Despre mirajul Frumosului, de Ziua Mondială a Teatrului. Mesajul președintelui UNITER, Dragoș Buhagiar

Despre mirajul Frumosului, de Ziua Mondială a Teatrului. Mesajul președintelui UNITER, Dragoș Buhagiar
Pe 27 martie, în fiecare an, lumea se oprește o clipă să celebreze unul dintre cele mai vechi și mai umane lucruri pe care le-a inventat vreodată: teatrul. Nu o tehnologie, nu un algoritm, nu o platformă digitală. Un om în fața altui om, spunând un adevăr, jucând un destin, trăind o clipă care nu se va mai repeta niciodată exact la fel.

UNITER marchează în fiecare an luna martie ca lună a solidarității de breaslă în teatrul românesc. Din 2002, Campania Națională „Artiștii pentru Artiști” e semnul vizibil al comuniunii și legăturilor dintre cei care însuflețesc cuvintele pe scenă. Nu e vorba doar de actori, ci de fiecare meserie din acest univers al teatrului în parte. Astfel, în primele zile ale lunii februarie, unsprezece teatre din București și din țară au răspuns apelului UNITER. Acestea au jucat în luna martie spectacole, iar din încasările pe bilete se alimentează Fondul de Solidaritate Teatrală.

Mesajul președintelui

«În timp ce privesc soarele răsărind, și văd o nouă zi abia începută, îmi vine în minte – provocat de gândul profund uman și pozitiv al lui Seneca – că „viața este asemeni unei piese de teatru: nu interesează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat”.

Așa că, luându-mi lbertatea absolută de a instiga la comuniune, îndrăznesc a spune: haideți să ne bucurăm împreună, haideți să creăm împreună, pentru că numai împreună suntem frumoși și puternici!

La mulți ani! La mulți ani oameni buni! Voi sunteți Teatrul, noi suntem Teatrul, numai Împreună suntem Teatrul. Sărbătorim împreună, privitori de teatru și trăitori de teatru», a transmis Dragoș Buhagiar.

Scenograf de anvergură internațională, președintele UNITER s-a adresat celor patru categorii fără de care teatrul nu ar exista: publicul, dramaturgii, tehnicienii și cronicarii.

„Mulțumim publicului care ne iubește și care, uneori, ne pune oglinda în față.

Mulțumim dramaturgilor care ne oferă rațiunea de a juca.

Mulțumim tehnicienilor care ne dau siguranță și ne ajută să ne (de)săvârșim creația.

Mulțumim cronicarilor care iubesc creația și creatorii” a punctat președintele UNITER.

Tărâmul de farmece al Teatrului

Mesajul aduce în atenție bucuria de a repeta și a pune în scenă, de a juca, de a pune decoruri, lumini, de a potrivi muzica, sunetele.

„Ce poate fi mai frumos pentru noi, actori, regizori, scenografi, coregrafi, video artiști, compozitori și creatori de sunete, decât să putem merge dimineața la repetiții și seara la spectacol?

Avem privilegiul de a exista, crea și a sărbători în același timp fizic, fără a-i uita nicio clipă pe dragii noștri colegi plecați și fără a uita lumea din jurul nostru, o lume ce pare desprinsă dintr-un gând arghezian…

„În vreme ce valorile comerciale mediocre au sporit cu o mie la sută, în vremuri ce nisipurile de aur, după retragerea undelor de sânge, au clădit bancuri statornice în cele mai mizere limanuri, în vreme ce toate șantierele muncii sociale s-au înavuțit și cele mai provizorii bordeie se reclădesc cu turnuri – tărâmul de farmece al Teatrului stă dinaintea soarelui sterp”.

Să ne lăsăm așadar seduși de mirajul originalității și autenticității acestui tărâm, de mirajul Frumosului pe care teatrul ni-l descoperă zi de zi, primenit de praful șantierelor umane. Căci Frumosul a fost dintotdeauna folosit ca una dintre principalele căi prin care ne îndreptăm către Adevăr.

Așa cum lumea întreagă nu poate exista fără soare și lună, așa nu putem exista fără Teatru, fără Cultură, și fără „a fi” Împreună… ” a concluzionat Dragoș Buhagiar.

De când o Zi Mondială a Teatrului

Ziua Mondială a Teatrului a fost proclamată în 1961 de Institutul Internațional de Teatru, organizație fondată sub egida UNESCO, și este marcată anual printr-un mesaj semnat de o personalitate a lumii artistice globale. În România, UNITER — Uniunea Teatrală din România, înființată în 1990 — reunește profesioniștii scenei românești și veghează, de peste trei decenii, asupra sănătății și demnității teatrului autohton.

