Cum a devenit doliul un serviciu pe bază de abonament

Fenomenul ridică întrebări emoționale și etice despre modul în care oamenii procesează pierderea și păstrează legătura cu cei morți.

Așa-numiții thanaboți, griefboți sau deathboți sunt sisteme de inteligență artificială antrenate cu datele personale ale unei persoane decedate. Ei transformă urmele digitale ale unei vieți într-o identitate capabilă să vorbească și să răspundă. Această identitate este modelată simultan de familie, algoritmi și companiile care dezvoltă și găzduiesc serviciul. Un telefon se aprinde, un prieten mort răspunde, iar un fiu decedat pare să își amintească ziua de naștere, scrie The Conversation.

De la ședințe de spiritism la servicii comerciale

Ceea ce aparținea cândva spiritismului, rugăciunii sau literaturii științifico-fantastice se apropie acum de statutul unui serviciu obișnuit. Episodul „Be Right Back” din serialul Black Mirror prezintă cazul Marthei, care își pierde partenerul, Ash. Ea folosește un serviciu care îl reconstruiește din urmele sale digitale, începând cu mesaje și înregistrări. Procesul continuă cu vocea familiară a bărbatului și se încheie cu realizarea unui corp artificial.

Replica digitală cunoaște expresiile și glumele lui Ash, deoarece acestea au fost extrase din conținutul lăsat de acesta. Totuși, sistemul poate reproduce doar urmele comportamentului său, nu experiența interioară a persoanei dispărute. Serviciile de acest tip pot funcționa asemenea unor obiecte de tranziție pentru oamenii aflați în doliu. Ele permit menținerea unei conexiuni virtuale cu persoana decedată, chiar dacă relația nu mai poate exista în forma inițială.

Unul dintre primele cazuri reale a apărut când Eugenia Kuyda, cofondatoarea Replika, și-a pierdut prietenul Roman Mazurenko. Ea a folosit mesajele acestuia pentru a construi un robot conversațional care imita stilul său de comunicare. În prezent, sistemele folosesc mesaje, fotografii, videoclipuri, înregistrări vocale și postări publicate pe platformele sociale. Ele simulează vorbirea și comportamentul persoanei decedate, folosind datele rămase după moartea acesteia.

Industria vieții digitale de după moarte

Conceptul a depășit deja etapa experimentelor marginale și a intrat în atenția unor companii tehnologice foarte mari. Microsoft deține un brevet acordat în 2020 pentru crearea unui chatbot conversațional bazat pe identitatea unei anumite persoane. Sistemul poate utiliza mesaje, înregistrări vocale, imagini și alte materiale personale disponibile pentru construirea replicii digitale. Brevetul precizează că persoana recreată poate fi decedată, inclusiv o rudă, un prieten, o celebritate sau o figură istorică.

Prețurile acestor servicii arată clar logica lor comercială și potențialul unei industrii aflate încă la început. Un raport recent descria planuri HereAfter AI cu un preț apropiat de 199 de dolari pentru anumite servicii. Compania a anunțat însă că își închide activitatea, ceea ce ridică întrebări privind continuitatea replicilor digitale. DeepBrain AI, o companie sud-coreeană, ar fi oferit avatare tridimensionale premium pentru maximum 50.000 de dolari.

La costul inițial puteau fi adăugate taxe de întreținere, necesare pentru păstrarea funcționalității avatarului după realizare. Modelul comercial transformă astfel accesul la o persoană recreată într-un serviciu care poate depinde de plăți periodice. Relația simbolică cu persoana decedată ajunge să depindă de infrastructura, condițiile și deciziile unei companii. Oprirea plății sau închiderea furnizorului poate duce la dispariția completă a identității digitale create.

De la amintire la o identitate care vorbește

Oamenii au folosit întotdeauna obiecte pentru a menține o legătură emoțională cu persoanele pe care le-au pierdut. O haină poate păstra un miros, iar o rețetă poate readuce în memorie vocea cuiva apropiat. Un mesaj vocal salvat poate comprima ani întregi într-o experiență de numai câteva secunde. Totuși, asemenea obiecte poartă ceva din persoana dispărută fără să pretindă că sunt acea persoană.

Un thanabot schimbă această relație, deoarece vorbește la persoana întâi și formulează răspunsuri complet noi. El poate spune „îmi amintesc”, „îmi este dor de tine” sau „încă mai cred”, după moartea persoanei. O fotografie transmite că o persoană a existat și a fost prezentă într-un anumit moment. Un thanabot transmite însă mesajul că persoana respectivă este încă prezentă și poate continua conversația.

Această schimbare de pronume poate genera probleme, deoarece sistemul este construit din materiale selectate de alte persoane. El folosește mesaje, obiceiuri înregistrate, fotografii, glume și acțiuni păstrate în arhive digitale sau familiale. Apoi reproduce un punct de vedere, ca și cum fragmentele ar fi recuperat viața interioară care le oferea sens. Ceea ce pare conservare reprezintă deja un proces activ de selecție, interpretare și producție.

Fiecare răspuns combină datele persoanei decedate, alegerile familiei, întrebările celui îndoliat și predicțiile modelului folosit. La acestea se adaugă deciziile de design ale companiei care controlează interfața și infrastructura tehnică. Răspunsul pare să provină dintr-o singură persoană, însă autorii săi pot fi numeroși și greu identificabili. Identitatea finală devine rezultatul colaborării dintre cei vii, sistemul artificial și interesele comerciale ale furnizorului.

