Adevăratul scenariu-catastrofă al inteligenței artificiale: ce se întâmplă cu statele dacă oamenii nu mai au locuri de muncă

Există însă un risc mai apropiat și mai ușor de înțeles. Inteligența artificială ar putea reduce numărul locurilor de muncă și, odată cu acestea, veniturile fiscale pe care se bazează statele moderne. Majoritatea guvernelor își finanțează serviciile publice prin impozite pe salarii, contribuții sociale și taxe plătite de angajați și angajatori. Dacă o parte importantă a muncii umane va fi preluată de sisteme automate, statele ar putea descoperi că vechiul lor model fiscal nu mai funcționează. Aceasta este tema centrală a unui material publicat de Bloomberg și semnat de jurnalistul David Ramli. Articolul analizează modul în care dezvoltarea AI ar putea reduce veniturile provenite din impozitarea muncii și ar putea destabiliza economiile construite în jurul angajării în masă.

Experții au început să simuleze o economie dominată de AI

În decembrie 2025, aproximativ 50 de specialiști în finanțe, economie și tehnologie s-au întâlnit la sediul Fondului Monetar Internațional din Washington. La exercițiu au participat reprezentanți ai unor instituții precum Google DeepMind, RAND Corporation și Consiliul Guvernatorilor Rezervei Federale. Scopul întâlnirii a fost simularea modului în care inteligența artificială ar putea modifica economia globală. Participanții au fost împărțiți în mai multe grupuri. Aceștia au analizat efectele posibile asupra produsului intern brut, cheltuielilor publice și sistemelor fiscale. Discuțiile s-au desfășurat potrivit regulii Chatham House. Astfel, participanții puteau folosi informațiile aflate, dar nu puteau dezvălui identitatea persoanelor care formulaseră anumite opinii. Simplul fapt că asemenea exerciții au loc în interiorul FMI arată că problema nu mai este tratată ca o ipoteză îndepărtată. Instituțiile financiare încearcă deja să înțeleagă cum ar arăta o economie în care contribuția muncii umane devine mai mică.

Sistemele fiscale au fost construite în jurul salariului

Modelul fiscal al statului modern pornește de la o relație relativ stabilă. Oamenii lucrează. Companiile le plătesc salarii. Statul încasează impozit pe venit și contribuții sociale. Din acești bani sunt finanțate pensiile, sănătatea, educația, infrastructura și administrația publică. Problema apare atunci când legătura dintre producție și muncă începe să se rupă. O companie ar putea produce mai mult folosind mai puțini angajați. Valoarea economică ar continua să crească, dar o parte mai mică din aceasta ar ajunge sub forma salariilor. Prin urmare, statul ar încasa mai puține taxe din muncă. Riscul este cu atât mai mare în țările în care contribuțiile sociale reprezintă principala sursă de finanțare a pensiilor și a sistemelor de sănătate.

FMI avertizează că politica fiscală trebuie să protejeze capacitatea statelor de a colecta venituri dacă munca își pierde rolul central în economie. Instituția recomandă și adaptarea sistemelor de protecție socială la schimbările provocate de AI.

AI nu trebuie să elimine toate locurile de muncă pentru a crea o criză fiscală

Un asemenea scenariu nu presupune neapărat dispariția completă a muncii. Este suficient ca inteligența artificială să reducă numărul de angajați necesari pentru realizarea anumitor activități. De asemenea, poate diminua creșterile salariale sau poate muta veniturile dinspre angajați către proprietarii de tehnologie și capital. O companie care avea nevoie de 100 de oameni ar putea păstra 50 de angajați și ar putea folosi AI pentru restul sarcinilor. Producția sa ar putea rămâne aceeași sau chiar ar putea crește. Pentru bugetul public, situația ar fi însă diferită. Statul ar pierde impozitele și contribuțiile aferente celor 50 de locuri de muncă eliminate. La nivelul unei singure companii, efectul ar putea părea redus. La nivelul întregii economii, pierderea ar putea deveni semnificativă.