Teatrul este, înainte de orice, un act de prezență. Spre deosebire de orice altă formă de artă, el nu poate fi înregistrat fără pierdere, nu poate fi reprodus fără alterare și nu poate exista fără contractul tacit dintre scenă și sală. Este singura artă în care opera se naște și moare în aceeași seară, lăsând în urmă nu o copie, ci o amintire. Această fragilitate nu este o slăbiciune, este chiar sursa puterii sale.

În lumea contemporană, asaltată de ecrane, de conținut consumat în rafală și de comunicare filtrată prin algoritmi, teatrul rămâne unul dintre puținele spații unde timpul încetinește cu adevărat. Spectatorii și actorii respiră același aer, trăiesc aceeași secundă, sunt vulnerabili în același fel. Această co-prezență nu mai este o limitare a mijloacelor. A devenit un privilegiu rar și căutat.

Cercetările din ultimii ani în neuroștiințe confirmă ceea ce artiștii știu instinctiv de milenii: empatia se cultivă prin narațiune și prin prezența celuilalt. Teatrul antrenează capacitatea umană de a înțelege vieți diferite de a noastră, de a simți înainte de a judeca, de a rămâne în incertitudine fără a fugi spre răspunsuri rapide. Într-o lume polarizată, în care dezbaterea publică s-a transformat adesea în schimb de monologuri paralele, scena oferă ceva tot mai rar: dialog autentic, contradicție asumată, rezolvare prin confruntare, nu prin ignorare.

Willem Dafoe și mesajul său internațional de Ziua Mondială a Teatrului

Mesaj internațional de Ziua Teatrului

Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2026 este actorul Willem Dafoe. El conduce Departamentul de Teatru de la La Biennale di Venezia, unul dintre membrii fondatori ai legendarei trupe The Wooster Group.

„Experiența împărtășită, în timp real, a unui act de creație – care poate fi regizat și calculat, dar care este mereu diferit – rămâne forța incontestabilă a teatrului. Social și politic, teatrul nu a fost niciodată mai important pentru felul în care ne înțelegem pe noi înșine și lumea în care trăim.

„Elefantul din cameră” sunt noile tehnologii și rețelele sociale. Ele ne promit conectare, dar, în realitate, par să ne fi fragmentat și izolat unii de ceilalți. Îmi folosesc computerul zilnic, chiar dacă nu am social media; m-am căutat pe Google și am cerut informații de la AI. Dar trebuie să fii orb să nu vezi cum contactul uman riscă să fie înlocuit de relația cu ecranele. Deși tehnologia ne servește, problema profundă rămâne: nu mai știm cine se află la celălalt capăt al firului, iar asta contribuie la o criză a adevărului și a realității. Internetul poate ridica întrebări, dar rareori reușește să captureze acea stare de uimire pe care o creează teatrul. O uimire care se naște din atenție, din implicare și din comunitatea spontană a celor aflați într-un cerc de acțiune și reacție” a transmis Willem Dafoe.

Teatrul nu trebuie să rămână o instituție prăfuită

Mesajul lui Willem Dafoe de Ziua Mondială a Teatrului 2026 e unul puernic ancorat în realitățile contemporane.

„Ca actor și creator de teatru, rămân un adept al puterii sale. Într-o lume tot mai divizată, mai controlată și mai violentă, provocarea noastră este să nu lăsăm teatrul să fie corupt: nici să devină o simplă afacere comercială care oferă divertisment prin distragere, nici să rămână o instituție prăfuită care doar conservă tradiții. Trebuie, în schimb, să-i hrănim puterea de a conecta oameni, comunități și culturi și, mai ales, capacitatea de a ne întreba: încotro ne îndreptăm?

Teatrul adevărat provoacă felul în care gândim și ne încurajează să ne imaginăm lucrurile la care aspirăm. Suntem animale sociale, proiectați biologic pentru a interacționa cu lumea. Fiecare simț este o poartă către o întâlnire, iar prin această întâlnire ne definim mai clar pe noi înșine. Prin poveste, estetică, limbaj, mișcare și scenografie – teatrul, ca formă de artă totală, ne poate face să vedem ce a fost, ce este și, mai ales, ce ar putea deveni lumea noastră” a mai spus Dafoe, citat de Radio România Cultural.

0 comentarii