Despre extremism, după alegerile din Germania. Don’t Look Right, Don’t Look Left, Look to the Past to understand the Future!

Dar ambele tabere și cea progresită și cea a dreaptei conservatoare au asumat-o ca subiect principal. Primii ca să urce la cer pericolul fascismului reinstaurat, a două ca să clameze o mare victorie. Și nu doar în Germania, ci în întreaga Europă.

În realitate, landul Saxonia are cca 2 milioane de votanți, cam ca Bucureștiul, e adevărat că și în București liberalii și-au asumat victoria lui Ciucu ca pe o aprobare din partea electoratului a „reformelor” lui Bolojan.

O schimbare majoră de paradigmă în politica europeană

Scrutinul din Saxonia a indicat totuși o tendință clară, care se manifestă de altfel și în estul Europei, în țări precum Italia, Polonia, Bulgaria, unde ultradreciștii sunt la putere. Sau România unde un partid așa-zis extremist e cotat cu 40% în sondaje. Ori în Franța, unde Marine Le Pen este văzută drept favorită pentru viitoarele alegeri prezidențiale din 2027. Este evident vorba despre o schimbare majoră de paradigmă.

Pasiunile stârnite au fost intense atât pe stânga, cât și pe dreapta eșichierului politic. Dacă stânga s-a arătat panicată, avertizând asupra riscului reinstaurării fascismului în Europa, dreapta a privit rezultatul ca pe o speranță de trecere în plan secund a mișcării progresiste, o atitudine care nu se mai manifestase în Europa după prima venire a lui Donald Trump la Casa Albă.

Revolta împotriva sistemului woke și a politicilor progresiste

În realitate, evoluția din Europa nu reprezintă neapărat o renaștere a fascismului și nici idolatrizarea unor lideri carismatici, având în vedere că figurile din fruntea AfD sau Marine Le Pen sunt departe de acest profil. Unele sunt chiar atipice precum cea a lui Alice Weidel, președinta AfD. Lesbiană, căsătorită cu o emigrantă și cu copii adoptați.

Spunea cineva ieri că nu mai este vorba de principii politice aici, ci că oamenii caută normalitatea. Care normalitate este evident și într-o familie de lesbiene imigrante, dar care nu deranjează pe nimeni și nu-și pun poalele convingerilor de gen peste întreaga societate.

Este vorba, în primul rând, despre respingerea actualului sistem, un sistem impus prin forța decizională de la Bruxelles de către Comisia Europeană și susținut de majoritatea statelor progresiste.

Ce se întâmplă în Europa de Vest de mulți ani

Proiectul progresist, promovat de la Germania și Franța până la Spania, unde Sánchez a devenit icoana progresismului, în timp ce jumătate din familie și partid îi sunt judecate și condamnate pentru corupție, generează un sentiment tot mai puternic de ură în rândul populației. Cetățenii care resping fascismul ideologiilor de gen, Green Deal-ul și toate aberațiile care au dus la prăbușirea economiei europene și scăderea nivelului de trai vor să vadă figuri cu un discurs de oameni normali la cap. Mulțimi furioase bat cicliști evrei participanți la turul Spaniei pentru ca să susțină Palestina. Unor infractori dovediți intrați ilegal în UE li se permite să rămână în libertate printre europeni. Mai mult statul le oferă casă, ajutoare, spitalizare și educație totul gratuit pe banii celor ce plătesc impozite mai mari ca niciodată.

Niciun partid așa-zis extremist nu a vorbit vreodată de deportarea în masă a străinilor rezidenți legal. Cei care au o casă sau plătesc o chirie, au joburi, plătesc taxe și impozite, cunosc limba țării în care trăiesc și îi respectă legile sunt tratați cu respect și nimeni nu spune altceva. Mereu a fost vorba de cei care au intrat ilegal, cer ajutoare pentru că n-au drept de muncă, lucrează la negru sau numără mătănii toată ziua, beneficiind de binefacerile societății pe care o disprețuiesc, trăiesc în continuare în enclave ale comunității lor refuzând integrarea și scuipă pe tradițiile europene.

Ce se întâmplă în aceste zile în orașul spaniol Ceuta este o rușine pentru civilizația europeană. Oameni intrați ilegal în țară sunt lăsați să murdărească plajele, să atace femeile și copiii, să fure din magazine și să ocupe locuințe ilegal. Este picătura care a umplut paharul, dar astfel de fenomene se petrec de cel puțin 10 ani în tot Vestul.