Nu doar persoana decedată este recreată

Întrebarea dacă este sănătos să continui să vorbești cu morții pare simplă, însă doliul nu a presupus niciodată tăcere. Oamenii vorbesc la morminte, scriu scrisori celor dispăruți și repetă ritualurile pe care le împărtășeau odinioară. Ei își imaginează frecvent ce ar fi spus persoana iubită într-o situație dificilă sau într-un moment important. Păstrarea unei legături simbolice poate reprezenta o parte firească și utilă a procesului de doliu.

Întrebarea mai dificilă privește ceea ce serviciul reușește să mențină efectiv „în viață” prin intermediul replicii digitale. Relațiile contribuie la formarea identității personale și influențează modul în care fiecare om se vede pe sine. Oamenii devin parteneri, părinți, copii sau prieteni prin felul în care sunt recunoscuți și abordați de ceilalți. Moartea îndepărtează o persoană, dar destabilizează și o parte importantă din identitatea celui care supraviețuiește.

Un părinte care își pierde copilul pierde și vocea care transforma rolul parental într-o relație vie și reciprocă. Un thanabot poate restabili o parte din această recunoaștere prin aniversări, glume de familie sau formule afective familiare. Sistemul poate numi din nou o persoană „mamă”, păstrând o identitate care exista în interiorul relației pierdute. Astfel, serviciul nu recreează doar mortul, ci și o versiune anterioară a persoanei care continuă să trăiască.

Acest efect poate oferi alinare la început, deoarece readuce elemente familiare și confirmă continuitatea unei legături semnificative. Totuși, el poate păstra persoana îndoliată într-o versiune mai veche a propriei identități și experiențe. Acea versiune rămâne organizată în jurul unei relații pe care moartea a transformat-o definitiv. Companiile pot vinde astfel acces la morți și, simultan, acces la o versiune trecută a propriului client.

Cine decide ce devine persoana decedată

Un thanabot poate formula afirmații pe care persoana decedată nu le-a rostit și nu le-ar fi formulat niciodată. Această posibilitate poate părea atractivă, dar dificultățile etice încep tocmai în momentul apariției acestor replici noi. În 2025, tatăl lui Joaquin Oliver, ucis la 17 ani în atacul armat de la Parkland, a creat o versiune AI. El a permis unui jurnalist să intervieveze avatarul, care răspundea la întrebări noi folosind vocea adolescentului.

Avatarul a susținut public activismul împotriva armelor, folosind identitatea și imaginea unei persoane care nu mai putea participa. Aceeași problemă poate apărea în interiorul familiilor, unde mai multe persoane pot revendica dreptul de autorizare. Nu este clar dacă decizia aparține soțului, părinților, tuturor fraților sau exclusiv persoanei înaintea propriei morți. Iubirea poate motiva reconstrucția, dar nu oferă automat autoritate nelimitată asupra identității unei alte persoane.

Consimțământul reprezintă doar începutul dificultăților, deoarece un thanabot se poate modifica odată cu trecerea timpului. O actualizare de software poate schimba vocabularul, umorul, amintirile sau tonul politic al replicii digitale. Rudele pot încărca materiale noi, iar sistemul poate evolua dincolo de viața pe care a folosit-o inițial. La un anumit punct, păstrarea urmelor existente se transformă în interpretare, iar interpretarea devine invenție.

Compania controlează vocea, memoria și accesul

Dreptul de proprietate este împărțit încă de la început între familie, companie și identitatea persoanei decedate. Familia poate furniza arhiva, însă compania controlează modelul, interfața și serverele pe care funcționează replica. Persoana decedată oferă identitatea care conferă produsului valoarea emoțională și comercială principală. Totuși, aceasta nu mai poate negocia, contesta sau modifica termenii relației după lansarea serviciului.

Companiile pot decide ce versiune a persoanei apare, ce își amintește și cât timp rămâne disponibilă. O memorie mai performantă poate fi rezervată unui abonament premium, inaccesibil familiilor cu resurse financiare mai reduse. O voce familiară se poate schimba după o actualizare, iar răspunsurile pot deveni diferite față de versiunea inițială. Clona poate dispărea complet atunci când furnizorul își închide activitatea sau elimină serviciul respectiv.

Psihanalistul Jacques Lacan diferenția moartea biologică de moartea simbolică, produsă când cineva dispare din memoria colectivă. Învierea pe bază de abonament introduce o a treia posibilitate, care poate fi descrisă drept moarte digitală. Aceasta apare atunci când plata încetează, furnizorul se închide sau modelul este eliminat definitiv. Identitatea digitală poate dispărea pentru a doua oară, fără ceremonie și fără controlul familiei asupra procesului.

Când doliul depinde de funcționarea serverelor

Problemele etice sunt integrate direct în modul de funcționare al serviciului și nu pot fi separate de designul comercial. Rămâne neclar al cui consimțământ contează și cine răspunde atunci când identitatea persoanei este deformată. Apar întrebări despre prețul doliului și despre dreptul familiei de a opri sau exporta replica. Nu este clar nici dacă utilizatorii pot elimina definitiv identitatea fără obligația de a o închiria pentru totdeauna.

Persoanele decedate au continuat întotdeauna să vorbească prin obiecte, ritualuri și oamenii care își amintesc poveștile lor. Elementul nou este răspunsul generat, animat și formulat în timp real de o inteligență artificială. La acesta se adaugă puterea unei companii de a edita, întrerupe sau factura accesul la identitatea recreată. O relație simbolică profund personală devine astfel dependentă de termenii unui contract și de funcționarea unei platforme.

Atunci când doliul depinde de servere, compania care deține infrastructura ajunge să controleze următoarea replică a persoanei decedate. Ea poate modifica produsul, restricționa accesul sau opri complet interacțiunea, indiferent de atașamentul emoțional al familiei. Abonamentul nu cumpără doar o tehnologie, ci accesul temporar la o identitate construită din urmele unei vieți.