FMI: războaiele lasă cicatrici economice mai adânci decât crizele financiare, iar reînarmarea vine cu facturi grele

În cadrul unei discuții moderate de jurnalista Reuters Andrea Shalal, economiștii FMI Andresa Lagerborg și Hippolyte Balima, alături de Moritz Schularick, președintele Institutului Kiel pentru Economia Mondială, au explicat că războaiele nu doar distrug vieți și infrastructură, ci provoacă pierderi economice persistente, depășind adesea efectele unor șocuri precum crizele financiare sau dezastrele naturale severe.

Potrivit datelor invocate în discuție, analizate pentru 164 de țări din perioada de după 1946, numărul conflictelor active a crescut în ultimii ani la niveluri nemaivăzute de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În 2024, peste 35 de state se confruntau cu conflicte pe propriul teritoriu. Aproximativ 45% din populația globului trăia în țări afectate de violență, de la ciocniri locale la războaie de mare intensitate.

Ce spune FMI despre costul economic al războaielor

Hippolyte Balima a explicat că, dincolo de bilanțul uman devastator, războiul produce un șoc economic sever și de durată. Conform concluziilor prezentate, producția economică scade inițial cu aproximativ 3%, apoi continuă să se deterioreze, ajungând la o pierdere de circa 7% în termen de cinci ani. Mai grav este că aceste pierderi nu dispar rapid. Ele persistă chiar și după un deceniu, ceea ce arată că războiul lasă „cicatrici” structurale asupra potențialului economic.

FMI subliniază că aceste efecte sunt mai grave decât cele generate de crizele bancare, crize ale datoriilor sau dezastre naturale majore. Mai mult, impactul nu rămâne limitat la țara în care se desfășoară conflictul. Sunt afectate și statele vecine, dar și partenerii comerciali, prin canale precum reducerea schimburilor, ieșirile de capital, presiunile asupra cursului de schimb și slăbirea încrederii investitorilor.

Balima a arătat că războaiele obligă guvernele să gestioneze simultan compromisuri fiscale, monetare și externe. În multe cazuri apar ieșiri de capital, deprecierea monedei, pierderi de rezerve valutare, comprimarea importurilor și accelerarea inflației. Chiar și atunci când autoritățile introduc controale de capital sau înăspresc politica monetară, stresul macroeconomic rămâne puternic.

Pacea fragilă și redresarea lentă

O altă concluzie importantă prezentată de FMI este că perioada post-conflict este adesea instabilă. Potrivit datelor analizate, în aproximativ 40% dintre cazurile post-conflict de după Al Doilea Război Mondial, statele revin la conflict în maximum cinci ani. Asta înseamnă că pacea este adesea fragilă, iar reconstrucția economică nu are timp să se consolideze.

Chiar și în situațiile în care pacea se menține, revenirea este lentă și inegală. Producția economică își revine doar parțial, iar redresarea este susținută în principal de muncă, nu de capital sau de productivitate. Cu alte cuvinte, oamenii se întorc mai repede la activitate decât investițiile și eficiența economică.

În opinia FMI, pentru a accelera redresarea este nevoie de un pachet coerent de politici: restructurarea decisivă a datoriei, stabilizare macroeconomică timpurie, sprijin internațional, refacerea instituțiilor și politici care să faciliteze întoarcerea refugiaților și reintegrarea acestora. Instituția insistă că măsurile izolate nu sunt suficiente. Doar un mix bine coordonat de politici poate reduce incertitudinea și poate crea condițiile unui cerc virtuos al reconstrucției.

Reînarmarea stimulează economia pe termen scurt, dar apasă pe datorie și inflație

Andresa Lagerborg a prezentat concluziile Capitolului 2, dedicat cheltuielilor pentru apărare. Analiza FMI acoperă peste 200 de episoade istorice în care statele au majorat masiv bugetele militare după 1945. Aceste episoade au devenit mai frecvente în ultimii ani, mai ales în economiile emergente și în curs de dezvoltare.

