Efectul fotbalului în Spania. Echipa națională a „unit” oamenii care au fost profund divizați din punct de vedere politic

Efectul fotbalului în Spania. Echipa națională a „unit” oamenii care au fost profund divizați din punct de vedere politic
Imagine Efectul fotbalului în Spania. Echipa națională a eclipsat conflictul politic (sursă foto: Facebook)
În urmă cu 16 ani, când Spania câștiga pentru prima dată Cupa Mondială, țara trecea prin una dintre cele mai tensionate perioade din istoria sa recentă. În timp ce naționala cucerea trofeul în Africa de Sud, sute de mii de oameni ieșeau pe străzile Barcelonei pentru a protesta împotriva deciziilor luate de autoritățile de la Madrid. Astăzi, situația este cu totul diferită.

Înaintea finalei Cupei Mondiale 2026, pe care Spania a câștigat-o în fața Argentinei, tensiunile dintre guvernul de la Madrid și regiunile separatiste s-au redus foarte mult. Naționala Spaniei este dominată de jucători proveniți din Catalonia și Țara Bascilor. Este vorba despre două regiuni care, timp de decenii, au cerut mai multă autonomie sau chiar independența.

Astfel, fotbalul a devenit principalul mod prin care aceste regiuni își afirmă identitatea, într-un moment în care lupta politică pentru independență nu mai reprezintă principala preocupare a cetățenilor, scrie POLITICO.

Barcelona a schimbat modul în care joacă Spania

Ultima dată când Spania a ajuns în finala Cupei Mondiale, în 2010, echipa era construită în jurul jucătorilor formați la FC Barcelona.

Xavi Hernández, Carles Puyol, Gerard Piqué și Sergio Busquets, toți catalani, au fost oamenii-cheie ai echipei care a învins Olanda în finala de la Johannesburg și a adus Spaniei primul titlu mondial din istorie.

Barcelona dezvoltase, încă din anii ’90, un stil de joc bazat pe posesie, pase scurte și controlul mingii. Filosofia introdusă de legendarul antrenor olandez Johan Cruyff a fost dusă la perfecțiune de Pep Guardiola. Iar ulterior a devenit modelul întregii naționale spaniole.

Astăzi, acel stil este folosit de numeroase echipe din întreaga lume.

În timp ce Spania câștiga Cupa Mondială, Catalonia protesta

Victoria din 2010 a coincis cu începutul unei crize politice importante. Cu o zi înainte de finala Cupei Mondiale, sute de mii de catalani au ieșit în stradă pentru a protesta. Totul se întâmpla după ce Curtea Constituțională a Spaniei a anulat o parte dintre competențele speciale de care beneficia Catalonia.

Nemulțumirea a crescut în următorii ani și a culminat în 2017. Atunci, guvernul regional catalan a organizat un referendum pe tema independența. Autoritățile de la Madrid au declarat votul ilegal. Iar imaginile cu intervenția poliției împotriva alegătorilor au făcut înconjurul lumii. Spania a intrat atunci în cea mai gravă criză constituțională de la revenirea la democrație, după sfârșitul dictaturii lui Francisco Franco.

Mai mulți lideri separatiști au fost condamnați la închisoare. Iar fostul președinte al Cataloniei, Carles Puigdemont, a fugit în Belgia pentru a evita arestarea.

Criza s-a stins, iar prioritățile oamenilor s-au schimbat

La aproape un deceniu de la acele evenimente, atmosfera din Catalonia este mult mai calmă. Politicienii condamnați au fost eliberați. Iar guvernul condus de Pedro Sánchez a adoptat o lege a amnistiei, prin care au fost anulate numeroase dosare legate de tentativa de independență.

Recent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis în favoarea lui Carles Puigdemont, într-o hotărâre care ar putea permite revenirea acestuia în Spania fără riscul de a fi încarcerat.

Jurnalista Lola García, editorialistă la publicația catalană La Vanguardia, spune că dorința de independență nu a dispărut, însă oamenii au alte preocupări. „Nu înseamnă că sentimentele pro-independență au dispărut. Dar nimeni nu le mai vede drept o prioritate în acest moment”, a declarat ea. Potrivit ei, locuitorii Cataloniei sunt preocupați în prezent de probleme precum criza locuințelor, chiriile foarte mari, costul vieții și imigrația.

Și ministrul spaniol al Justiției, Félix Bolaños, consideră că situația s-a normalizat. „Acest guvern a moștenit una dintre cele mai grave crize prin care a trecut democrația spaniolă”, a declarat el. A adăugat apoi că „normalitatea și conviețuirea au revenit”.

