au urmărit modul în care sentimentul de control al viitoarelor mame se reflectă în creșterea copiilor. Rezultatele arată că acesta este legat de efortul depus de mame în educația și dezvoltarea copiilor.

Persoanele cu un locus de control intern sunt mai înclinate să creadă că timpul investit în dezvoltarea abilităților copiilor va da rezultate. Cele cu un locus de control extern sunt mai predispuse să gândească diferit. „Micuțul Rodney este doar o jucărie neajutorată în mâinile zeilor”.

Cât de mult control credem că avem asupra propriei vieți?

Locusul de control există pe un spectru. Cea mai mare preocupare a lui Cobb-Clark este legată de mica minoritate de oameni care nu ajung niciodată să își dezvolte cu adevărat sentimentul propriei capacități de a acționa.

Cu toate acestea, mult mai mulți oameni își subestimează în mod obișnuit capacitatea de a-și influența circumstanțele.

În cartea sa, intitulată sugestiv „You Can Just Do Things”, Cate Hall citează cercetări realizate de Francis Flynn și Vanessa Lake, pe atunci cercetători la Universitatea Columbia. Studiul arată că oamenii apreciază greșit cât de dispuși sunt ceilalți să răspundă solicitărilor de ajutor.

Cercetătorii au organizat mai multe experimente. Participanții au fost rugați să estimeze câți necunoscuți ar trebui să abordeze pentru a rezolva diferite sarcini. Printre acestea se numărau completarea unor chestionare sau împrumutarea unui telefon pentru a da un apel.

În realitate, au fost necesare mult mai puține persoane decât estimaseră participanții. Explicația nu este că oamenii sunt extrem de amabili. Pur și simplu, le este greu să refuze o cerere directă de ajutor.

Uneori, avem nevoie doar de un mic impuls

Într-un alt experiment, Steven Levitt, de la Universitatea din Chicago, le-a cerut unor persoane care ezitau în fața unei decizii importante să arunce o monedă virtuală. Scopul era să le ajute să facă o alegere.

Atunci când rezultatul monedei favoriza schimbarea, oamenii erau mult mai predispuși să renunțe la situația existentă și să facă pasul. Cei care au ales schimbarea au declarat că erau mult mai fericiți decât cei care nu au făcut-o.

Rezultatul sugerează că mulți oameni care ar avea de câștigat în urma unei schimbări nu au suficient sentiment al propriei capacități de acțiune pentru a-și prelua controlul asupra propriului destin fără un mic impuls din exterior.

Cum influențează locusul de control adoptarea inteligenței artificiale?

Dacă un locus de control extern îi împiedică pe indivizi să acționeze. Acesta ar putea avea același efect și asupra organizațiilor.

Un nou studiu, realizat inclusiv de Feng Xu, de la Harbin Institute of Technology, analizează modul în care firmele de producție din Shenzhen adoptă inteligența artificială.

Cercetătorii au descoperit că persoanele cu un locus de control intern sunt mai înclinate să vadă inteligența artificială drept o abilitate care poate fi învățată și perfecționată. Din acest motiv, ele sunt mai dispuse să își împărtășească experiențele și cunoștințele legate de această tehnologie.

În schimb, persoanele cu un locus de control extern sunt mai predispuse să perceapă inteligența artificială drept o amenințare la adresa siguranței locului de muncă. Prin urmare, acestea sunt mai înclinate să ascundă informații.

Ce pot face managerii?

Ce ar trebui să facă managerii în această situație? O variantă ar fi să evalueze locusul de control al candidaților chiar în procesul de recrutare. Andrej Karpathy, un cercetător în domeniul inteligenței artificiale ale cărui declarații sunt adesea citate, susține că, privită ca trăsătură, capacitatea de a acționa este atât mai puternică, cât și mai rară decât inteligența.

Sistemele de salarizare și promovare ar trebui, în mod firesc, să recompenseze performanța. Totuși, legătura dintre rezultate și recompense poate fi făcută și mai clară. Și cultura organizațională poate fi construită astfel încât să îi încurajeze pe oameni să treacă la acțiune.

Principiul „Cere-ți iertare, nu permisiunea” poate avea consecințe foarte neplăcute atunci când există prea mulți oameni cu o puternică inițiativă personală și nu există suficiente limite care să îi ghideze.

Ideea din spatele acestui principiu este însă una solidă. Oamenii trebuie încurajați să acționeze, nu să aștepte permanent aprobarea altora.