Destine încrucișate. Ce legătură există între Regele Mihai al României și Regele Harald al V-lea al Norvegiei

Decesul Regelui Harald V-lea al Norvegiei aduce în fața publicului larg o serie de legături istorice mai puțin mediatizate dintre familiile regale europene. Monarhul norvegian s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani. El lasă în urmă o domnie marcată de modernizare și stabilitate.

Moartea sa readuce în atenţie interesul pentru arborele genealogic comun al monarhiilor de pe continent. Printre aceste conexiuni se numără și o legătură directă cu România. Regele Harald al Norvegiei și Regele Mihai I al României au fost rude apropiate. Mai exact ei au fost veri de gradul al treilea.

Rude regale

Această înrudire își are rădăcinile în vasta rețea de alianțe dinastice creată de descendenții Reginei Victoria a Marii Britanii. Regina Victoria a avut nouă copii, iar urmașii acestora au ajuns pe tronurile mai multor state europene prin căsătorii strategice. Regele Mihai I era stră-strănepot al Reginei Victoria prin ambii părinți.

Această dublă ascendență l-a conectat nu doar la Coroana Norvegiei, ci și la alte figuri istorice importante. Printre acestea se află Regina Margareta a II-a a Danemarcei, Regele Juan Carlos I al Spaniei, Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Ramurile genealogice ale familiilor de Hohenzollern-Sigmaringen, precum și cele din Regatul Greciei și Danemarcei, s-au intersectat cu descendența britanică. La rândul său, Regele Harald V provenea dintr-o altă ramură a aceleiași rețele regale. Cei doi monarhi au făcut parte din aceeași generație marcată de traumele secolului XX. Harald s-a născut în 1937, iar Mihai în 1921.

Copilăria amândurora a fost sub presiunea conflictelor mondiale și a marilor transformări politice. Destinele lor au luat însă cursuri total diferite după încheierea conflagrației. Harald a urcat pe tron în 1991, conducând o monarhie stabilă, în timp ce Mihai a fost forțat să abdice în 1947 și a petrecut decenii întregi în exil.

Viața și domnia Regelui Harald V

Regele Harald V a încetat din viață vineri, la ora 6:35, la Spitalul Național din Oslo, după o viață dedicată națiunii sale. Odată cu stingerea sa din viață, fiul său, prințul Haakon, a preluat automat tronul norvegian.

Născut în 1937 la Asker, Harald a fost primul prinț norvegian venit pe lume pe pământ norvegian după mai bine de cinci secole. Țara sa își redobândise independența monarhică abia în 1905, după dizolvarea uniunii cu Suedia, bunicul său Haakon al VII-lea fiind ales rege.

Copilărie umbrită de război

Copilăria viitorului suveran a fost umbrită de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. La doar trei ani, micul prinț a fost nevoit să plece în exil din calea invaziei naziste. Mama sa, Prințesa Märtha, a fugit împreună cu Harald și cu surorile sale, Ragnhild și Astrid, refugiindu-se inițial în Suedia și ajungând ulterior în Statele Unite. În acest timp, tatăl său, Prințul Olav, și bunicul său au condus rezistența din Marea Britanie alături de guvernul în exil. Refuzul Regelui Haakon de a ceda cererilor Germaniei a devenit un simbol național.

În perioada petrecută peste ocean, familia regală norvegiană a fost oaspete frecvent la Casa Albă. La vârsta de șase ani, micul Harald a primit prima sa misiune oficială, participând la botezul unor avioane de luptă la o bază din Canada. Întoarcerea în Norvegia s-a produs în iunie 1945, după eliberare.

A urmat studiile în instituțiile publice norvegiene, la Colegiul Militar și la Universitatea Oxford. Pasiunea pentru navigație a fost o moștenire de familie. Tatăl său fusese campion olimpic în 1928, iar Harald i-a călcat pe urme. El a reprezentat Norvegia la Jocurile Olimpice și a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de navigație din 1987, fiind căpitanul propriei ambarcațiuni.

A refuzat să abdice, la bătrâneţe

În ianuarie 1991, după moartea tatălui său, Olav al V-lea, a preluat coroana. Perioada a coincis cu o dezvoltare economică accelerată, alimentată de resursele de petrol și gaze. Noul rege și-a propus să apropie instituția monarhică de cetățeni și să modernizeze imaginea acesteia, păstrând însă deviza tradițională a familiei: „Totul pentru Norvegia”.

Spre deosebire de alți șefi de stat coroanați din Europa care au renunțat la prerogative la bătrânețe, Harald a refuzat să abdice, considerând că datoria sa față de popor durează până în ultima clipă.