Woke-ism versus „fascism”

Din ce în ce mai comparate cu distropia 1984, societățile europene progresiste au locuri rezervate în corpul pompierilor și armatei pentru femei, deși nimeni nu se înscrie pe ele, iar numărul de pompieri e deficitar, băncile dau credite pentru proiecte de mediu total ineficiente, iar von der Leyen cerea zilele trecute populației să-și investească depozitele bancare în astfel de falimente. Copii sunt duși în tabere unde instructorii stau în pielea goală pentru ca cei mici să înțeleagă cum e cu egalitatea de gen și sexul.

Mai mult decât atât orice atrage atenția că aceste lucruri nu înseamnă civilizația cu care europeanul e obișnuit este etichetat ca fascist, reacționar, primește amenzi, este târât prin săli de judecată unde judecători progresiști anulează dreptul la proprietate asupra caselor în favoarea unor paraziți obișnuiți să primească totul pe gratis, ocupând locuințe.

Și în final s-a ajuns la principiul: dacă tot mă arătați cu degetul că sunt fascist, păi hai să fiu. Eticheta de fascism e pusă unor oameni care apără dreptul unor cetățeni evrei de a nu fi dați afară dintr-un hotel în Spania pentru că patronul urlă „Free Palestine” și îi urăște pe evrei. Dar cea de anti-fascist e pusă hoardelor care aplaudă că Hamas a atacat Israelul și a omărât oameni nevinovați. S-a întors lumea cu fundul în sus. Mai ales că majoritatea acestor „luminați activiști” nu au habar de boabă de istorie, dar vorbesc în numele ei.

Par majoritari pentru că vorbesc tare și îi interzic pe ceilalți

Spre deosebire de regimul comunist din Estul Europei din a doua jumătate a secolului trecut, acest model progresist a fost îmbrățișat cu convingere de o mare parte a populației din Vest. Li s-au picurat timp de 50 de ani în ureche concepte precum economie verde, veganism, toleranță extremă, rușinea de spune că nu ești de acord cu cel care îți distruge civilizația. Apoi cei care treceau totuși de bariere erau marginalizați sau etichetați. Pe alocuri amendați și sancționați. Dați afară de la muncă ori din casă.

Totuși, această jenă de a fi politically incorect a început să scadă treptat pe măsură ce formațiunile de dreapta sau ultradreapta au crescut în preferințele de vot. Iar oamenii au văzut că sunt mulți care gândesc ca ei și au prins curaj.

Precedentul Meloni

Despre Giulia Meloni, cel mai longeviv premier italian postbelic și unul dintre liderii europeni cu un discurs de ultra-dreapta, s-a vorbit în aceiași termeni până a ajuns la putere. Fascista, mussolinista, putinista. Apoi lucrurile au devenit clare: Italia n-a părăsit Europa, nici Meloni n-a plecat la Moscova, a încercat un dialog cu Trump până la limita decenței apoi l-a ars, economia Italiei merge mult mai bine în ultimii ani. Nu-i ies toate, nici nu se poate, are adversari inclusiv pe zona ei politică, lideri care spun că e prea moale în fața stângii. Dar jumătate de Italia s-a aliniat deschis alături de ea.

„Extremismul” din Est

Partidele din Est considerate considerate extremiste sau de dreapta radicală au particularități proprii și nu pot fi suprapuse complet peste cele din Vest. Sunt poate în aceleași familii politice, dar n-au legături ideologice decât în privința modului în care se vorbește despre ele și în domeniul ideologic sau prgramatic.

O componentă centrală în lupta împotriva acestor formațiuni considerate neconforme politic o constituie acuzațiile legate de relația cu Rusia. Atât în Vest, cât și în Est, aceste partide au fost acuzate de complicitate cu Kremlinul, simpatii pro-ruse sau finanțări din partea regimului de la Moscova. Dar în Est astfel de caracteristici devin definitorii. Teama de Moscova e mult mai pronunțată. Iar în ultimii 10 ani a fost folosită în campaniile electorale fără temei și fără jenă. De pildă când Geoană devenise putinist, ca apoi sa fie secretar general adjunct la NATO.

