Începând cu 1 iulie 2026, românii care vor să își completeze stagiul de cotizare pentru pensie prin încheierea unui contract de asigurare socială vor plăti mai mult, ca urmare a majorării salariului minim brut pe economie de la 4.050 la 4.325 de lei. Schimbarea va avea efect direct asupra contribuției minime datorate la sistemul public de pensii și, implicit, asupra costului cumpărării vechimii.
Potrivit informațiilor oferite de Cristiana Dumitrescu, director executiv al Casei de Pensii a Municipiului București, noile valori vor fi aplicate inclusiv contractelor aflate deja în derulare, chiar și în situațiile în care contribuțiile au fost achitate în avans.
Cine poate completa stagiul de cotizare
Pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă este necesar un stagiu minim contributiv de 15 ani, în timp ce stagiul complet este de 35 de ani.
Persoanele care au perioade în care nu au contribuit la sistemul public pot încheia un contract de asigurare socială facultativă cu Casa Teritorială de Pensii, pentru intervale cuprinse între o lună și maximum șase ani.
Se pot acoperi doar perioadele necontributive, adică acele intervale în care persoana nu a avut contract de muncă și nu s-a aflat în alte situații recunoscute de lege, precum studiile universitare sau stagiul militar.
Cât costă acum un an de vechime
În prezent, contribuția minimă lunară se calculează prin aplicarea cotei de 25% asupra salariului minim brut actual, de 4.050 de lei.
Astfel, suma minimă lunară este de 1.012,50 lei, ceea ce înseamnă că un an complet de cotizare costă 12.150 de lei.
Persoanele interesate pot opta și pentru contribuții mai mari, dacă urmăresc să obțină un punctaj superior și, implicit, o pensie mai mare.
Ce se schimbă de la 1 iulie
După intrarea în vigoare a noului salariu minim, contribuția lunară minimă va ajunge la 1.081,25 lei, ceea ce va ridica costul unui an de stagiu de cotizare la 12.975 de lei.
Majorarea salariului minim brut reprezintă o creștere de 6,8%, echivalentul a 275 de lei brut.
Cum baza minimă de calcul este legată direct de salariul minim, orice modificare a acestuia determină automat actualizarea contribuției datorate.
Contractele aflate în derulare vor fi recalculate
Cei care au deja contracte active încheiate la nivelul salariului minim vor fi notificați de Casa de Pensii cu privire la noile valori.
Recalcularea se va aplica și persoanelor care au achitat anticipat contribuțiile pentru perioade mai lungi, acestea urmând să achite diferențele rezultate după actualizare.
Ce presupune asigurarea voluntară
Asigurarea voluntară permite contribuția opțională la sistemul public de pensii chiar și în lipsa unei obligații legale.
Această variantă poate fi folosită de persoanele fără loc de muncă, de românii din străinătate care nu contribuie la alt sistem public, de cei care nu au atins pragul minim de cotizare sau de persoanele care vor să își crească punctajul pentru pensie.
Procedura presupune depunerea unei cereri la casa teritorială de pensii și stabilirea, prin contract, a venitului asigurat, care nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe economie.
Sursa: Digi24