Țara Bascilor a devenit o forță în fotbalul european

Dacă influența Cataloniei în fotbal era deja cunoscută, în ultimii ani și Țara Bascilor a început să producă tot mai multe vedete. La Campionatul European din 2024, cele două goluri prin care Spania a învins Anglia în finală au fost marcate de doi jucători basci. Este vorba despre Mikel Oyarzabal și Nico Williams.

Tot din această regiune provin și numeroși antrenori apreciați în Europa. La începutul noului sezon din Premier League, patru cluburi engleze vor fi conduse de tehnicieni basci, printre care Mikel Arteta, antrenorul campioanei Arsenal, și Andoni Iraola, noul tehnician al lui Liverpool.

Presa spaniolă a ajuns chiar să afirme că „Premier League vorbește bască”. Se face referire la influența pe care oamenii din această regiune o au asupra celui mai puternic campionat de fotbal din lume.

O regiune marcată de decenii de violență

Spre deosebire de Catalonia, conflictul din Țara Bascilor a avut și o dimensiune violentă. Timp de aproape 40 de ani, organizația separatistă ETA a dus o campanie armată împotriva statului spaniol, în urma căreia au murit 853 de persoane. În 2011, ETA a anunțat încetarea definitivă a focului, iar în 2018 organizația s-a autodizolvat.

Lola García spune că societatea bască încearcă acum să lase acea perioadă în urmă. „Au fost foarte mulți ani de terorism și oamenii preferă să uite complet ce s-a întâmplat”, spune ea.

În prezent, sprijinul pentru independența Țării Bascilor este estimat la aproximativ 23%. Iar principalele partide naționaliste nu mai pun această temă în centrul discursului politic.

Athletic Bilbao, simbolul identității basce

Un simbol important al identității regionale este clubul Athletic Bilbao. Formația are una dintre cele mai neobișnuite politici din fotbalul mondial. Transferă doar jucători care provin din Țara Bascilor sau au legături familiale cu regiunea. Chiar și cu această regulă extrem de restrictivă, Athletic Bilbao este unul dintre cele doar trei cluburi din Spania care nu au retrogradat niciodată din prima ligă, alături de Real Madrid și FC Barcelona.

Jurnalistul sportiv Santiago Segurola spune că filosofia demonstrează că fotbalul înseamnă mai mult decât afaceri. „Într-o lume globalizată, în care granițele aproape că nu mai există, Athletic și-a păstrat propriile granițe. Clubul a transformat această politică într-un avantaj. Asta arată că fotbalul este mai mult decât un business”, afirmă el.

De ce naționala Spaniei creează o dilemă pentru separatiști

Succesul actualei generații pune însă o problemă interesantă pentru susținătorii independenței din Catalonia și Țara Bascilor. Naționala Spaniei este alcătuită în mare parte din jucători proveniți chiar din regiunile care contestă autoritatea Madridului. Printre cei mai apreciați fotbaliști ai lotului se numără Dani Olmo, Marc Cucurella, Pau Cubarsí și Lamine Yamal, toți cu legături puternice cu fotbalul catalan.

Mulți susținători ai independenței recunosc că îi urmăresc și îi susțin, chiar dacă nu împărtășesc simbolurile statului spaniol.

Nu toți sunt însă de acord. Francesc-Marc Álvaro, deputat al partidului separatist Stânga Republicană a Cataloniei, consideră că succesul echipei naționale transmite un mesaj politic.

„Naționala Spaniei vrea să transmită o imagine pozitivă a țării. Le spune naționaliștilor catalani și basci: «Și aceasta poate fi echipa voastră». Din punctul meu de vedere, este o strategie de propagandă. Există însă o problemă: cei care spun asta nu permit existența unei echipe naționale a Cataloniei care să joace în competițiile internaționale, așa cum face Scoția”, a declarat el.

Fotbalul a înlocuit conflictul politic

În urmă cu 16 ani, imediat după câștigarea Cupei Mondiale, jucătorii catalani Xavi și Carles Puyol au fost fotografiați cu steagul Cataloniei înfășurat în jurul bagajelor, un gest interpretat atunci ca o reafirmare discretă a identității regionale. Astfel de controverse sunt astăzi tot mai rare.

Deși Catalonia și Țara Bascilor continuă să își păstreze identitatea și există în continuare formațiuni politice care susțin independența, tema nu mai domină viața publică așa cum se întâmpla în urmă cu un deceniu.

În schimb, fotbalul a devenit principalul subiect de discuție. Iar actuala națională a Spaniei este poate cel mai bun exemplu că, cel puțin deocamdată, terenul de joc a reușit să unească regiuni care, ani la rând, au fost profund divizate din punct de vedere politic.

0 comentarii Comentarii