FMI estimează că aproximativ 40% dintre locurile de muncă din lume ar putea fi afectate într-o anumită formă de inteligența artificială. Aceasta nu înseamnă că toate vor dispărea. Multe se vor transforma, iar sarcinile și competențele necesare se vor schimba.

Productivitatea mai mare nu garantează venituri fiscale mai mari

Susținătorii inteligenței artificiale afirmă că tehnologia va genera o creștere masivă a productivității. Firmele vor putea produce mai mult într-un timp mai scurt. Costurile ar putea scădea, iar economia s-ar putea extinde. În teorie, această creștere ar putea compensa scăderea veniturilor din impozitarea salariilor. Totuși, rezultatul depinde de modul în care vor fi distribuite câștigurile. Dacă beneficiile AI ajung în principal la proprietarii companiilor, la investitori și la persoanele care controlează infrastructura digitală, veniturile din capital vor crește mai repede decât cele din muncă. Statele vor avea astfel o problemă dublă. Vor pierde venituri din salarii, în timp ce o parte tot mai mare a bogăției va fi concentrată în forme de venit care sunt adesea impozitate mai favorabil. O analiză OCDE arată că dividendele și câștigurile de capital beneficiază, în general, de cote efective de impozitare mai reduse decât veniturile salariale.

Taxarea trebuie mutată de la muncă spre capital?

Una dintre soluțiile discutate este schimbarea structurii sistemului fiscal. Într-o economie dominată de inteligență artificială, statele ar putea fi obligate să reducă dependența de impozitele pe salarii. În schimb, ar putea încasa mai multe venituri din taxarea profiturilor, capitalului și averilor. Această tranziție nu ar fi simplă. Capitalul se poate muta mai ușor între jurisdicții decât angajații. Companiile tehnologice operează simultan în mai multe țări. Ele își pot organiza activitatea astfel încât o parte importantă a profiturilor să fie înregistrată în state cu taxe reduse. O taxare mai mare a capitalului ar necesita, prin urmare, cooperare internațională. În lipsa acesteia, guvernele ar putea intra într-o competiție pentru atragerea companiilor AI. Brookings Institution avertizează că inteligența artificială ar putea eroda bazele fiscale tradiționale prin reducerea cererii de muncă umană. În acest context, o parte mai mare a poverii fiscale ar putea trebui mutată de la muncă spre capital.

Ar putea fi impozitate sistemele AI?

O idee controversată este introducerea unei taxe pentru automatizare. În forma sa simplă, o companie care înlocuiește un angajat cu un sistem automat ar plăti o taxă pentru utilizarea tehnologiei. Suma ar putea compensa o parte din contribuțiile sociale pierdute. O asemenea măsură prezintă însă riscuri importante. O taxă aplicată prea devreme ar putea încetini investițiile. De asemenea, ar putea penaliza companiile care folosesc AI pentru a-i ajuta pe angajați, nu pentru a-i înlocui. Ar fi dificil și să se stabilească momentul exact în care un sistem AI înlocuiește o persoană. Tehnologia poate elimina un loc de muncă, dar poate crea în același timp alte roluri. FMI consideră că guvernele ar trebui să evite stimulentele fiscale excesive pentru automatizarea care înlocuiește munca. Instituția susține și consolidarea impozitării veniturilor din capital.

Statul ar putea încasa mai puțin și cheltui mai mult

Transformarea pieței muncii nu ar afecta numai veniturile statului. Într-un scenariu cu șomaj ridicat sau cu perioade frecvente de tranziție profesională, guvernele ar trebui să crească cheltuielile sociale. Ar fi necesari mai mulți bani pentru indemnizații, recalificare și sprijinirea veniturilor. Prin urmare, statul ar putea încasa mai puțin exact în momentul în care ar avea nevoie să cheltuiască mai mult. Sistemele publice de pensii ar fi printre cele mai vulnerabile. În numeroase țări, contribuțiile angajaților actuali finanțează pensiile persoanelor retrase din activitate. Dacă numărul contribuabililor scade, iar populația îmbătrânește, dezechilibrul se poate accentua.

