Sfântul Vasile cel Mare este unul din cei trei Sfinți Ierarhi atât pentru Biserica Ortodoxă, cât și pentru cea Catolică. El s-a născut în Pont, o regiune cunoscută astăzi pentru orașul Capadoccia. Sfântul Vasile s-a remarcat încă de tânăr prin cunoștințele sale profunde în filosofie, astronomie, geometrie și medicină. Cea mai mare parte din viață și-a petrecut-o la Atena. El este serbat în fiecare an pe data de 1 ianuarie.
Moaștele Sfântului Vasile ajung prima dată în România
Mâna dreaptă a Sfântului Vasile este adusă pentru prima dată în România, din capitala Greciei, Atena. Moaștele sunt aduse cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului. Ele ajung vineri în jurul orei 13:00, la Mănăstirea Pantocrator.
„Mâna Sfântului Vasile cel Mare va face un prim popas la Mănăstirea Pantocrator. Așa a fost și voia Sfântului Vasile ca să poposească în locul unde se păstrează moaștele Sfintei Maria Magdalena. Este mesajul transmis de arhimandritul Serafim Baciu, care este vicar administrativ al Episcopiei Alexandrei și Teleormanului.
Creștinii sunt așteptați la Mănăstirea Pantocrator
Începând cu ora 14:00, credincioșii sunt așteptați la Mănăstirea din Drăgănești Vlasa pentru a se închina la cele două racle. Odată cu mâna Sfântului Vasile cel Mare, vor fi scoase și moaștele Sfintei Maria Magdalena. Mănăstirea Pantocrator, care a fost înființată în anul 2010 este ocrotită de Sfânta Mironosiță Magdalena.
În seara de vineri va mai avea loc Taina Sfântului Maslu și Paraclisul Sfântului Vasile cel Mare. Slujba este programată să înceapă de la orele 21:00. Evenimentele se vor încheia după miezul nopții, odată cu Sfânta Liturghie arhierească.
Procesiune pe străzile din Alexandria
Sâmbătă dimineață, moaștele Sfântului Vasile cel Mare vor fi depuse la Mănăstirea Sfântul Alexandru – Catedrala Episcopală din Alexandria. Creștinii sunt așteptați începând cu ora 8:30 când va avea loc acatistul Sfântului Ioan Botezătorul. Începând cu ora 17:30, pe străzile din Alexandria va avea loc o procesiune cu moaștele. Evenimentele se vor încheia la ora 20:00, odată cu paraclisul Sfântului Ierarh Alexandru.
Pe 1 septembrie, mâna Sfântului Vasile cel Mare se va întoarce la Mănăstirea Pantocrator. Nu înainte de o Sfântă Liturghie oficiată de un sobor de preoți sub protia Părintelui Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Miercuri, la miezul nopții, se va încheia sărbătorirea și pelerinajul.