În medie, un astfel de „boom” presupune o creștere a cheltuielilor de apărare de 2,7 puncte procentuale din PIB, pe durata a aproximativ doi ani și jumătate. Lagerborg a subliniat că o asemenea magnitudine este comparabilă cu efortul suplimentar pe care multe state NATO ar trebui să îl facă pentru a ajunge la 5% din PIB pentru apărare până în 2035.

Problema majoră este finanțarea. Cea mai mare parte a acestor creșteri este acoperită prin deficite mai mari. În consecință, datoria publică tinde să urce cu aproximativ 7 puncte procentuale din PIB în trei ani. În alte cazuri, guvernele aleg să reprioritizeze cheltuielile, tăind din protecția socială, sănătate sau educație pentru a face loc apărării. Aici apare direct dilema „arme versus unt”, adică alegerea între securitate și alte nevoi sociale.

Multiplicatorul cheltuielilor militare nu rezolvă toate problemele

FMI admite că, pe termen scurt, o creștere a cheltuielilor militare poate stimula economia. Acest tip de cheltuială funcționează ca un șoc pozitiv de cerere, susținând consumul și investițiile. În medie, fiecare dolar cheltuit pentru apărare generează aproximativ un dolar de activitate economică.

Totuși, acest efect nu este uniform și depinde de mai mulți factori. Cum este finanțată creșterea, cât de mult merge spre investiții și cât spre cheltuieli curente, ce pondere au importurile de echipamente și cât de persistentă este expansiunea bugetară. Dacă o mare parte a armamentului este importată, beneficiul pentru economia internă se reduce, iar contul curent se deteriorează.

Lagerborg a explicat că o pondere mai mare a investițiilor în apărare, și nu doar a cheltuielilor curente, poate avea efecte mai bune asupra productivității pe termen lung și poate antrena și investiții private. Dar și aici există riscul ca alte investiții publice productive să fie împinse la margine.

Moritz Schularick: Europa trebuie să cheltuiască repede, dar și inteligent

Moritz Schularick a adus în discuție perspectiva europeană și a susținut că, în actualul context, este logic ca statele europene să finanțeze pe termen scurt creșterea cheltuielilor militare prin deficit și datorie, tocmai pentru a construi rapid capacitatea de descurajare. În logica sa, cheltuielile pentru apărare pot fi privite și ca o formă de asigurare împotriva costurilor mult mai mari ale războiului.

El a argumentat că Europa are nevoie nu doar de bugete mai mari, ci și de o schimbare de structură: finanțare comună, active comune și o integrare mai profundă a industriei de apărare. Problema, în opinia sa, este fragmentarea extremă a pieței europene. Schularick a dat exemple sugestive. Statele Unite operează un singur tip principal de tanc, în timp ce Europa folosește 14. SUA au patru tipuri de submarine, Europa are 16. Această fragmentare reduce economiile de scară, slăbește eficiența cercetării și dezvoltării și limitează randamentul economic al efortului militar.

În viziunea sa, Europa nu ar trebui să repete greșelile trecutului și ar trebui să investească împreună în capabilități de nouă generație, de la sisteme autonome și comunicații până la cloud militar și inteligență artificială. Astfel, reînarmarea nu ar mai însemna doar cumpărarea de arme, ci și construirea unei baze industriale și tehnologice mai competitive.

Mesajul de fond al dezbaterii

Discuția organizată în jurul capitolelor analitice din raportul World Economic Outlook al FMI transmite un mesaj puternic. Securitatea și economia nu mai pot fi tratate separat. Războaiele distrug profund capacitatea economică a statelor, iar creșterea cheltuielilor pentru apărare, deși poate susține pe termen scurt activitatea economică, vine cu costuri serioase pentru inflație, datorie și coeziune socială.

Pentru guverne, provocarea nu este să cheltuiască și investească mai inteligent, ci să coordoneze fiscal și monetar aceste decizii și să evite ca reînarmarea să se transforme într-o presiune suplimentară asupra celor mai vulnerabili. Iar pentru statele care ies din război, lecția FMI este că reconstrucția ține de încredere, instituții, stabilitate și reforme care să dea oamenilor motive reale să revină și să reinvestească în viitor.