O dronă a survolat Republica Moldova și fragmente din ea s-au agățat într-un nuc, în Vrancea

O dronă a survolat Republica Moldova și fragmente din ea s-au agățat într-un nuc, în Vrancea
Imagine Fragmentele unei drone au fost găsite într-un nuc în satul vrâncean Ciușlea adr autoritățile susțin că nu avusese încărcătură explozivă; sursa foto: Facebook
În satul Ciușlea, județul Vrancea, au fost identificate fragmenetele unei drone. Ministerul Apărării Naționale detectase drona în dimineața zilei de luni, 24 august.

Satul Ciușlea din județul Vrancea a fost astăzi scena unei descoperiri de natură să-i pună pe gânduri pe locuitări. Într-un nuc au fost identificate fragmente de dronă. Nucul se afla în spațiul privat al unei locuințe. Autoritățiloe au confirmat că drona nu avea încărcătură explozivă. Din primele analize reiese faptul că aparatul ar fi intrat în spațiul aerian românesc dinspre Republica Moldova în dimineața aceleiași zile.

Pătrunderea obiectului de zbor a determinat și lansarea mesajului prin sistemul RO-Alert către locuitorii Galațiului.

„Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la identificarea unor elemente de dronă în curtea unei proprietăți din localitatea Ciușlea, județul Vrancea. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că drona nu avea încărcătură explozivă. Din analiza elementelor disponibile până în acest moment, rezultă că, cel mai probabil, acestea provin de la drona care a pătruns în spațiul aerian național în dimineața zilei de 24 august, dinspre Republica Moldova”, a transmis MApN printr-un comunicat.

Ce spune primarul comunei Garoafa, din care face parte satul Ciușlea

Laurențiu Diaconu, primarul comunei Garoafa, a declarat că drona a fost găsită agățată într-un nuc, la mică distanță de o locuință. „Zona a fost evacuată pe o rază de 300 de metri pentru verificări suplimentare”.

Ca răspuns la identificarea obiectului la orele 06.00 a fost declanșat sisntemul RO-Alert la orele 06.12. Forțele Aeriene Române au ridicat două aeronave F-16 și un elicopter IAR-330 SOCAT. Alerta aeriană a fost anulatăla orele 8.52.

Aeronavele F-16 au revenit la Baza 86 Aeriană Borcea fără să fi identificat urme de impact . Nu au fost găsite nici alte elemente care să indice prăbușirea unui obiect pe teritoriul României. Drona trecuse prin Republica Moldova. Ministerul Apărării de la Chișinău a informat că o dronă de origine neidentificată pătrunsese în spațiul aerian din regiunea Odesa la orele 5.55. Drona traversase zona de sud a țării timp de 14 minute.

La orele 6.09, aceasta a părăsit teritoriul Republicii Moldov și s-a îndreptat spre România. Autoritățile moldovene au restricționat temporar utilizarea spațiului aerian din sudul țării. Măsura a fost ridicată ulterior.

Cel mai probabil, fragmentele de dronă de la Ciușlea provin de la drona care a pătruns în spațiul aerian național în dimineața zilei de 24 august, dinspre Republica Moldova, spune MApN.

0 comentarii Comentarii