La fel, AUR din România e colegul lui Meloni din Italia, dar e și foarte de stânga spre deosebire de partidul lui Meloni. Simion vorbește de case pentru săraci, ajutoare și subvenții agricole.

Războiul și încălzirea climatică sperie și aduc voturi. Dar pentru electorate diferite

Această practică a creării de panică este o caracteristică a culturii progresiste. Un ins ținut în tensiune este ușor manipulabil. Începe să fie folosită și de ceilalți care s-au prins ca e teren fertil.

Oamenii se tem și de război așa că Ucraina e și ea aruncată în lupta ideologică: de ce să-i ajutăm pe ei când nu ne ajutăm pe noi. Statul e privit cu ură că ia de la gura românilor să dea la străini, dar în est străinii sunt mai mult ucrainienii decât ilegalii veniți din Africa, cum e în vest. Cumva pe bună dreptate, căci zilnic apar știri despre hoțiile generalilor lui Zelenski, iar Ungaria vecină spune scurt: „N-am bani de dat pentru alții. Să dea cine are și vrea”. „Legionarii” români spun cam ce spune și progresistul Magyar, adulat de toți „trotinetiștii”. Vin rușii s-a transformat în ucrainienii ne fură și vin cu războiul peste noi.

În plus, în țările din Est creștinismul de rit ortodox sau catolic este mult mai practicat ca în Vest și atunci componentele sexuale, ale tipului de familii, adopțiile sunt de mai mare interes, intrând inclusiv în programele politice. Familia gay a devenit amenințarea.

Nici fasciștii nu mai sunt ce-au fost. Legionarii pe care îi vânează parchetele prin România sunt cam butaforii: trei papagali care scriu versete pe Facebook. Marele legionar Potra e trimis în judecată pentru capete de acuzare de ți se face pielea de găină, dar se plimbă liniștit pe stradă și prin piață. Ceea ce ne spune că nu-i chiar așa de periculos.

Dispariția centrului și bariera de protecție

Fostele partide care au condus Franța aproape au dispărut din sondaje. Plus En Marche al Macron care e USR-ul lor. Stânga și dreapta sunt ocupate de „extreme”: La France Insoumise pe stânga și Rassemblement national, pe dreapta.

Până în urmă cu un an partidele clasice strâmbau din nas la noile venite pe piața politică, le izolau în opoziție și în numele acestei izolări făceau coaliții „semafor”, cu dreapta, stânga și centru în aceeași cameră. Această brambureală și politicile care au rezultat a enervat tot mai mult electoratul. Din Germania și Franța până în România, cei care au mers pe acest drum se cam duc acasă.

În Spania de pildă, barierele au căzut când popularii au înțeles că fără o majoritate pe dreapta cu VOX, partidul considerat de ei extremist până atunci, vor sta în opoziție și nepoții lor. În România bariera e mai mult declarativă. Când e nevoie de votat una-alta, de picat sau pus un guvern brusc pro-rușii și legionarii devin frecventabili.

Ce i-a speriat cel mai mult în recentele alegeri de land din Germania

Prezența la vot. Pentru că experiențele anterioare cu prezență mare la vot însemnau venirea celor panicați că vin fasciștii și ne scot din Europa. Aici cu cât s-au mobilizat mai bine au venit cei normali, cei speriați că vin iar progresiștii și wokiștii la butoane.

A fost România cobai în 2024?

În decembrie 2024, în România, s-au anulat alegerile. Pentru că ruși, finanțări ilegale, legionari, dar nu au fost prezentate dovezi concrete privind o implicare directă a Rusiei în procesul electoral nici până azi. De ce? Ne răspunde fostul președinte al Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă: „Pentru că nu există”. Există încercări de ingerință indiscutabil în Europa, în Statele Unite și în alte regiuni ale lumii. Există ingerințe americane în multe locuri în procesul electoral. Dar contează dacă sunt ceva marginal sau ceva definitoriu. Definitoriu este când un comisar sovietic sau unul european (ce surpriză, e aceeași denumire!) declară că va anula alegerile de câte ori trebuie, în România, Germania sau oriunde. Vă sună cunoscut? Primul o făcea în anii 50-60, al doilea în anii 2020.

Va aplica Bruxelles-ul planul românesc în Germania și Franța? Va accepta populația de acolo cum au acceptat românii? Vom vedea. Din acest punct de vedere rezultatul din Saxonia e important.