OCDE arată că multe sisteme de protecție socială depind în principal de veniturile din muncă. Organizația recomandă reconsiderarea structurii taxelor dacă beneficiile productivității generate de AI ajung în special la proprietarii de capital.

Venitul de bază universal revine în discuție

Una dintre soluțiile propuse pentru o economie cu mai puține locuri de muncă este venitul de bază universal. În acest sistem, fiecare cetățean ar primi periodic o sumă de bani din partea statului. Plata nu ar depinde de existența unui loc de muncă. Susținătorii ideii afirmă că venitul de bază ar putea oferi stabilitate într-o perioadă de automatizare accelerată. De asemenea, ar putea susține consumul și ar reduce insecuritatea economică.

Criticii întreabă însă de unde ar proveni banii. Dacă veniturile fiscale din muncă se reduc, finanțarea unui program social atât de amplu ar necesita taxe mai mari în alte zone. Statul ar trebui să impoziteze mai eficient profiturile, capitalul, consumul sau resursele utilizate de sistemele AI. Există și riscul ca venitul de bază să devină un substitut pentru servicii publice importante. În loc să finanțeze educația, sănătatea sau reconversia profesională, guvernele ar putea prefera să ofere plăți directe mai mici.

O altă tabără avertizează împotriva panicii

În timp ce economiștii analizează efectele AI asupra taxelor și muncii, în Statele Unite se desfășoară o altă dezbatere. Aceasta privește viteza dezvoltării tehnologice și reglementarea modelelor deschise. Dario Amodei, directorul general al Anthropic, a avertizat în repetate rânduri asupra riscurilor modelelor AI avansate. El susține că accesul larg la anumite capacități poate crea pericole în domenii precum securitatea cibernetică. Poziția sa este contestată de susținătorii modelelor open-source.

Într-un articol de opinie publicat de Washington Examiner, James Czerniawski susține că avertismentele apocaliptice nu ar trebui să devină baza politicilor publice. În opinia sa, restricționarea modelelor deschise ar reduce concurența și ar concentra dezvoltarea AI în mâinile câtorva companii mari. Autorul compară AI cu infrastructuri tehnologice precum TCP/IP și Linux. Acestea au avut un impact uriaș tocmai pentru că au fost dezvoltate în ecosisteme deschise. Universitățile, startupurile și comunitățile de programatori pot descoperi utilizări pe care marile laboratoare nu le-au anticipat. Limitarea accesului ar putea reduce viteza acestor experimente.

China nu intenționează să încetinească dezvoltarea modelelor deschise

Argumentul geopolitic ocupă un loc important în dezbaterea americană. China dezvoltă și publică modele AI pe care companiile și cercetătorii din alte state le pot utiliza. Această strategie nu urmărește doar progresul tehnologic. Ea poate deveni un instrument de influență economică și politică. Dacă firmele și guvernele din Asia, Africa sau America Latină ajung să depindă de modele chinezești, influența digitală a Beijingului ar putea crește.

Din această perspectivă, restricțiile severe impuse dezvoltatorilor americani ar putea avea un efect contrar celui dorit. Statele Unite și-ar încetini propriul ecosistem, în timp ce rivalii ar continua să avanseze. Czerniawski consideră că adversarii determinați vor găsi oricum metode de a dezvolta sau obține sisteme AI. În schimb, restricțiile ar afecta mai ales startupurile, întreprinderile mici și cercetătorii care nu au resursele marilor companii.

Reglementarea și adaptarea fiscală nu trebuie confundate

Cele două dezbateri sunt adesea prezentate ca fiind opuse. Pe de o parte se află cei care avertizează asupra riscurilor și cer intervenția guvernelor. Pe de altă parte se află cei care consideră că reglementarea excesivă va distruge inovația. În realitate, statele trebuie să rezolve două probleme diferite. Prima privește riscurile tehnologiei. Guvernele trebuie să limiteze utilizările periculoase, atacurile cibernetice și concentrarea excesivă a puterii. A doua problemă privește distribuirea câștigurilor economice. Chiar și o inteligență artificială sigură poate produce instabilitate dacă veniturile sale ajung la un grup restrâns, iar costurile sunt suportate de restul societății. O politică fiscală adaptată nu înseamnă automat oprirea inovației. Statele pot încuraja dezvoltarea AI și, în același timp, pot modifica modul în care sunt taxate profiturile și veniturile generate de tehnologie.

AI poate ajuta chiar sistemele fiscale

Inteligența artificială nu este doar o amenințare pentru veniturile statului. Ea poate fi folosită și pentru îmbunătățirea colectării taxelor. Administrațiile fiscale utilizează deja instrumente AI pentru identificarea fraudei, evaluarea riscurilor și automatizarea activităților repetitive. Potrivit OCDE, trei sferturi dintre administrațiile analizate folosesc AI pentru detectarea evaziunii și a fraudei fiscale. Sistemele automate pot analiza cantități mari de date și pot identifica tranzacții suspecte. Ele pot reduce costurile administrative și pot simplifica interacțiunea contribuabililor cu instituțiile publice. FMI arată că AI poate funcționa atât ca instrument pentru autoritățile fiscale, cât și ca asistent pentru contribuabili. Tehnologia poate explica reguli complicate și poate automatiza sarcinile de rutină. Aceste câștiguri de eficiență nu vor rezolva însă problema de fond. Un stat poate colecta mai bine taxele existente, dar nu poate încasa impozit pe salarii care nu mai sunt plătite.

Adevăratul risc este viteza schimbării

Nimeni nu știe câte locuri de muncă va elimina inteligența artificială. Este posibil ca tehnologia să creeze noi profesii și să transforme majoritatea rolurilor existente. Revoluțiile tehnologice anterioare au eliminat anumite ocupații, dar au creat altele. Diferența ar putea fi viteza. Sistemele AI pot fi distribuite rapid în aproape toate sectoarele. Ele pot afecta simultan activități juridice, financiare, administrative, creative și tehnice.

Guvernele se adaptează însă lent. Reformele fiscale necesită negocieri politice, modificări legislative și acorduri internaționale. O economie se poate schimba în câțiva ani. Un sistem fiscal poate avea nevoie de un deceniu pentru a fi reconstruit. Această diferență de ritm reprezintă una dintre cele mai mari vulnerabilități.

Statele trebuie să se pregătească înainte ca veniturile să scadă

Guvernele nu trebuie să pornească de la certitudinea că AI va provoca șomaj în masă. Totuși, ele trebuie să pregătească scenarii pentru o economie în care salariile reprezintă o parte mai mică din venitul total. Prima măsură ar trebui să fie evaluarea dependenței bugetelor de impozitele pe muncă. A doua privește taxarea profiturilor și a capitalului. Statele trebuie să se asigure că productivitatea generată de AI produce și venituri publice. O altă prioritate este finanțarea educației și a recalificării. Nu toate persoanele afectate de automatizare vor putea trece imediat către noile profesii. În final, guvernele trebuie să colaboreze. Fără reguli internaționale, companiile ar putea muta profiturile către jurisdicțiile cu cele mai mici taxe.

Nu dispariția omenirii, ci slăbirea statului

Scenariile despre inteligența artificială se concentrează adesea asupra riscului ca mașinile să devină prea puternice. Totuși, prima criză majoră provocată de AI ar putea fi mult mai puțin spectaculoasă. Statele ar putea descoperi că nu mai au suficiente venituri pentru a finanța pensiile, spitalele, școlile și infrastructura. În același timp, ar putea fi obligate să susțină un număr mai mare de persoane aflate în tranziție profesională. Problema nu este dacă tehnologia va produce valoare. Aproape toate scenariile indică o creștere a productivității. Întrebarea este cine va primi această valoare și cum va fi impozitată.

O economie mai bogată poate avea, paradoxal, un stat mai sărac. Acest lucru se poate întâmpla dacă veniturile se mută de la salarii, ușor de impozitat, către capital și sisteme digitale care traversează frontierele. Adevăratul scenariu-catastrofă al inteligenței artificiale nu trebuie să presupună dispariția oamenilor. Este suficient ca instituțiile create pentru economia secolului XX să nu mai poată susține societatea secolului XXI.